Guvernul Ciuca s-a bucurat  până la cer de inflaţia de 15% de anul trecut. Veniturile totale i-au crescut cu 21%, împinse de creşterea veniturilor din TVA cu 19%, nu ca urmare a creşterii consumului, ci de pe urma inflaţiei. Inflaţia a adus în plus bugetului 15 miliarde de lei (3 mld. euro), bani care înseamnă însă tot atâtea lipsuri în buzunarul celui care intră într-un magazin sau într-o farmacie.

Şcolile sunt închise azi. Salariile mici ale profesorilor sunt păpate de inflaţie care, şi în acest an, e greu de crezut că va scădea sub 10%. Astfel ca salariile de acum doi ani sunt mai mici, azi, în termeni reali, cu o pătrime.

Bugetul consolidat a plătit, anul trecut, pe salariile bugetarilor (să judecăm cu reţinere: substantivul “bugetar” include medicii din sistemul public, profesorii din sistemul public şi abia apoi funcţionarii publici care nu sunt decât 230 de mii) 118 miliarde de lei, adică 8,2% din PIB. Având în vedere că bugetul colectează din taxe şi impozite echivalentul a 27% din PIB, rezultă că visteria statului plăteşte pentru salariile angajaţilor săi undeva pe la 22-24% din toate veniturile sale. Un procent foarte mare. Au fost luni, în vremea pandemiei, în care salariile la stat, pensiile şi ajutoarele sociale au fost egale cu toate încasările bugetului. Dar cine este de vina pentru asta? Omul care-şi ia pensia nu şi-o ia ca-i daruieşte statul ceva, este contribuţia lui, de-a lungul a 40-45 de ani de muncă. Sunt banii lui. Un om ajuns la pensie – ca, na, soarta nu iartă pe nimeni – nu ajunge niciodată să primească pensia pe măsura contribuţiei lui, de-a lungul anilor.

Profesorii? Să vedem. De luni până vineri un profesor preda patru sau cinci ore la patru sau cinci clase diferite. Ce frumos, ar zice unii, sa munceşti doar patru ore pe zi. Dar că profesorul merge acasă. Acasă corectează teze şi lucrări. Apoi pregăteşte lecţiile pentru a doua zi. Alte două, trei, cinci ore. Credeţi că e uşor să pregăteşti lecţia de a doua zi? Nu e.

INS, în raportările lunare, arată că salariul mediu net al unui angajat din învăţământ este de 4.000 de lei net lunar, sub salariul mediu de 4.400 de lei lunar. Este o statistică falsă pentru că diferenţele sunt enorme. Un profesor universitar poate câştiga şi până la 10.000 de euro, pe luna, în vreme ce un profesor debutant, dintr-o şcoala generala, câştigă 2.400 de lei pe lună, adică 480 de euro pe lună, sub salariul garantat al unul muncitor de pe un şantier, plătit cu salariul minim.

Când îţi plăteşti profesorul sub salariul pe care-l dai unui muncitor din construcţii, nu vei avea ca rezultat decât un copil care va ajunge să lucreze în construcţii. Nu că ar fi rău sa fii constructor, este chiar profitabil: un instalator care vine să-ţi instaleze, azi, un robinet la baie este mai scump decât un dentist care-ţi repară o măsea. Doar că nu toţi putem fi constructori.

Problema e simplă şi cumplit de complicată. Nu salariile la stat sunt foarte mari, ci veniturile statului sunt foarte mici şi de aici ponderea substanţială în PIB a salariilor şi a pensiilor. Şi acum statul, hai să-i zicem guvern, care s-a lăudat de i-a crăpat obrazul de bucurie că i-a crescut PIB-ul cu 4,7% anul trecut, se uită în portofelul gol şi zice: “Pai, n-avem!” “Păi cum n-aveţi? Nu a crescut economia cu 4,7% în 2022? Nu v-au crescut veniturile bugetare cu 21%, în vreme ce veniturile noastre reale s-au redus cu 25%, muşcate de inflaţia de care voi vă bucuraţi?”

Răspundeti domnilor Cică şi Colacu la această întrebare. Impozitele nu le puteţi mări ca să aduceţi bani în plus la buget – oricum mare brânză nu se strânge dintr-o impozitare progresivă iar Heiuş, şeful Fisculul, v-a spus clar ca nu există, tehnic, posibibilitatea de trecere la un sistem pe taxare progresivă. Nu acum ci, poate, în zece ani.

Profesorii nu au mai făcut grevă de 18 ani. O fac acum în marea coaliţie PSD-PNL că, nu-i aşa?, oamenii s-au născut protestatari şi iubesc să spargă geamuri pe la alţii.