La ce oră începe să muncească cel mai bogat om al lumii şi cum îşi începe el ziua ca să fie productiv

Autor: Ioana Matei Postat la 09 august 2020 21115 afişări

La ce oră începe să muncească cel mai bogat om al lumii şi cum îşi începe el ziua ca să fie productiv

Jeff Bezos, CEO-ul Amazon, dar şi proprietarul publicaţiei Washington Post, este nu doar cel mai bogat om al lumii, dar şi fondatorul unei organizaţii caritabile de 2 miliarde de dolari. Aţi crede poate că  începe să lucreze cu mult înainte de răsărit, că îşi planifică zeci de şedinţe zilnic şi ia decizii importante săptămânal.

Ei bine, potrivit publicaţiei americane inc.com., lucrurile stau cu totul altfel. Bezos a explicat chiar el la un eveniment ţinut de Clubul Economic din Washington că are o abordare contraintuitivă a modului în care îşi administrează timpul. Iată câteva motive pentru care el spune că este productiv:

1. Doarme suficient. Studiile au demonstrat că dacă dormim bine, „gândim clar, ne amintim informaţii şi luăm decizii mai bune”, potrivit Fundaţiei Naţionale a Somnului (din Statele Unite). „Atunci când nu dormim suficient de bine, funcţiile de care avem nevoie ca să performăm la şcoală, la muncă şi în toate aspectele vieţii zilnice sunt afectate.”

Bezos crede într-un somn bun. Adoarme devreme şi se asigură că are parte de opt ore de somn: „Gândesc mai bine, am mai multă energie şi starea mea de spirit este mai bună”, a spus el.

2. Nu planifică întâlniri înainte de 10 a.m.

Spre deosebire de alţi lideri ai lumii care propovăduiesc trezitul foarte devreme, Bezos spune că îi place să dedice dimineţile cititului de ziare, savurând o ceaşcă de cafea şi mâncând micul dejun alături de copiii săi.

Chiar dacă acest lucru ar sugera că pierde timpul dimineaţa, Bezos pare că îşi încarcă astfel bateriile pentru restul zilei.

„Cercetătorii de la Johnson & Johnson care au măsurat nivelurile de energie ale oamenilor pe parcursul unei zile au descoperit că maximul de energie este la ora 8 a.m.”. Laura Vanderkam a scris însă pentru Fast Company că acest lucru nu înseamnă că trebuie să dedicăm acea oră şedinţelor: „O şedinţă la ora 8 a.m înlocuieşte timpul pe care l-am putea dedica pentru a începe ceva cu adevărat important.”

Bezos îşi programează întâlnirile începând cu ora 10 dimineaţa şi le încheie la prânz.

3. Ia puţine decizii în fiecare zi. Ca executiv senior, Bezos spune că principalul lui job este să ia un număr mic de decizii de o calitate ridicată. „Dacă iau trei decizii bune zilnic, este suficient”.

Acest lucru nu înseamnă însă că ia decizii încet. De fapt, după cum a scris într-o scrisoare din 2017 acţionarilor, Bezos crede că pentru ca o companie să menţină nivelul de energie şi dinamismul unui start-up „trebuie să iei decizii de calitate ridicată. Este uşor pentru start-up-uri şi o provocare pentru organizaţii mari.” „Chiar dacă Amazon este o companie mare, vreau ca aceasta să aibă inima şi spiritul uneia mici”, a spus el.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.