Inspecţia Judiciară verifică o "campanie susţinută, agresivă" a Intact împotriva unor magistraţi

Postat la 07 iunie 2013 57 afişări

Consiliul Superior al Magistraturii a cerut, vineri, Inspecţiei Judiciare să facă verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei de trustul Intact, care prin Antena 3 a declanşat o campanie "susţinută, agresivă" împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar şi a unor magistraţi.

Inspecţia Judiciară verifică o "campanie susţinută, agresivă" a Intact împotriva unor magistraţi

 "Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune «Antena 3», a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu", se arată într-un comunicat de presă al CSM.

Potrivit sursei citate, sesizarea Inspecţiei Judiciare are în vedere, în special, discursul moderatorilor şi al unora dintre invitaţii emisiunilor postului Antena 3, care," în calitate de formatori şi vectori de opinie, au depăşit limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/inspectia-judiciara-verifica-o-campanie-sustinuta-agresiva-a-intact-impotriva-unor-magistrati-10939232
10939232
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.