Ivana Martináková, CEO dm drogerie markt România: „Indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, cât timp facem ceea ce ne place, nu simţim surmenaj şi oboseală, ci bucurie şi împlinire
Ivana Martináková lucrează de 20 de ani în cadrul dm drogerie markt şi deţine rolul actual, de CEO, din 2016. Profilul său a fost inclus în ultima ediţie a catalogului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, realizat de Business MAGAZIN.
Din rândul realizărilor recente, ea menţionează faptul că a reuşit, alături de echipa dm drogerie markt România, să crească profitul companiei cu peste 200%, ceea ce le-a permis să investească „şi mai mult în oameni, atât în dezvoltarea lor profesională, cât şi la nivel de remuneraţie”. Obiectivele sale pentru acest an, pe plan profesional, constau în continuarea creşterii companiei, dar şi a notorietăţii brandului, o altă ţintă fiind atragerea de noi clienţi, iar la nivel individual, dezvoltarea personală. „Încerc mereu să devin o persoană mai bună şi mai echilibrată.”
În opinia sa, deşi nu crede că există calităţi pe care le are doar unul dintre genuri, poate doar calităţi care se regăsesc cu preponderenţă la femei sau la bărbaţi, după caz, de multe ori femeile „pot fi mai empatice decât bărbaţii, se pot conecta mai uşor cu sentimentele celorlalţi şi asta poate contribui la o atmosferă de lucru mai plăcută”.
Despre echilibrul între viaţa personală şi profesională spune că este necesar să avem în vedere două aspecte: „Pe de o parte, dacă faci ceea ce îţi place, nu simţi că ai nevoie să lucrezi pentru a obţine acest echilibru. Pe de altă parte, când ne gândim la familie şi la nevoile ei, este dificil să găsim echilibrul între cele două planuri. Nu trebuie să pierdem din vedere importanţa de a petrece timpul cu cei dragi. Oricum, indiferent că vorbim despre viaţa profesională sau cea personală, atât timp cât facem ceea ce ne place, nu simţim surmenaj şi oboseală, ci bucurie şi împlinire”.
Pe tinerele aflate la început de drum, le sfătuieşte: „Gândiţi-vă care sunt, cu adevărat, priorităţile voastre. Nu vă lăsaţi influenţate de presiunile societăţii şi alegeţi ceea ce vi se potriveşte cel mai bine, ceea ce vă doriţi sincer. Dacă o carieră de succes este ceea ce vă doriţi, luptaţi pentru ea. Însă, la fel de bine, dacă vă doriţi o familie, faceţi asta. A ne dedica timpul creşterii copiilor este un rol foarte important, la fel de important cum este conducerea unei companii de top. Atât timp cât facem ceea ce ne împlineşte, suntem pe drumul cel bun.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro