Ion Ţiriac, în centrul atenţiei în presa spaniolă: Vrea să transforme turneul de la Madrid în Grand Slam
Ion Ţiriac se află în centrul atenţiei în presa din Spania, după startul turneului de la Madrid, pe care îl patronează. Jurnaliştii spanioli susţin că fostul tenismen vrea să transforme competiţia din capitala Spaniei într-una de Grand Slam.
"Ambiţia magnatului român este să facă din turneul de la Madrid unul de Grand Slam", notează publicaţia spaniolă BolsaMania, care i-a făcut portretul omului de afaceri, sub titlul "Ion Ţiriac, regele Transilvaniei care controlează turneul de la Madrid".
"Omul cu ochelari negri şi mustaţă proeminentă s-a născut la doar 40 de kilometri distanţă de Castelul lui Dracula. A strâns o avere după ce s-a retras, ocupând locul 1.694 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 1,7 milioane de euro", mai notează sursa amintită.
Jurnaliştii spanioli menţionează că turneul de la Madrid aduce oraşului un profit de aproape 100 de milioane de euro, iar Ţiriac câştigă 20 de milioane de euro.
"În termeni de bussines, firma deţinută de Ţiriac, Madrid Trophy Promotion, câştigă 20 de milioane de euro de la sponsori. Opt milioane numai din vânzările de bilete VIP, cu un profit de peste trei milioane de euro. Pentru capitala Spaniei, turneul e de asemenea o gură de aer proaspat. În urma unui studiu s-a stabilit că turneul lasă un impact de peste 93 de milioane de euro", se mai arată în materialul respectiv.
Ion Ţiriac organizează turneul de la Madrid din 2002.
În 2016, Simona Halep a cucerit titlul, după ce a învins-o, în finala competiţiei, pe Dominika Cibulkova, din Slovacia.
În competiţia feminină de la Madrid, una de categorie Premier Mandatory, premiile sunt de 4.771.360 de euro, iar la cea masculină, de categorie Masters 1.000, de 5.719.660 de euro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA