Iisus nu ar primi viză pentru Marea Britanie, conform sistemului de imigrare promovat de Boris Johnson

Autor: Ana Obretin Postat la 19 noiembrie 2019 137 afişări

Iisus nu ar avea nicio şansă de a primi viză de intrare în Marea Britanie dacă s-ar lua în considerare sistemul de imigrare selectivă cu punctaj promovat de premierul Boris Johnson, este de părere arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane, potrivit rt.com.

"Fondatorul nostru Iisus Cristos nu era, bineînţeles, alb, de clasă mijlocie şi britanic - cu siguranţă nu ar obţine viză -, decât dacă am duce lipsă în mod particular de tâmplari", a spus, luni, arhiepiscopul, aflat la o conferinţă de afaceri organizată de Confederation of British Industry.

Comentariul ironic privind propunerea de sistem de imigrare selectivă bazată pe punctaj a stârnit râsete şi aplauze în rândul publicului.

Johnson este unul dintre cei mai mari susţinători ai acestui sistem, potrivit căruia persoanele care vor să migreze în Marea Britanie sunt evaluate în funcţie de calificare, educaţie, vârstă, cunoştinţele de limba engleză şi alte abilităţi aflate la mare căutare în regat.

Sistemul este inspirat de cel australian şi a fost propus iniţial de Partidul Independenţei (UKIP), înainte de alegerile din 2017. Ulterior, ideea a fost preluată de cabinetul Johnson, iar premierul spune că va face demersurile pentru adoptarea unui sistem de imigrare "egal" după Brexit, dacă va câştiga alegerile programate pe 12 decembrie.

Potrivit sistemul de imigrare aflat în vigoare, cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene nu au nevoie de viză pentru a lucra în Marea Britanie. În timp ce Conservatorii spun că sistemul propus va permite reducerea numărului de migranţi lipsiţi de pregătire profesională, laburiştii se opun adoptării acestuia.

Comentariile lui Welby au stârnit o furtună de reacţii. Mulţi au glumit despre faptul că Iisus sigur ar întruni criteriile, pentru că avea abilităţi unice, precum capacitatea de a transforma apa în vin şi de a hrăni 5.000 de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, de exemplu.

Alţii au spus, în schimb, că Welby a înţeles greşit, pentru că, potrivit regulilor în vigoare, preoţilor le sunt acordate vize, cu condiţia să ştie limba engleză.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKEpaginii noastre de Facebook!

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IISUS,
VIZĂ,
MAREA BRITANIE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.