În România, raportul dintre căsătorii şi divorţuri este poate cel mai grăitor argument că o despărţire cu acte în regulă nu mai este privită ca un eveniment neobişnuit din viaţa unui adult: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce în 2017 s-a ajuns la un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii. Care este explicaţia?

„După 25 de ani, Jeff Bezos şi soţia o iau pe drumuri diferite“, „Şeful Amazon poate pierde jumătăte din avere“ sau mai simplu „Jeff Bezos divorţează“ au fost titlurile care au împânzit presa internaţională la începutul acestui an. „După o lungă perioadă de căutare a iubirii şi o încercare de separare, am decis să divorţăm şi să continuăm ca prieteni“, a declarat cuplul pe Twitter. Divorţul nu ar trebui să fie o ştire; divorţul celui mai bogat om din lume e însă cu siguranţă ceva care atrage atenţia.

O discuţie purtată după aflarea ştirii în cadrul redacţiei ne-a făcut să ne întrebăm dacă divorţul nu a devenit, în societatea actuală, un trend. La prima vedere, divorţul ca fenomen social ocupă în România aceeaşi poziţie ca în urmă cu 15 sau 20 de ani: numărul total al divorţurilor nu s-a modificat semnificativ, iar rata divorţialităţii a fost, în 2017, mai scăzută decât cele din 1990 sau 2005. Semnele de întrebare apar însă atunci când corelăm aceste date cu cele privind căsătoria: rata de nupţialitate a scăzut de la 8,3 la 6,4 la mia de locuitori din 1990 încoace, iar numărul total al căsătoriilor a scăzut cu aproape un sfert, de la 192.000 la 142.000.

Dacă această scădere a numărului total poate fi explicată şi prin fenomenul de emigrare, tot mai prezent în ultimii 5-10 ani, raportul dintre căsătorii şi divorţuri (la mia de locuitori) este poate cel mai grăitor argument că divorţul a devenit o normalitate a societăţii: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce din datele pentru 2017 reiese că s-a înregistrat un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii. Ne-am propus, aşadar, să aflăm de ce oamenii divorţează mai des, care sunt motivele care îi împing în această direcţie şi cât de costisitor este un astfel de proces.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în anul 2017 numărul divorţurilor a ajuns la 31.147, în creştere comparativ cu anul 2016. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri la mia de locuitori în anul 2016 la 1,40 divorţuri la mia de locuitori în anul 2017.

Majoritatea celor divorţaţi s-au aflat la prima experienţă: peste 90% atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor. Cele mai multe divorţuri s-au înregistrat în mediul urban, iar grupa de medie cu cea mai mare rată a fost cea cuprinsă între 35 şi 39 de ani. În medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa de vârstă 35-39 ani (19,1% dintre divorţuri în cazul femeilor şi 19,8% în cazul bărbaţilor), urmată în cazul femeilor de grupa de vârstă 30-34 ani (18,5% dintre divorţuri) şi de grupa de vârstă 40-44 de ani în cazul bărbaţilor (19,2% dintre divorţuri).

Din cifrele prezentate de INS se poate observa că durata medie a unei căsătorii este de 9,2 ani în cazul bărbaţilor, respectiv de 8,8 ani în cazul femeilor.

Divorţurile s-au pronunţat în 46,2% din cazuri din vina ambilor soţi, 11,6% din vina soţului, 3,8% din cazuri din vina soţiei şi 38,4% din alte cauze. La nivel european, rata divorţialităţii de 1,6 la mia de locuitori înregistrată în România în 2015 (ultimul an pentru care sunt date disponibile la nivel european) este una care ne plasează la mijlocul clasamentului. Mai exact, cele mai mici rate la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,9‰) şi Slovenia (1,2‰), la polul opus aflându-se Danemarca (2,9‰) şi Lituania (3,2‰).

Privind datele Eurostat din ultimii 50 de ani, spune sociologul Alexandru Dincovici, lucrurile nu mai par atât de dramatice. „Stăm bine faţă de alte ţări şi schimbările sunt relativ minore şi apar în ambele sensuri. Numărul divorţurilor sau al căsătoriilor a crescut în anumite perioade, a scăzut în altele, după care şi-a revenit. Şi avem de-a face cu o situaţie ceva mai complexă decât ne-o arată aceste simple cifre. Avem o structură a populaţiei care s-a mai schimbat, la fel ca în multe alte ţări din Europa, şi alternative la căsătorie care au devenit mai uşor de acceptat şi chiar instituţionalizate, ca să nu mai vorbim despre internet şi modul în care acesta a schimbat tiparele şi posibilităţile de comunicare şi de relaţionare, ceea ce influenţează cu siguranţă şi relaţiile sociale. Şi nu neapărat în mod negativ.”

El crede că miza acestor schimbări este mai degrabă vizibilă în evoluţia natalităţii şi a structurii demografice a populaţiei, ceea ce este, în fond, o problemă politică şi una care trebuie gestionată din mai multe considerente prin politici publice adecvate.

Carieră vs. căsătorie

Programul de lucru încărcat, de 10-12 ore, termenele-limită, stresul, frustrările acumulate într-un mediu de lucru competiţional nu mai lasă loc pentru a fi disponibil şi atent la nevoile celuilalt, fiind principalele cauze care duc la divorţ, crede psihologul Lucica Ştefănescu. „Ceea ce este îngrijorător este faptul că tinerii aleg să îşi încheie căsnicia după un an sau doi. Aceşti soţi au un statut social şi financiar bun, pun pe primul plan realizarea profesională. Personal, aici cred că este definitorie lipsa de timp de calitate alocat familiei. Soţii uită că la baza căsniciei fericite stă o prietenie trainică, prin aceasta înţelegându-se respectul reciproc şi bucuria de a fi împreună cu celălalt, de a se cunoaşte îndeaproape, de a şti ce-i place sau nu îi place partenerului, care îi sunt trăsăturile de personalitate definitorii, ce speranţe şi ce visuri are.”

În ceea ce priveşte prejudecata legată de persoanele divorţate, aceasta a dispărut în mediul urban, mai ales în rândul tinerilor, spune ea. „Ei acceptă cu uşurinţă orice schimbare de statut, au prieteni care îi susţin, propriii părinţi îi înţeleg, îi ajută, nimeni nu mai judecă pe nimeni. E un pas important.”

La rândul său, Alexandru Dincovici crede că divorţul, cel puţin în mediul urban, nu mai este atât de încărcat de conotaţii negative şi este ceva mai uşor de acceptat. „Până la urmă, un divorţ funcţional ar trebui să fie preferat unui cuplu disfuncţional, nu?”

În ceea ce priveşte echilibrul dintre carieră şi viaţa personală, sociologul este de părere că cele două devin din ce în ce mai greu de separat. El se referă mai ales la situaţia în care unul dintre parteneri lucrează ca freelancer: „Da, e frumos să îţi faci singur programul, dar nu să ai cinci activităţi diferite ca să poţi ajunge la un nivel de trai decent. Unde intră familia şi viaţa personală aici? E destul de greu de aproximat şi vorbim de situaţii în care noţiunea de carieră nu prea mai are sens. La fel şi în antreprenoriat, care este atât de valorizat în zilele noastre în anumite cercuri, deşi nu permite, cel puţin la început, aproape niciun fel de echilibru.”

Pentru cei care au şansa să poată vorbi de o carieră – unde şansă înseamnă în primul rând că provin din medii familiale cu o situaţie materială decentă şi că îşi permit un anumit nivel de educaţie – viaţa personală poate trece în plan secund, cel puţin la început, spune Dincovici, pentru că o carieră înseamnă în cele mai multe cazuri ore multe petrecute la locul de muncă. „Dar nu ştiu dacă putem vorbi de tendinţe sau de schimbări majore în rândul tinerilor, ci mai degrabă în rândul anumitor categorii socio-economice destul de bine definite.”

Alexandru Dincovici crede că există mult mai mulţi factori care duc la divorţ şi influenţează decizia de a face sau nu acest pas. „Unul dintre cei mai importanţi îl reprezintă, de exemplu, copiii. Cei din jur ar trebui să conteze mai puţin, dar depinde mult de contextul şi mediul social în care apare acesta. În comunităţile mai mici şi mai omogene cu siguranţă că există o presiune mai mare, care poate fi şi resimţită astfel, pe când într-un oraş mai mare situaţia poate fi complet diferită.”

