„Belene este o afacere total coruptă şi un proiect eşuat.“ Acestea au fost cuvintele lui Boiko Borisov, premierul Bulgariei pe atunci, într-un interviu acordat postului de televiziune BTV în anul 2014. Borisov era la începutul celui de-al doilea mandat, când eforturile Statelor Unite şi ale Comisiei Europene de a creşte siguranţa energetică a Europei prin reducerea dependenţei de Rusia erau în plin avânt.

Acum, politicianul, fost boxer, în continuare la conducerea guvernului bulgar, are o părere total diferită, atât despre Belene, cât şi despre ruşi.

El se referea la proiectul centralei nucleare de la Belene, a cărei construcţie a început în anii 1980, dar s-a blocat după căderea comunismului. Proiectul a fost dezgheţat în 2004.

Reînceperea construcţiei i-a costat de atunci pe contribuabilii bulgari puţin peste 1,5 miliarde de euro, scrie pentru Balkan Insight Martin Vladimirov, analist al Centrului pentru Studiul Democraţiei din Sofia. Însă nimic nu a fost construit în ultimul deceniu. Cele două reactoare VER-1000 de 1.060 MW care ar fi trebuit să fie livrate de către Atomstroyexport, companie aflată în proprietatea statului rus, pentru proiectul Belene au fost obiectul unui proces de arbitraj care a durat trei ani.

Arbitrii au decis la sfârşitul anului 2016 că Bulgaria datorează companiei ruse 628 de milioane de euro pentru reactoarele comandate prin mai multe contracte între furnizorul bulgar de energie NEK şi compania rusă, dar rămase neplătite după ce proiectul a fost oprit din nou în 2012.

Acum, cel de-al treilea cabinet al lui Borisov se pregăteşte să reînvie proiectul de energie nucleară, depunând o moţiune în parlament pentru ridicarea moratoriului din 2012 asupra construirii centralei.

Între timp, preşedintele bulgar Rumen Radev, care a câştigat alegerile din 2016 susţinând în mod deschis încălzirea relaţiilor cu Rusia şi reînnoirea proiectelor energetice în care sunt implicate companii ruseşti, s-a dus pe 21 mai la Moscova pentru discuţii legate de repornirea lucrărilor la Belene şi posibila reînviere a proiectului ruso-bulgăresc al gazoductului South Stream, pe care el l-a numit „Bulgarian Stream“.

Recent, şi premierul Borisov a vizitat Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta chestiuni legate de energie. Deşi conversaţia lor nu pare să fi adus nimic nou, Putin a reiterat interesul Rusiei de a participa la proiecte la scară largă alături de Bulgaria, inclusiv la Belene.

„Partea rusă este gata să se reîntoarcă la ideea de a implementa proiectul de construcţie a centralei nucleare de la Belene, desigur, dacă conducerea bulgară ia decizia potrivită“, a declarat liderul rus reporterilor după întâlnire.

Cu privire la posibila reînviere a South Stream, Putin a spus că Rusia este „pregătită pentru noul traseu“. El a explicat că despre un posibil pasaj al TurkStream II prin Bulgaria a discutat cu preşedintele turc Erdogan. TurkStream a fost gândit ca înlocuitorul South Stream după ce Putin a anunţat în 2014 că îl abandonează din cauza obstacolelor puse de Comisia Europeană. South Stream ar fi făcut din Bulgaria o verigă importantă a infrastructurii de conducte prin care Rusia alimentează cu gaze naturale Europa, ocolind Ucraina.

În ceea ce priveşte Belene, teama este că, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut cu astfel de proiecte, Bulgaria va intra din nou într-un cerc vicios în care politica energetică a ţării nu este condusă de interesul public, ci de statul rus şi de oamenii de afaceri locali.

Îngheţarea proiectului de energie nucleară în 2012 şi abandonarea gazoductului South Stream la sfârşitul anului 2014 au pus capăt temporar costisitoarei influenţe economice a Rusiei asupra Bulgariei.

Dar nimic nu a oprit reţelele oligarhice din spatele acestor proiecte, atât din Rusia, cât şi din Bulgaria, care au colaborat în trecut pentru a penetra sau a captura sectoare strategice ale economiei bulgare, inclusiv energia, telecomunicaţiile, sectorul bancar şi construcţiile.

Neno Dimov, ministrul bulgar al mediului, despre care se spune că are legături neonaziste, a calificat încălzirea globală ca fiind „o farsă“, notează Huffington Post. În acest an, Bulgaria lui Borisov, a lui Radev şi a lui Dimov şi-a folosit preşedinţia prin rotaţie a UE pentru a încerca să înlocuiască principiul „eficienţei energetice pe primul loc“ al uniunii cu o regulă care prevede că statele membre nu pot promova proiecte de eficienţă energetică în dauna proiectelor de infrastructură de gaze.

Dovezile sugerează că Rusia a reuşit să se folosească de rolul de principal furnizor de energie pentru a manipula companii de stat, instituţii publice şi membri influenţi ai elitei economice şi politice din Bulgaria în beneficiul propriu.

După cum arată studiul Kremlin Playbook al Centrului pentru Studiul Democraţiei (CSD) şi al Centrului pentru Studii Strategice şi Studii Internaţionale (CSIS) din 2016, entităţi ruseşti au controlat în medie aproape o cincime din fluxurile de venituri din economia bulgară în  ultimul deceniu, fie direct, fie prin intermediari locali.

Acest lucru face ca Bulgaria să fie cea mai vulnerabilă ţară din Europa Centrală şi de Est la amestecul Rusiei.

Pentru a-şi amplifica influenţa economică, Rusia a recurs la o serie de instrumente de soft power, cum ar fi sprijin pentru partide politice şi propagandă prin mass-media, şi a căutat să exploateze deficitele de guvernanţă şi lipsa memoriei instituţionale de lungă durată pentru a exercita presiuni geopolitice cu scopul de a-şi atinge obiectivele strategice din sud-estul Europei.

Belene şi South Stream sunt exemple vii ale modului în care Rusia încearcă să blocheze ţările din regiune în megaproiecte umflate prin intermediul unor acorduri pe termen lung finanţate cu datorie care nu au o justificare economică prea clară.

În cazul Belene, nu numai că finalizarea proiectului ar costa încă 10,5 miliarde de euro, dar centrala ar crea pierderi şi în primele trei decenii ale existenţei sale. CSD estimează că, la structura actuală a costurilor, centrala Belene ar ajunge să acopere costurile doar la preţuri en gros ale energiei electrice de peste 80 euro/MWh, comparativ cu nivelurile regionale actuale de 35 - 40 euro/MWh.

Bazat pe datele şi modelele utilizate de Comisia Europeană, un studiu al CSD din 2017 şi al unor institute de cercetare în domeniul energiei cu experienţă din Europa arată că Belene nu ar fi sustenabilă din punct de vedere financiar nici în 2050, când se preconizează că preţurile energiei din Europa de Sud-Est ar ajunge la aproximativ 74 euro / MWh.

Un rezultat interesant al exerciţiului de modelare arată că, odată cu creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic, susţinută de politicile UE de decarbonizare, până în anii 2040 chiar şi centrala nucleară acum în funcţiune în Bulgaria, cea de la Kozlodui, ar putea să fie subutilizată în proporţie de aproximativ 10%.

Costul unitar al energiei electrice produse de Belene – costul unitar al energiei electrice pe întreaga durată de viaţă a instalaţiei de producţie – se preconizează a fi cel puţin de trei ori mai mare decât costurile actuale de producţie ale centralei Kozlodui, astfel că o nouă capacitate nucleară ar putea să rămână grav subutilizată în toate scenariile, ducând la crearea de active irecuperabile cu implicaţii enorme asupra bugetului şi mediului.

Din punct de vedere economic şi social, centrala ar putea duce la un sfârşit brusc al industriei locale de energie din cărbune deoarece construirea unei noi capacităţi mari de generare ar permite închiderea centralelor termoelectrice bazate pe cărbune fără o schimbare semnificativă a structurii aprovizionării cu energie electrică. Aceasta ar însemna şi distrugerea a peste 12.000 de locuri de muncă directe şi indirecte din industria cărbunelui.

În plus, există riscuri financiare semnificative, care vor fi suportate de guvernul bulgar.

În teorie, guvernul a promis că Belene va fi construită doar într-un cadru bazat pe piaţă, în care un investitor privat strategic va finanţa integral construcţia, iar statul nu ar participa, exceptând aducerea celor două reactoare deja existente.

Fără un angajament pentru un acord pe termen lung cu privire la achiziţia de energie, pare puţin probabil ca vreo companie privată să decidă să investească într-un proiect care ar trebui să livreze energie electrică la preţuri de două ori mai mari decât cele de acum de pe piaţa regională. Aceasta a fost concluzia unui studiu confidenţial de fezabilitate a proiectului, comandat Academiei Bulgare de Ştiinţe de către Bulgarian Energy Holding, proprietarul principal al proiectului.

Cu toate acestea, presiunea puternică din partea intereselor dominante a dus la schimbarea concluziei finale a studiului. Noua concluzie mizează pe faptul că Bulgaria ar putea reporni proiectul sub un cadru financiar de tipul Paks II, în care Rosatom acoperă 80% din împrumutul pentru extinderea centralei nucleare ungare, în timp ce statul – Ungaria – participă cu o participaţie de 20% – adică reactoarele în sine.

În practică, contribuabilii bulgari va trebui să suporte costurile proiectului prin rambursarea împrumutului rusesc după ce se va realiza că centrala nu poate genera profit suficient pentru a putea face acest lucru singură.

Între timp, Rusia se va putea folosi de acordul financiar pentru a presa guvernele viitoare în ceea ce priveşte direcţia strategică a politicii externe a ţării sau pentru a continua să hrănească interese locale pentru a susţine interesele de stat sau private ale Rusiei. O parte a explicaţiei pentru influenţa puternică a intereselor ruseşti în Bulgaria este dependenţa structurală de petrol, gaze naturale şi de energie nucleară a ţării, care s-a adâncit din cauza unei infrastructuri rigide, a obligaţiilor contractuale inflexibile şi a unei pieţe regionale izolate şi segmentate.

Această situaţie a fost vizibilă în special pe piaţa gazelor naturale, unde Gazprom se bucură de monopol asupra preţului. În ultimul deceniu, Bulgaria a plătit în medie cu 20- 30% mai mult decât Germania pentru cumpărarea gazelor ruseşti.

Gazprom a compromis cu succes liberalizarea comerţului regional cu gaze prin contractul său de tranzit cu compania bulgară de transport şi a încercat să oprească sau cel puţin să întârzie orice proiect de infrastructură alternativă de transport al gazelor naturale prin care s-ar asigura securitatea sau diversificarea aprovizionării.

În cel mai extrem caz, potrivit fostului ministru de interne Ţvetan Ţvetanov, interesele Rusiei s-au aflat în spatele organizării protestelor stradale împotriva explorării gazelor de şist pe teritoriul Bulgariei.

Ca şi în cazul Belene, Rusia a exploatat deficienţele de guvernanţă pentru a promova construirea conductei de gaze South Stream, al cărei preţ de peste 4 miliarde de euro (numai pentru secţiunea bulgară) ar fi făcut-o de trei ori mai costisitoare pe kilometru decât conductele de dimensiuni similare din Germania.

Datorită opoziţiei UE faţă de proiect şi în special datorită procedurilor sale netransparente de achiziţii publice, precum şi depărtării Rusiei de UE după anexarea Crimeei, Rusia a abandonat South Stream în decembrie 2014.

Cu toate acestea, guvernul bulgar s-a agăţat cu încăpăţânare de ideea de a aduce o conductă rusească de gaze mare pe teritoriul Bulgariei.

Reîncarnarea proiectului a început încă din 2015, odată cu lansarea conceptului Balkan Gas Hub, care, conform planurilor actuale ale guvernului bulgar, va fi un centru de tranzacţionare a gazelor ruseşti (care vor ajunge acolo printr-o versiune prescurtată a South Stream pe sub Marea Neagră), azere şi a gazelor naturale lichefiate (prin intermediul TAP şi al interconectorul Grecia-Bulgaria), precum şi a viitoarei producţii interne din resursele offshore din Marea Negră.

Însă, după cum se preconizează, Balkan Gas Hub se va alinia la reglementările UE, ceea ce face ca aceasta să fie o alegere improbabilă pentru Rusia.

Cele mai multe dintre proiectele Balkan Gas Hub implică modernizarea infrastructurii existente de gaze şi construirea unei noi conducte de-a lungul aceleiaşi rute cu South Stream.

Bulgaria pare că încearcă fie să investească într-o nouă versiune a South Stream, fie să convingă compania rusă să aducă Turkish Stream II pe o rută bulgară în locul ideii iniţiale de a lega conducta de Grecia şi printr-o conductă TAP extinsă de Italia.

În acest scenariu, strategia bulgarilor este condusă de teamă – pe de o parte că terminarea contractului de tranzit pe care-l are cu Ucraina în 2019 va elimina veniturile din taxele de tranzit vitale ale operatorului de transport de gaze şi, pe de cealaltă parte, din motive mai sinistre, că este puternic lovită de grupuri economice şi politice proruse locale care lucrează de zeci de ani pentru a proteja monopolul Gazprom în Bulgaria.

În ambele cazuri, Rusia a demonstrat cu măiestrie că proiectele de infrastructură mari pot servi atât ca morcovi, cât şi ca beţe, scopul final fiind de a extrage bani pentru elitele ruseşti şi locale, de a consolida dominaţia Rusiei pe piaţa energiei şi de a obţine influenţă politică.

Chiar dacă aceste proiecte energetice strategice nu sunt finalizate, statutul lor de proiecte-zombie a costat şi va costa Bulgaria resurse considerabile. În acelaşi timp, acestea vor creşte riscul instabilităţii politice şi vor accelera deriva ţării faţă de nucleul UE.