Headhunterul Radu Furnică: „Unii manageri din România care au furat au primit şi bonusuri de exit“

Postat la 12 ianuarie 2015 1735 afişări

O mare problemă în lumea corporatistă o reprezintă faptul că atunci când un executiv de nivel senior are un eşec sau a furat din companie acele lucruri nu sunt publicate, spune headhunterul Radu Furnică, preşedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions.

Headhunterul Radu Furnică: „Unii manageri din România care au furat au primit şi bonusuri de exit“

Pentru prima dată, cineva admite public că în mediul de business, la nivel de top management, au avut loc astfel de incidente, până acum în piaţă vorbindu-se despre ele doar „off the record” sau la nivel de zvonuri.

„Au fost cazuri şi în rândul românilor, şi în rândul expaţilor, pentru că românii de la expaţi au învăţat”, spune Furnică, explicând faptul că executivii străini veniţi în România şi-au dat seama că pot face astfel de lucruri văzând cât este de slab Fiscul român faţă de cel din Marea Britanie, de exemplu.

 „Unora care au şi furat le dau şi bonusuri de exit, ca să acopere cu nisip ce miroase rău şi, de fapt, îi promovează undeva în afara ţării sau într-o chestie ceţoasă. Astfel de companii sunt companii publice, iar dacă se aude la o companie care e listată la New York că directorul lor financiar din România a furat 3 milioane de euro, impactul pe bursă asupra acţiunilor este infinit mai mare decât costul scoaterii acelui manager din poză. Au fost câteva astfel de cazuri supărătoare în România, în consumer goods, în advertising şi în domeniul industrial, iar de obicei problema pleacă de la CEO“, mai spune Furnică.

Continuarea pe ZFCorporate

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
furt,
expati,
ceo,
companii
/actualitate/headhunterul-radu-furnica-unii-manageri-din-romania-care-au-furat-au-primit-si-bonusuri-de-exit-13759791
13759791
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.