Elena Darie, psihoterapeut şi consilier vocaţional, spune că divorţul apare cel mai frecvent la grupa de vârstă 35-39 de ani, în rândul ambelor sexe. „Promiscuitatea, valorile de viaţă incompatibile, principiile de viaţă diferite, îndrăgostirea de altă persoană, lipsa maturităţii emoţionale şi a unor activităţi împreună pot conduce la decizia de a divorţa”, explică ea. Majoritatea partenerilor pe care i-a asistat în terapia de cuplu au studii superioare şi un salariu peste cel mediu; vîrsta medie este de 27 de ani, cea a femeilor care se adresează serviciilor psihologice fiind mai mică decât cea a bărbaţilor, cu diferenţe de aproximativ cinci ani.

Care sunt însă cele mai frecvente motive pentru care oamenii ajung să aibă nevoie de consiliere? În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, Elena Darie spune că aceştia apelează la psihoterapie când traversează o perioadă îndelungată în care nu mai găsesc un sens suficient de puternic pentru a-şi continua viaţa, când partenera le este infidelă sau când se confruntă cu simptome care le afectează calitatea vieţii: insomnie, atacuri de panică, oboseală cronică, nemulţumiri multiple sau când simt un vid interior. În schimb, în cazul femeilor, acestea solicită sprijin psihologic când devin conştiente de traumele sau rănile lor interioare, sau în urma apariţiei durerii în relaţia de cuplu, din dorinţa de a se cunoaşte şi dezvolta personal sau profesional, din dorinţa de a-şi îmbunătăţi relaţia cu copiii, în urma apariţiei unor simptome de depresie sau de anxietate, din cauza neputinţei de a construi sau menţine relaţii interpersonale pe perioada divorţului, precum şi în urma pierderii unei persoane sau a unei relaţii semnificative.

Psihologul spune că bărbaţii sunt cei care au devenit mult mai receptivi la serviciile psihologice: „În anii anteriori mi se adresau maximum 20 de bărbaţi anual, în prezent numărul lor l-a egalat pe cel al femeilor”. Cuplurile care îi trec pragul cabinetului vin pentru un număr mediu de 10-12 şedinţe şi investesc în general maximum 5-6 luni în terapia de cuplu, „apoi măcar unul dintre parteneri alege să înceapă terapia individuală pentru că devine conştient de bagajul personal care afectează vieţuirea în doi”.

Elena Darie este de părere că divorţul a încetat să mai fie un stigmat, cum se întâmpla cu doar puţini ani în urmă, devenind un fenomen care face parte din societatea noastră, unul care ia amploare mai ales în Romania. „În zilele noastre femeile sunt mai puternice şi independente, iar acesta este unul dintre factorii care au contribuit la creşterea ratei divorţurilor. Aspiraţiile femeilor au evoluat, vor să fie fericite, nu doar să aibă un bărbat alături, şi se simt capabile să-şi crească singure copiii, dacă situaţia o cere. Prezenţa copiilor poate influenţa decizia cuplului cu privire la divorţ, mai ales că acesta presupune anumite etape şi implicaţiile sunt atât emoţionale, cât şi relaţionale, de statut şi materiale, însă în prezent soţii sunt mai responsabili şi mai capabili să ia decizii favorabile copiilor.”

Psihologul spune că tinerii amânână construirea unei familii şi aleg în schimb să investească mai multe resurse în construirea unei cariere. Astfel, în prezent, „majoritatea oamenilor se căsătoresc între 30 şi 40 de ani, după ce au stabilitate financiară şi profesională”. Un alt motiv pe care Elena Darie îl remarcă pentru care tinerii întârzie căsătoria este „aviditatea după îndrăgostire, nu după maturizarea unei relaţii de cuplu, şi astfel au parte de o succesiune de relaţii care îi epuizează şi rămân o perioadă fără resurse active pentru a investi într-o relaţie cu potenţial sănătos şi armonios”.

Fiind atât de ridicată în România, incidenţa divorţurilor a redus prejudecăţile oamenilor care îi blamau sau judecau pe cei care alegeau să-şi separe drumurile. „Gradul de autonomie personală a crescut şi în ţara noastră, iar oamenii nu se mai lasă atât de frecvent influenţaţi de părerea celor din jurul lor, oricât de apropiaţi ar fi acele persoane”, concluzionează psihologul.

Divorţul, o afacere costisitoare

Numărul divorţurilor a crescut, însă şi proporţia celor notariale faţă de cele judiciare, explică avocatul Bogdan Enescu. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni divorţează, dar finalizează pe cale amiabilă procedura. „Divorţurile sunt acum mult mai facile, iar asta se traduce în faptul că oamenii divorţează la vârste mai fragede”, remarcă avocatul. În ceea ce priveşte costurile, acestea se ridică la 2.000-2.500 de lei în cazul cuplurilor fără copii şi la 4.000-4.500 de lei în cazul celor cu copii, unde trebuie administrate anumite probe. Similar, în primul caz procesele pot dura între 6 şi 8 luni, iar în al doilea durata medie este de 3 luni.

O altă tendinţă remarcată în rândul cuplurilor care divorţează este alegerea medierii pentru soluţionarea conflictelor existente, spune Gherghina Breniuc, mediator coordonator în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Mediatori Barbu, Breniuc & Asociaţii. „Anul 2018 ne-a surprins şi pe noi, atingând cel mai înalt nivel al acordurilor de mediere încheiate privind desfacerea căsătoriei.”

În general, cuplurile care apelează la servicii de mediere sunt cupluri bine informate, majoritatea au studii superioare, sunt nonconflictuale şi înţeleg că trebuie să îşi rezolve problemele astfel încât să afecteze cât mai puţin copiii şi familia, remarcă ea, adăugând că majoritatea cuplurilor care îi trec pragul au vârsta medie cuprinsă între 39 şi 45 de ani în cazul femeilor şi în jur de 50 de ani în cazul bărbaţilor.

În opinia mediatorului, românii sunt reticenţi şi mai puţin informaţi cu privire la serviciile de mediere în comparaţie cu alţi cetăţeni ai UE: „Din experienţa biroului nostru, având cereri şi de la clienţi din alte ţări precum Italia, aceştia au acceptat medierea de la prima invitaţie şi toate întâlnirile s-au încheiat cu un acord, în comparaţie cu cetăţenii români, unde doar 70% din cazuri s-au soluţionat astfel”. În cazul proceselor pe care le mediază, Gherghina Breniuc spune că existenţa copiilor nu afectează decizia soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei, ci doar prelungeşte îndeplinirea formalităţilor de drept, mai ales că majoritatea cuplurilor sunt în fapt deja despărţite, dar locuiesc încă împreună doar pentru copii.

Comparativ cu procedurile judecătoreşti, şedinţele de mediere vin cu o serie de avantaje printre care se numără timpul scurt de soluţionare şi flexibilitatea, data şi ora şedinţelor – comune sau separate – fiind stabilite împreună cu mediatorul. Breniuc menţionează şi confidenţialitatea, foarte importantă mai ales în cazul persoanelor publice, şi asta pentru că toate aspectele discutate în cadrul medierii sunt confidenţiale faţă de terţe persoane, în comparaţie cu un proces aflat pe rolul instanţelor de judecată, care este public.

Gherghina Breniuc spune că în statele dezvoltate divorţul a devenit de mult un trend, acest fenomen fiind preluat şi în România. „În prezent, căsătoria este undeva pe locul trei, prioritare pentru tineri fiind cariera şi locuinţa”, spune ea. „Motivul pentru care sunt mai multe cereri de desfacere a căsătoriei faţă de acum 15-20 de ani îl reprezintă modernizarea gândirii românilor. Dacă în trecut era o ruşine să divorţezi, acum este normal. Dacă în trecut o femeie divorţată cu un copil nu era bine văzută în societate, iar a doua şansă la căsătorie era aproape inexistentă, acum este normală. În prezent, întâlnim peste tot în mediul informaţional principii încurajatoare conform cărora nu este bine să stai prea mult într-o relaţie toxică. Probabil că acum femeile au mai mult curaj să divorţeze chiar dacă au copii. Spun femeile deoarce iniţiativa privind desfacerea căsătoriei aparţine acestora, conform dosarelor noastre de mediere”, încheie ea.

Laura Vartolomei spune că, în cazul biroului de mediere pe care îl reprezintă, solicitările de mediere a neînţelegerilor dintre cupluri au o pondere moderată, în jur de 25-30 de cazuri anual; numărul acestora este însă în creştere. Persoanele care solicită serviciile de mediere sunt în general instruite (intelectuali, antreprenori, corporatişti), iar într-o măsură mai mică solicitanţii sunt persoane cu studii medii şi venituri mai mici, vârsta medie a acestora fiind de 30-45 ani.

Cauzele cel mai des întâlnite pentru care cuplurile apelează la mediere sunt, potrivit Laurei Vartolomei, „neînţelegerile privind continuarea căsătoriei, discuţiile privind partajul bunurilor comune şi al datoriilor contractate împreună sau neînţelegerile legate de programul de legături personale cu minorul/minorii”.

„Românii încep să caute şi să recepţioneze mai multe informaţii despre alternativa oferită de mediere atunci când au un conflict. Au deschidere către această soluţie în măsura în care le este recomandată de către avocaţi sau prieteni care au apelat la serviciile de mediere”, spune Laura Vartolomei. Procedura de mediere familială se poate parcurge şi finaliza, în medie, în maximum două sesiuni de mediere, solicitarea de încuviinţare a înţelegerii de către instanţă fiind soluţionată rapid în cele mai multe cazuri. „Odată propusă de una dintre părţi prin intermediul mediatorului şi acceptată de către cealaltă parte, procedura de mediere are în general o rată de succes maximă. Nu la fel stau lucrurile atunci când doar una dintre părţi doreşte iniţierea medierii, iar cealaltă nu este de acord şi nu dă curs invitaţiei la mediere.”

Din experienţa sa, existenţa copiilor nu influenţează decât într-o mică măsură decizia cuplului de a se separa sau a divorţa.

Potrivit Laurei Vartolomei, un divorţ mediat costă în jur de 1.000-2.500 lei, cu o durată de circa o lună, comparativ cu procedura judecătorească, mai lungă şi mai costisitoare. Ea spune că un aspect important, pe lângă beneficiile aduse de timp şi costuri mai reduse, este reprezentat de faptul că, „prin procedura de mediere, poziţiile adverse pe care se situează iniţial soţii se transformă pe parcursul medierii în poziţii de conlucrare, ducând la o despărţire amiabilă”.

Laura Vartolomei nu crede că divorţul a devenit un trend, ci dimpotrivă, într-o societate în care „glumim afirmând precum un autor că «dragostea durează trei ani», a crede împreună, ca şi cuplu, în căsătorie şi în angajamentul asumat poate fi o tendinţă relevantă. Pot presupune că oamenii divorţează mai des deoarece există mai puţine constrângeri sociale, există mai multă putere economică individuală decât în trecut şi există mai putine oprelişti de ordin religios”, concluzionează ea.

„Nu ne mai înţelegem”

Numărul cuplurilor care apelează la consiliere sau psihoterapie nu e relevant atât timp cât nu se face o centralizare la nivel macro sau un studiu statistic care să cuprindă date de la toţi psihologii sau consilierii şi, mai ales, aceste date să fie puse în raport cu numărul de divorţuri, consideră psihologul Lucica Ştefănescu. Important, spune ea, este că numărul cuplurilor a crescut şi că se conştientizează utilitatea consilierii înainte de a lua o decizie majoră privind viitorul căsniciei. „Cea mai frecventă frază, utilizată de mai toate cuplurile încă de la prima întrevedere, este «Nu ne mai înţelegem». Această expresie cuprinde o mulţime de situaţii stresante, permanente, repetitive la care cei doi soţi nu mai găsesc rezolvare.“

Anual, între 40 şi 50 de cupluri trec pragul cabinetului Dianei Miron pentru terapie, iar cele mai frecvente cauze care îi aduc pe parteneri în faţa psihologului sunt lipsa comunicării autentice între parteneri, mai ales odată cu apariţia copiilor şi a legăturilor extraconjugale. Cei care apelează la servicii pentru terapie au vârste cuprinse majoritar între 30 şi 40 de ani pentru ambele sexe şi „se încadrează în categoria celor care îşi permit financiar să suporte costul”. În circa 95% din cazuri, e vorba de persoane cu studii superioare. „În ultima vreme am observat un aflux important, atât în cuplu, cât şi în terapia individuală, de persoane din domeniul IT”, spune Diana Miron, psihoterapeut în cadrul clinicii Oana Nicolau. În medie, un cuplu vine la 10-12 şedinţe înainte de a lua o decizie faţă de viitorul relaţiei.

„Există diferenţe importante între mediul urban şi mediul rural, între studii universitare şi studii liceale sau mai jos, între genuri, între profesii. Românii din mediul urban şi cu studii universitare sunt mult mai deschişi decât cei proveniţi din mediul rural şi cu educaţie restrânsă; femeile sunt mai deschise decât bărbaţii. Profesiile care presupun multe procesări logice (domeniile IT, bancar) sunt mai rezervate la primul contact cu terapia. Per ansamblu, românii sunt încă temători, ruşinoşi şi necunoscători privitor la psihologie”, afirmă Diana Miron.

Ea remarcă faptul că numărul celor care apelează la servicii de consiliere a înregistrat în ultimii ani o creştere foarte importantă, „dar suntem abia la începutul educării publicului în sfera psihologiei şi a apelării la terapie. Psihologia a plecat de jos în România”.

Psihologul spune că rata de succes a cazurilor pe care le consiliază este foarte mare, de 80-90%, cu condiţia să existe implicare autentică şi din partea pacientului. „Pentru o terapie de cuplu succesul înseamnă clarificarea situaţiei între cei doi parteneri: merg înainte sau se despart. Şi o despărţire curată este un succes.”

Înainte de judecata celor din jur, spune Diana Miron, este propria teamă de divorţ. „Când «divorţ» nu va mai fi egal cu «eşec», nu vor mai fi prejudecăţi – nici personale, nici ale celor din jur. Se vede clar în ultimii ani o mai mare uşurinţă a oamenilor de a divorţa, dar sunt diferenţe importante între mediul urban şi cel rural.”

Emanciparea femeii a dus, într-o măsură importantă, la întârzierea căsătoriei, spune psihologul Diana Miron. Alţi factori identificaţi de ea sunt dificultatea de a avea o casă proprietate personală, prelungirea şederii cu părinţii ca urmare a accesului la studii universitare şi a lipsei unei case personale sau neputinţei de a face faţă unei chirii, dar şi accesul la călătorii şi distracţie. În ceea ce priveşte divorţul, ea nu crede că acesta „este un trend în mod autentic. Este mai degrabă posibil ca oamenii să braveze şi să încerce să transmită mesajul că «nu eşti cool» dacă nu eşti divorţat. Este doar o formă de a masca eşecul”.

Psihoterapeutul de cuplu Ramona Covrig spune că românii sunt bine documentaţi în ceea ce priveşte serviciile de psihoterapie şi consiliere: „Aleg o anumită modalitate psihoterapeutică, un anumit tip de psihoterapeut. Accesul la informaţie oferă astăzi posibilitatea tuturor să se informeze în avans, la cine să apeleze pentru propria suferinţă”. Ea susţine că de prea multă vreme a devenit un mit faptul că ,,românii nu apelează la serviciile de consiliere şi psihoterapie”.

Alegerile partenerilor nu se fac la finalul psihoterapiei, însăşi psihoterapia este un proces prin care, cu fiecare sesiune, şansele cresc, la fel de bine cum se pot diminua; majoritatea celor care apelează la psihoterapie trăiesc cu speranţa că ceva bun se poate întâmpla, spune Ramona Covrig.

„În cazul despărţirii sau al divorţului, cei doi parteneri primesc îndrumare şi suport pentru a evita accentuarea conflictelor şi sacrificarea membrilor familiei. Pentru mine însă, în ultimii ani de practică, succesul terapeutic înseamnă să îi ajut pe cei doi să înveţe cum să fie împreună.”

Cu cât alegerea unui partener pentru căsătorie este făcută la o vârstă mai avansată, cu atât mai mari sunt şansele ca cei doi să fie potriviţi sau suficient de maturizaţi psihologic pentru a întâmpina o sarcină atât de dificilă cum este astăzi cea a căsniciei, crede psihoterapeutul. 

Divorţul nu este un trend, crede ea, ci rămâne unul dintre factorii de stres cu grad înalt de risc pentru tulburări psihologice precum depresia. „Mai des divorţează cei intraţi în instituţia căsătoriei devreme în viaţă. Totuşi, în timp ce femeile consideră divorţul un eşec, bărbaţii par să considere divorţul o nouă oportunitate.”

Este important să se facă distincţia între un mediator şi un consilier matrimonial: un mediator este o persoană absolventă de drept, care mai apoi s-a specializat în medierea în caz de divorţ, punctează psihologul Simona Marin. Consilierul matrimonial este un psiholog (consilier psihologic sau psihoterapeut) care are studii de specialitate în ceea ce priveşte dinamica cuplului şi a familiei. „În principal, cuplurile apelează la mediator atunci când au luat deja decizia de a pune capăt căsniciei.” Cei care apelează la serviciile unui consilier matrimonial o văd ca pe o „ultimă şansă” dată căsniciei şi mulţi vin în cabinet cu speranţa că specialistul are un soi de „formulă magică” pentru ei, spune ea. Printre motivele cel mai des întâlnite pentru care cuplurile trec pragul cabinetului Simonei Marin sunt: relaţiile extraconjugale ale unuia sau ambilor parteneri, lipsa de încredere în partener, lipsa dorinţei sexuale, conflicte interminabile care îi epuizează, conflicte privind modul de creştere şi educare a copiilor sau lipsa de comunicare.

„La noi în ţară nu există o cultură în ceea ce priveşte prevenţia în rândul divorţurilor. Din păcate, în cabinet ajung mult prea puţine cupluri pentru a se simţi o diferenţă reală în ceea ce priveşte rata divorţurilor. De obicei, când unul dintre parteneri sună să facă o programare la cabinet, fie o face pentru că încă încearcă să găsească o modalitate de a-şi salva căsnicia, fie o face pentru a-i demonstra celuilalt că «a încercat şi terapia, dar nu a funcţionat».”

Simona Marin spune că, în general, persoanele care solicită serviciile unui psiholog specializat sunt persoane cu studii medii şi superioare, care îşi permit să susţină financiar procesul terapeutic; vârsta medie a clienţilor este cuprinsă între 25 şi 40 de ani. Ea observă că deschiderea de a veni în cabinetul psihologului este mai mare faţă de anii precedenţi: „Uşor, uşor, oamenii se informează mai atent, caută soluţii, cer îndrumări, caută recomandări pentru specialişti şi îşi fac programare”. Şedinţele de consiliere pot costa între 150 şi 400 lei, în funcţie de experienţa specialistului sau de locaţia cabinetului, iar o şedinţă poate dura între 50 şi 90 de minute, în funcţie de tipul de formare pe care o are specialistul.

Psihologul nu crede că divorţul a devenit un trend, ci mai degrabă o consecinţă a stilului de viaţă modern. „Viaţa agitată, tot timpul contra cronometru, nu mai lasă timp pentru căsătorie. De asemenea, din ce în ce mai mulţi tineri locuiesc împreună, astfel că uniunea consensuală este de multe ori preferată în detrimentul căsătoriei. În timp, căsătoria şi-a pierdut din valoare”, spune Simona Marin.

„Dinamica cuplului se modifică foarte mult, aşteptările partenerilor se schimbă, aşteptările sociale de la cuplul respectiv se schimbă în momentul în care partenerii fac pasul spre căsătorie. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care ajungem să vedem cupluri care au stat împreună zece ani, dar se despart în primii cinci ani de căsnicie.”

Şi milionarii români divorţează uneori

După ce au pus bazele celei mai mari afaceri cu mobilă de pe piaţa românească, fondatorii Mobexpert, Dan şi Camelia Şucu, au ajuns pe primele pagini ale ziarelor din cu totul alt motiv: divorţul. În aprilie 2007, Dan Şucu devenea „cel mai îndatorat om din România“, iar fosta sa soţie, Camelia, era femeia de afaceri cu cele mai multe lichidităţi, în urma unei tranzacţii de circa 40 de milioane de euro - vânzarea a 40% din grupul Mobexpert. Asaltată de propuneri de afaceri, de bancheri şi de investitori, Camelia Şucu a preferat atunci să se concentreze pe afacerea sa principală - Class, fosta divizie de mobilier de lux a grupului Mobexpert.