Lavrov se declară încrezător. Rusia, aproape de un acord după ce UE şi SUA au făcut promisiuni

Autor: Iulian Moşneagu Postat la 15 noiembrie 2022 116 afişări

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat marţi că Naţiunile Unite l-au informat despre promisiunile scrise ale SUA şi UE de a elimina obstacolele din calea exportului de cereale şi îngrăşăminte ruseşti.

Lavrov se declară încrezător. Rusia, aproape de un acord după ce UE şi SUA au făcut promisiuni

Lavrov a declarat că a primit angajamente în acest sens de la secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în cadrul unei reuniuni în marja summitului G20 din Bali, Indonezia.

Rusia se plânge de mult timp de blocaje în calea exporturilor sale agricole, chiar dacă acestea nu sunt vizate direct de sancţiunile occidentale. Kremlinul a declarat că reînnoirea acordului din Marea Neagră, care a permis reluarea exporturilor de cereale ucrainene în iulie - şi care urmează să expire sâmbătă - depinde de rezolvarea acestei probleme.

"Secretarul general a vorbit despre promisiunile scrise pe care i le-au făcut SUA şi UE. Acolo sunt afirmate bune intenţii, iar dacă acestea sunt puse în aplicare, atunci toate obstacolele din calea cerealelor şi îngrăşămintelor ruseşti vor fi înlăturate", a declarat Lavrov reporterilor, conform agenţiei Reuters.

"Suntem asiguraţi de secretarul general al ONU că toţi operatorii economici implicaţi în lanţurile de aprovizionare cu îngrăşăminte şi cereale ruseşti primesc semnale liniştitoare că nu vor fi supuşi sancţiunilor dacă vor coopera la punerea în aplicare a acordurilor comerciale cu cerealele noastre", a adăugat el.

Aceste promisiuni au vizat intrarea navelor ruseşti în porturile europene şi a navelor străine în porturile ruseşti, furnizarea de asigurări la tarife normale şi eliminarea restricţiilor asupra unei bănci de stat ruseşti sancţionate care finanţează sectorul agricol, a precizat Lavrov.

"Sper că aceste promisiuni vor fi îndeplinite. Cel puţin secretarul general al ONU mi-a dat asigurări sub jurământ că aceasta este o problemă prioritară pentru el".

Cerealele şi îngrăşămintele ruseşti nu sunt vizate în mod direct de sancţiunile occidentale, dar Moscova se plânge de luni de zile că acestea sunt efectiv restricţionate deoarece sancţiunile limitează accesul la porturi, finanţare şi asigurări.

În pofida problemelor, Lavrov a declarat că Rusia a exportat deja 10,5 milioane de tone de cereale, în principal grâu, din care 60% au mers în Asia şi 40% în Africa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
serghei lavrov,
rusia,
acord,
cereale,
sua

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.