Kelemen: UDMR nu va susţine demersul lui Tăriceanu de suspendare a lui Băsescu
UDMR nu va susţine demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare din funcţie a şefului statului, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciind că ”preocuparea ar trebui să fie viitorul, nu trecutul, iar Traian Băsescu reprezintă trecutul”.
Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că UDMR consideră că în această campanie politicienii ar trebui să fie preocupaţi de viitor, ci nu de trecut, iar Traian Băsescu reprezintă trecutul.
”UDMR nu va susţine demersul lui Tăriceanu, nu va da nici semnături pentru a iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi nu va vota în Parlament, dacă se va ajunge la un vot în Parlament. Noi considerăm că în această campanie ar trebui să ne preocupe viitorul, nu trecutul. Traian Băsescu reprezintă trecutul”, a spus Kelemen.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.
Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Antena 3, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, menţionând că este vorba despre un demers serios şi precizând că orice zi fără Traian Băsescu reprezintă un rău mai puţin pentru ţară.
Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, răspunzând unei întrebări legate de un eventual demers pentru o nouă suspendare a sa din funcţie, că intră în campanie "şi nu o să le fie bine", el adăugând că în campanie are "capacitate uriaşă de revitalizare".
Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. "Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare", spunea şeful statului.
Sâmbătă, Traian Băsescu a fost întrebat, la Sânnicolau Mare, despre demersurile de suspendare a sa din funcţie iniţiate de Tăriceanu şi a răspuns că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu l-a protejat şi care l-a înfrânt pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să îngenuncheze acest sistem.
”De zece ani sunt într-o dispută cu sistemul, pe care domnul Iliescu l-a protejat pentru că aşa a înţeles el, un sistem care pe domnul preşedinte Constantinescu l-a înfrânt, aşa cum declara chiar el, sistem pe care eu zic că l-am îngenuncheat. A fost o luptă cumplită, dar energia mi-am luat-o de la oameni şi aici sunt mulţi oameni care au crezut în mine”, a spus preşedintele Băsescu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro