Ilan Laufer a demisionat din PSD: Lupta pentru reforma partidului a fost omorâtă încă din faşă

Autor: Ana Petrescu Postat la 27 noiembrie 2019 81 afişări

Ilan Laufer a anunţat că demisionează din PSD deoarece reforma în acest partid a început cu un „CEx paralel”. El consideră că lupta pentru reformarea formaţiunii este una care „a fost omorâtă încă din faşă”.

„Stimaţi membrii şi simpatizanţi PSD, stimaţi colegi. Doresc să vă mulţumesc pe această cale fiecăruia dintre dumneavoastră în parte pentru încrederea învestită în mine şi tot sprijinul acordat.Mă simţ onorat şi va sunt profund recunoscător. La fel ca mulţi dintre dvs, şi eu îmi doresc o reformă adevărată, reală şi serioasă în PSD”.

„Din păcate «la vremuri noi, tot noi», iar REFORMA din PSD a început cu un «CEX paralel» şi s-a încheiat cu un blitzkrieg pentru preluarea puterii în partid. La «CEX-ul paralel» s-au decis rezultatele «CEX-ului de ieri şi al congresului de mâine»”.

„În viziunea mea şi nu numai, «lupta» pentru reforma PSD-ului din interior a fost omorâtă încă din faşă. În aceste condiţii, azi am decis să părăsesc Partidul Social Democrat, implicit să renunţ şi la calitatea de membru al acestuia”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a preluat interimar şefia PSD, după ce Viorica Dăncilă a demisionat din funcţie, aproape de finalul unui CEx, marţi, care a durat aproximativ şase ore. Ciolacu a avut întâlniri informale, luni, înaintea Comitetului Executiv al partidului de marţi.

Pe 25 septembrie Ilan Laufer a informat-o pe Viorica Dăncilă că demisionează din funcţia de consilier onorific deoarece nu a fost invitat, în această calitate, să însoţească premierul la vizita în Statele Unite. Laufer spune că şeful Executivului nu s-a întâlnit cu el, în calitate de preşedinte al PSD SUA.

Pe 2 aprilie, Ilan Laufer, social-democratul refuzat în luna noiembrie a anului trecut, de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, a fost ales lider al PSD, organizaţia SUA, au anunţat, marţi, într-un comunicat de presă reprezentanţii PSD Diaspora.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LAUFER,
PSD,
DEMISIE

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.