Jeff Bezos se pregăteşte să călătorească în spaţiu. Între timp, peste 100.000 de oameni au semnat două petiţii prin care să i se interzică accesul înapoi pe Pământ
De la procesele antitrust până la practicile controversate de HR, fondatorul Amazon Jeff Bezos are destule lucruri pentru care să se îngrijoreze aici, pe Pământ, notează GeekWire.
Între timp, planurile celui mai bogat om din lume de a călători luna viitoare în spaţiu cu ajutorul unei nave construite de Blue Origin, altă companie pe care a creat-o, au fost întâmpinate extrem de dur de criticii săi.
Peste 100.000 de oameni au semnat două petiţii prin care cer ca miliardarul să nu se mai întoarcă pe Terra, iar numărul continuă să crească de la o zi la alta.
Cele două petiţii au fost postate în urmă cu două săptămâni pe platforma Change.org, după ce Bezos a declarat că va călători în spaţiu alături de fratele său Mark. Zborul, efectuat prin intermediul unei navete New Shepard din cadrul Blue Origin, este programat pe data de 20 iulie. Fraţii Bezos vor fi acompaniaţi de mai mulţi călători, incluzând aici câştigătorul unei licitaţii de 28 de milioane de dolari, bani care vor merge către o organizaţie nonprofit a Blue Origin. Zborul va dura aproximativ 11 minute.
O petiţie a strâns deja peste 90.000 de semănături, susţinând că „miliardarii nu ar trebui să existe nici pe Pământ, nici în spaţiu. Însă ar trebui să rămână în spaţiu în cazul în care reuşesc să ajungă acolo”.
Cealaltă petiţie a atras peste 21.000 de semnături, însă argumentele ridică mari semne de întrebare: „ar putea fi ultima noastră şansă înainte să activeze microcipurile 5G şi să ne acapareze pe toţi”, scriu autorii.
Ambele petiţii sunt condamnate la eşec. Deşi este posibil ca zborul să sfârşească printr-o tragedie, nu există niciun alt mod prin care Jeff Bezos să nu se poată întoarce pe Pământ.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro