Hobby de CEO. Edward Creţescu, CEO, Regista şi preşedinte al ANIS: „Dacă te implici în ceva, fă-o până la capăt! Nu o face niciodată cu jumătate de măsură şi dacă poţi, fă-o cu măsură dublă”

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 august 2024 42 afişări

La 32 de ani, conduce transformarea digitală a administraţiei publice, având peste un deceniu de experienţă în IT. Odată cu recenta sa alegere ca preşedinte al ANIS şi reprezentant al industriei de IT, el şi-a extins aria de acţiune, susţinând industria la nivel naţional.

La împlinirea a fix zece ani de carieră, în 2024, a fost numit preşedinte al ANIS, calitate din care reprezintă industria de IT a României. Edward Creţescu povesteşte că şi-a început cariera într-un start-up de IT, ce se ocupa specific de backupul datelor, întâi cu partea de marketing şi ulterior pe sales. A lucrat în paralel ca freelancer cu alte companii, iar din 2017 s-a alăturat unei companii specializate pe digitalizare, unde a activat timp de 6 ani. De la finalul anului 2022 este CEO al Regista, care se ocupă de digitalizarea administraţiei publice, iar obiectivul său este transformarea companiei „într-un jucător european pe piaţa de digitalizare a administraţiei publice, pentru că suntem lideri în România şi avem experienţa şi cunoştinţele necesare şi, în special, avem validarea din piaţă pentru un produs software foarte bun pe care putem să-l exportăm”.

Cea mai recentă noutate a Regista se leagă de lansarea primei şi singurei soluţii legale pentru validarea identităţii online, astfel încât cetăţenii să aibă acces de oriunde la datele sensibile în interacţiunea cu primăria, de oriunde din lume, în condiţii optime de siguranţă. „Totodată, am integrat semnătura electronică în lista de funcţionalităţi pentru cetăţeni.”

Ce hobby aveţi şi cât timp îi dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

Un răspuns foarte complicat, pentru că am foarte multe hobby-uri şi aş fi destul de zgârcit să menţionez doar unul singur. Majoritatea hobby-urilor mele sunt legate într-un fel sau altul de acţiune. Eu sunt istoric militar amator, mă interesează foarte mult partea de istorie militară, am o bibliotecă destul de consistentă acasă pe acest subiect şi de acolo au izvorât alte hobby-uri, cum ar fi pasiunea pentru strategie, pentru a citi cărţi legate de intelligence, trag cu arma des, îmi doresc să devin instructor de arme, am un longbow acasă, cu care mai trag ocazional în curtea casei. Sunt multe hobby-uri secundare care izvorăsc din această pasiune. Practic istoria militară este hobby-ul meu principal. Pe lângă asta, bineînţeles, am şi alte hobby-uri de acţiune, cum ar fi fotbalul şi baschetul, am fost şi junior la Dinamo Bucureşti la baschet, aşadar am încercat să fac şi această parte de sport de performanţă, dar îmi mai plac şi orologeria, parfumeria, caligrafia... Motorsportul iarăşi este o mare pasiune de-a mea, visul meu este să particip la cursa de 24 de ore de la Le Mans.

După cum am menţionat, sunt cam multe, şi încerc să le dedic timp în fiecare zi. De cele mai multe ori încerc să îmi dau seama dacă a doua zi este sau nu încărcată, ca seara să mai petrec o oră în plus ocupându-mă de pasiuni. Şi bineînţeles, când am ceva timp liber pentru relaxare, atunci mai iau un joc video in braţe, pentru că sunt gamer şi practic mi-am început cariera din industria de IT cu gamingul. Am început, desigur, cu jucatul pe calculator, dar apoi am mers mai departe cu modificarea jocurilor, limbaje de programare, modelling, Photoshop şi altele conexe.


Edward Creţescu este istoric militar amator, are o bibliotecă despre care spune că este „destul de consistentă”, iar acest interes este sursa din care au izvorât alte hobby-uri.


Ce corespondenţe există între acest hobby / sport şi afaceri?

În mare parte, când te ocupi de analiza istoriei militare, o să înveţi foarte multă strategie. Pentru că multe din elementele care se aplică pe câmpul de bătălie pot fi aplicate şi în partea de management. Conceptul de fog of war (în ceaţa războiului – n.red.) consider că e foarte important în business, dar şi în partea militară. Tu ai nevoie întotdeauna de informaţii ca să iei cele mai bune decizii şi trebuie întotdeauna să cauţi informaţiile respective, chiar dacă nu le primeşti, şi trebuie în mod constant să elimini acest fog of war, această ceaţă care te împiedica să iei deciziile ideale pentru echipă, pentru business, pentru planificarea pe termen lung a modului în care lucrezi cu compania, în care interacţionezi cu partenerii tăi şi în care reuşeşti să vinzi produsul pe care echipa l-a construit. Sunt multe elemente izvorâte din hobby-uri şi aşa am început să înţeleg ceea ce înseamnă să lucrez cu o echipă, să am grijă de o companie şi să încerc ca fiecare element şi bătălie să iasă cât mai bine cu putinţă.

Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

Absolut. Pentru că de cele mai multe ori în cluburi sau în grupurile respective de hobby-uri o să găseşti oameni cu care împărtăşeşti nu doar pasiunea pentru hobby-ul respectiv, cât mai degrabă pasiunea pentru afaceri, practic pentru orice care este compatibil cu tine. Poţi să găseşti parteneri de afaceri şi când te duci la poligon şi tragi cu arma şi vei vedea că sunt şi alţi oameni la fel de pasionaţi care înţeleg şi partea aceasta de business, sau poţi să te duci la golf; acesta e recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune moduri de a discuta cu partenerii de afaceri. Chiar şi când faci sporturi mai active, de exemplu când joci fotbal sau baschet împreună cu o echipă, la fel, construieşti un spirit de echipă ce poate să aibă şi un impact în business.


În rândul hobby-urilor de acţiune, CEO-ul Regista enumeră fotbalul şi baschetul – „am fost şi junior la Dinamo Bucureşti la baschet”


Ce beneficii are hobby-ul pentru dvs.?

Într-un fel îmi stimulează nevoia de învăţare, de energie, de excitement (entuziasm – n.red.), pentru că de cele mai multe ori hobby-urile pe care le am nu sunt tocmai hobby-uri de relaxare. Sunt activităţi care implică iarăşi mai multă acţiune, sunt hobby-uri care necesită timp şi în special efort, uneori şi efort fizic şi modul meu de relaxare, cel puţin relaxare mintală, este legat de aceste hobby-uri. Cel mai mare beneficiu este că pot să mă ocup de ceea ce îmi place foarte mult şi în acelaşi timp pot să învăţ lucruri noi, care ulterior pot eventual să mă ajute mai departe în business. Mi se pare foarte important să spun asta: consider că hobby-urile mele şi tot ce am învăţat singur de-a lungul timpului m-au ajutat foarte mult în carieră.

Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby şi afaceri?

Regula numărul 1 este: dacă te implici în ceva, fă-o până la capăt! Nu o face niciodată cu jumătate de măsură şi dacă poţi, fă-o cu măsură dublă. În tot ceea ce am făcut, fie că e hobby, fie că e muncă sau orice altceva, mi-a plăcut să mă implic dublu, pentru că vreau să extrag maximul de beneficiu din acea activitate, din acel hobby, din business, din absolut orice. Tot ceea ce faci trebuie să fie făcut măcar cu măsură completă, dacă nu chiar cu măsură dublă. Dacă vrei să joci un meci de baschet, întotdeauna încearcă să dai 200%, să fii întotdeauna fair, să joci sportiv, să respecţi regulile jocului, dar cred că cea mai bună opţiune e ca tu să dai maximul pe care îl ai, pentru că deşi sigur o să fii foarte obosit la final, o să ai cele mai mari satisfacţii pentru că ai reuşit să ai un obiectiv pe care ţi l-ai atins, ai un achievement (realizare – n.red.) la finalul zilei.


Orologeria este un alt hobby al lui Edward Creţescu


Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată? De ce?

Nu prea exclud de fel, sunt curios ca persoană şi am încercat diverse sporturi şi activităţi pe care nu prea le găseşti jucate în mod obişnuit; am jucat la un moment dat curling pe gheaţă şi a fost o experienţă interesantă, dar nu e ceva ce aş juca în mod constant. Ca să încerc prima oară însă, a fost chiar interesant să dai cu mătura pe gheaţă. Nu exclud de fel, pentru că eu consider că din orice hobby poţi să înveţi ceva. Ai putea să râzi la curling, pentru că ţi se pare un sport ridicol, dar la nivel profesionist te învaţă destul de multă strategie şi planificare, trebuie să ştii cum să lansezi piatra, e ca şi cum ai juca petanque, dar pe gheaţă în loc de nisip.  

PREFERINŢE

CUVÂNT: To achieve

CARTE: All the Light We Cannot See – Anthony Doerr

PERSONALITATE: Regina Maria

SPORTIV: Raúl

TIP DE VACANŢĂ: La mare, pe plajă

DESTINAŢIE DE VACANŢĂ: Franţa

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.