Joaquin "El Chapo" Guzman, la un pas de capturare: Celebrul interlop, rănit într-o operaţiune a poliţiei mexicane

Autor: Mihai Draghici Postat la 17 octombrie 2015 83 afişări

Joaquin "El Chapo" Guzman, celebrul lider interlop mexican dat în urmărire după evadare, a fost rănit în cursul unei operaţiuni a poliţiei care avea rolul arestării sale, anunţă surse oficiale citate de BBC News online.

Operaţiunea poliţiei a avut loc vineri în nord-vestul Mexicului, iar Joaquin Guzman (alias "El Chapo") a reuşit să scape la limită.

Potrivit poliţiştilor implicaţi în operaţiune, celebrul interlop, liderul cartelului Sinaloa, a suferit răni la faţă şi la picioare.

Joaquin Guzman a evadat în iulie dintr-o închisoare de maximă securitate din Mexic, el fugind printr-un tunel săpat de membrii cartelului pe care îl conduce.

Evadarea celebrului lider interlop l-a pus într-o situaţie nefavorabilă pe preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto.

Guvernul Mexicului a explicat că acţiunile de capturare a evadatului s-au concentrat în ultimele zile în zone din nord-vestul ţării. "Ca rezultat al operaţiunilor, în încercarea de a evita capturarea, fugarul a trecut la acţiuni riscante, el suferind răni la faţă şi la un picior", a comunicat Guvernul mexican.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MEXIC,
EL CHAPO,
/actualitate/joaquin-el-chapo-guzman-la-un-pas-de-capturare-celebrul-interlop-ranit-intr-o-operatiune-a-politiei-mexicane-14852381
14852381
comments powered by Disqus
0 of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:01
01:06
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori