LEGEA SALARIZĂRII: Cine sunt primii câştigători. Lefurile din primării şi consiliile judeţene au explodat într-o lună/ Ce venituri obţin şefii locali
Aleşii locali nu fac economie când vine vorba de bani întrucât legea salarizării le permite creşterea lefurilor. De la 1 iulie, în administraţiile din ţară a început febra majorărilor, salariile crescând şi de trei ori faţă de cât sunt în prezent
Legea o permite, singura condiţie angajaţii să nu câştige mai mult decât şeful instituţiei, informează gândul.info.
O excepţie ar fi la Bistriţa, unde şeful Consiliului Judeţean a anunţat că nu vor creşte salariile, ba mai mult, caută variante să le scadă pe cele ale angajaţilor neperformanţi.
Primarul din Bistriţa, Ovidiu Creţu, va încasa de luna viitoare un salariu triplu faţă de cel primit până acum, în urma unei decizii adoptate luni de consilieri municipali, în timp ce salariile angajaţilor din subordine vor creşte cu sume cuprinse între 200 şi 1.000 de lei.
Consilierii municipali din Bistriţa au aprobat, luni după-amiaza, un proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului municipiului Bistriţa şi serviciile de interes public local. În total, cei 895 de angajaţi ai municipalităţii la care se mai adaugă şi aproximativ 200 de asistenţi personali, vor beneficia, începând de luna viitoare, de salarii majorate cu sume cuprinse între 200 şi 1000 de lei.
Conform hotărârii adoptate de consilierii locali din Bistriţa, cele mai mari creşteri salariale vor fi la nivelul conducerii primăriei municipiului Bistriţa, primarul, cei doi viceprimari, administratorul public şi secretarul municipiului urmând să încaseze sume de peste 10.000 de lei lunar.
Cea mai mare creştere, de aproape trei ori faţă de salariul pe care îl încasează în prezent, se înregistrează în cazul primarului Ovidiu Creţu, care, începând din luna august va avea o indemnizaţie de 13.050 de lei faţă de 4.200 cât câştigă în prezent.Cei doi viceprimari ai municipiului Bistriţa vor avea salarii de 11.600 de lei, iar administratorul public va încasa 10.310 de lei. Salarii peste 10.000 de lei vor avea şi secretarul municipiului - 10.440 de lei, arhitectul şef- 10.295 RON şi directorii executivi, care vor primi lunar 10.150 de lei.
Iar Creţu nu este singurul care a profitat de faptul că prin semnătura sa se pot face măriri de salarii. Consiliul Judeţean Braşov a decis mărirea salariilor cu 50%, iar pentru oraşul Urlaţi din Prahova creşterile de salarii au fost votate încă din prima săptămână a lunii iulie.
10.500 de lei, brut, (7.363 de lei, net) este cel mai mare salariu de bază al unui funcţionar public din Primăria Sibiu, începând de luna aceasta. La capătul opus, cel mai mic salariu va fi cel oferit unui muncitor necalificat – 1.595 de lei, brut (1.165 de lei, net). Noile salarii au fost crescute în urma intrării în vigoare a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, lege care permite aleşilor locali să voteze – între anumite limite – salariile pe care să le încaseze funcţionarii şi personalul contractual. Creşterile substanţiale nu au putut fi aplicate, însă, şi la CJ Sibiu, unde conducerea instituţiei arată că o majorare semnificativă poate afecta bugetul de investiţii al judeţului, informează turnulsfatului.ro.
Funcţia de director general în cadrul administraţiei Sibiului este recompensată cu 7.555 de lei (gradul I), în timp ce la judeţ acest salariu este de 6.498 de lei. Arhitectul şef al Sibiului va avea un salariu de bază tot de 7.555 de lei (gradul I), în timp ce arhitectul şef al judeţului are un salariu de bază de 5.948 de lei.
Joi s-au întâlnit în şedinţă şi consilierii judeţeni din Alba, iar pe ordinea de zi, s-au aflat mai multe proiecte care privesc majorarea salariilor pentru angajaţii instituţiei şi pentru cei din instituţiile subordonate, în urma intrării în vigoare a noii legi a salarizării, scrie şi ziaruluunirea.ro, anunţând că şi aici au fost majorate salariile celor din administraţie.
Salariile tuturor angajaţilor Consiliului Judeţean Covasna au fost majorate începând cu data de 1 iulie, conform Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar în cadrul acestei instituţii nu vor mai exista posturi plătite cu mai puţin de 2.000 de lei net, informează weradio.ro. Astfel, s-a ajuns ca angajaţilor cu studii medii să li se dubleze salariile, ajungând în jurul a 2.000 de lei lunar, iar debutanţii cu studii superioare să aibă lefuri de 4.350 lei brut, respectiv 3.035 lei net.
Şi la Consiliul Judeţean Sălaj cresc salariile. Din această lună, salariaţii Consiliului Judeţean Sălaj şi a administraţiilor publice mărite vor fi mărite în funcţie de reglementările Legii 153 pe 2017. Ca urmare a aplicării actului normativ menţionat, fondul de salarii al Consiliului Judeţean Sălaj va fi majorat cu 4,8%.
Şi funcţionarii publici din Iaşi se vor bucura de măriri de salarii, asta după ce consilierii locali şi cei judeţeni au aprobat noua grilă. În urma acestor modificări, un îngrijitor de la Consiliul Judeţean va avea un salariu lunar de aproape 1.600 de le net, secretarul judeţului va avea peste 10.000 de lei lunar, iar un şef serviciu, aproximativ 9000 de lei pe lună.
Conştiincioşi, primarii au aplicat rapid măsurile din programul de guvernare al PSD, astfel că angajaţii primăriei Urlaţi, Prahova, de exemplu, au acum salarii ca de multinaţională, scrie Observatorul de Prahova. Contabilul Clubului Sportiv local câştigă acum 4.000 de lei brut, la fel ca şi managerul Casei de Cultură, iar bibliotecarul localităţii, 4.500 de lei.
Şi la Caranşebeş a intervenit o situaţie asemănătoare, astfel că toţi consilierii locali s-au întâlnit vineri în şedinţă pentru a-şi aproba noile salarii, informează Reper 24. Conform legii, primarul municipiului Caransebeş are un salariu brut de 9.425 de lei. Tot în funcţie de numărul de locuitori se stabilesc şi salariile viceprimarului şi city-managerului, în cazul de faţă acestea fiind de 7.975 de lei.
Consilierii locali liberali au aprobat, vineri, noua grilă de salarizare pentru funcţionarii publici şi personalul contractual, în timp ce colegii lor social-democraţi au preferat să se abţină de la vot. Conform acesteia, angajaţii cu funcţii de conducere vor avea următoarele salarii brute: secretarul Primăriei – 7.830 de lei, arhitectul-şef 7.685 de lei, directorii executivi 5.800 de lei, şefii de servicii 4.495 de lei, iar un şef de birou 4.060 de lei.
CITEŞTE ARTICOLUL COMPLET PE GÂNDUL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro