Investiţiile în economie au scăzut în primele nouă luni cu 5,5%
Investiţiile nete realizate în economie au scăzut în primele nouă luni cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 45,732 miliarde lei preţuri curente, după un declin de 10% în trimestrul al treilea, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Investiţiile în lucrări de construcţii noi au însumat 21,56 miliarde lei, reprezentând 47,2% din total, faţă de 50,7% în acelaşi interval al anului trecut. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 20,04 miliarde lei (43,8% din total).
"Ramurile în care s-a realizat un volum mai mare de investiţii nete sunt în industrie şi comerţ/servicii (comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor)", arată INS, într-un comunicat.
În trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul al treilea din 2012, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 10%. La utilaje diminuarea a fost de 22,3%, iar la construcţiile noi de 2,6%. La elementul de structură alte cheltuieli s-a înregistrat o creştere cu 9,7%.
Datele BNR arată că investiţiile străine directe atrase de România în primele nouă luni ale anului au totalizat 1,49 miliarde de euro, în scădere cu 9,9% faţă de perioada similară a anului trecut.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro