Economiile ţărilor lumii au trecut în ultimii ani printr-o situaţie dificilă şi complicată, marcată de materializarea de noi riscuri la nivel global care au afectat dezvoltarea economică şi au declanşat transformări cu efecte pe termen lung ce vor continua să reprezinte o provocare pentru conduita politicilor economice şi pe parcursul anului viitor.

Este aşadar rezonabil să presupunem că numeroasele crize suprapuse care au influenţat evoluţia economică în anul 2022, vor contura cel mai probabil şi perspectiva economică a noului an, însă în forme şi manifestări noi. Ieşirea din iarnă în emisfera nordică (care găzduieşte circa 87% din populaţia planetei) ne va găsi într-un moment al alegerilor decisive privind adaptarea la noile condiţii economice generate de efectele acestor crize. De aceea, trebuie să continuăm analiza modului în care putem aduce ajustări mediului economic şi instituţional la nivel global pentru a optimiza procesul de adaptare şi transformare şi a reduce impactul negativ asupra economiei şi societăţii.

Avem în acest sens, două alternative, prima ar fi să ne adresăm ţintit problemelor pe care le conştientizăm în momentul de faţă, pe termen scurt şi mediu în funcţie de dimensiunea riscurilor induse; a doua abordare este să facem mai mult de atât şi să încercăm să creştem rezilienţa sistemelor, inclusiv în faţa unor riscuri care nu s-au materializat încă, dar care sunt posibile într-un orizont de timp mediu sau lung.

Dacă privim tabloul imediat observăm că în acest moment criza energetică, conflictul din Ucraina, întârzierile şi problemele apărute în lanţurile de aprovizionare, inflaţia, pandemia COVID-19 trasează contururile unui nou an care va începe sub auspiciile incertitudinii. Efectele pandemiei COVID-19 par să se estompeze, cel puţin în Europa şi SUA, dar există în continuare un impact care se manifestă prin limitări ale ofertei pentru multe categorii de bunuri, şi, în acelaşi timp, nu poate fi ignorată perspectiva presiunii asupra sistemului sanitar, cu precădere în prima parte a anului, cât va mai continua sezonul rece, chiar şi în mod obişnuit marcat de focare epidemice sezoniere.

Criza energetică este în plină desfăşurare, iar impactul conflictului din Ucraina a relevat vulnerabilităţile majore ale Europei, în special dependenţa de gazul rusesc, şi a determinat intrarea într-o nouă paradigmă, a necesităţii găsirii de soluţii alternative, cu precădere din zona energiei regenerabile, dar şi în sensul creşterii eficienţei şi al asigurării securităţii energetice a statelor.

Dincolo de impactul pe zona energiei, conflictul din Ucraina (al cărui final nu pare previzibil pentru moment) a accentuat disfuncţionalităţi deja existente în lanţurile de producţie şi distribuţie, a generat noi dificultăţi privind aprovizionarea în special pentru produse agro-alimentare, a potenţat presiunile inflaţioniste şi a contribuit semnificativ la creşterea sentimentului de nesiguranţă pentru consumatori şi investitori.

Crizele recente se suprapun provocărilor sistemice care existau şi înaintea pandemiei COVID-19, dar care au fost eclipsate de aceasta şi de conflictul din Ucraina, şi anume, schimbarea climatică şi îmbătrânirea populaţiei în ţările dezvoltate, ambele fiind vulnerabilităţi cu efecte negative profunde şi fără soluţii eficiente rapide.

Analizând redresarea economică din 2021, concluzionăm că a fost fragilă şi inegală, deşi au existat ample programe de sprijin la nivel naţional şi internaţional. În 2022, economia globală a fost marcată de o încetinire, iar perspectiva anului 2023 este de reducere la 2,7% (conform estimărilor FMI – World Economic Outlook, octombrie 2022), reprezentând practic cea mai firavă creştere a ultimelor două decenii. Perspectivele privind inflaţia sunt mai optimiste însă, marcând o scădere de la 8,8% în 2022 la 6,5% în 2023 (conform raportului menţionat).

În zona euro, din cauza impactului crizei energetice asupra preţurilor şi a consumului, numeroşi economişti se aşteaptă la o uşoară contractare a economiei în anul următor şi la continuarea acţiunilor pentru reducerea inflaţiei, care va rămâne şi în 2023 peste ţinta Băncii Centrale Europene de 2%. În acelaşi timp, este de remarcat nivelul scăzut al ratei şomajului, la un minim record de 6,6% (conform estimărilor băncii de investiţii Morgan Stanley publicate în luna noiembrie 2022).

Anul 2022 a marcat, de asemenea, sfârşitul unei perioade relativ lungi a ”banilor ieftini” în contextul unui nivel redus al inflaţiei în economiile dezvoltate şi implicit al unor politici monetare acomodative în anii anteriori. Atât Banca Centrală Europeană, cât şi Rezerva Federală SUA s-au înscris în ultima parte a anului curent într-un ciclu accelerat de creştere a ratelor de referinţă ale dobânzii. În SUA, ciclul actual de majorare a dobânzii cheie este până la momentul actual al doilea cel mai accelerat din istorie (Figura 1), după cel care a debutat în august 1980, în timpul mandatului preşedintelui FED Paul Volcker.

Având în vedere asocierea dintre dinamica inflaţiei (în continuare de amploare ridicată) şi nivelul şomajului (preponderent redus în prezent în majoritatea economiilor), în noul an eforturile se vor concentra concomitent pe temperarea semnificativă a avansului preţurilor şi pe evitarea unei recesiuni pentru a diminua efectele negative ale reducerii dinamicii economice asupra locurilor de muncă.

Pe plan fiscal, dat fiind contextul actual şi perspectivele privind costurile energiei, prioritatea guvernelor, aşa cum este şi firesc, vor fi cetăţenii vulnerabili, aşadar putem anticipa continuarea măsurilor de sprijin, cel puţin pentru viitorul previzibil. Totuşi, pentru că spaţiul fiscal este limitat, iar în unele economii nevoia de consolidare fiscală devine tot mai presantă, măsurile de sprijin vor trebui să devină prioritar orientate către segmentele cele mai vulnerabile ale populaţiei şi către sectoarele strategice de activitate.

De asemenea, cheltuielile publice de investiţiile vor trebui canalizate către dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii, ceea ce ar ajuta deopotrivă la sporirea eficienţei economice şi dezvoltarea multor ramuri de activitate în sectorul privat, la nivelul întregii ţări, dar şi la progresul către importantele obiective privind diminuarea efectelor crizei climatice şi a celei privind resursele energetice. Presiunea în creştere exercitată de efectele acestor două crize nu va lăsa loc pentru ezitări. Toate mesajele şi concluziile exprimate în urma COP27 care s-a desfăşurat în noiembrie 2022 au căpătat accentul unui ultimatum privind acţiunile necesare în domeniul crizei climatice.

Riscurile climatice sunt dublate de cele geopolitice, fragilitatea echilibrului fiind devoalată de conflictul din Ucraina, dar şi de perspectiva deloc liniştitoare privind evoluţiile din alte zone, cum este Taiwan, de exemplu.

Vedem aşadar că este puţin probabilă o calmare a încordărilor geopolitice în viitorul apropiat, ele fiind prezente în diferite forme şi manifestări nu doar în zona Rusia-Ucraina ci şi în Orientul Mijlociu, largi porţiuni din Asia şi America de Sud.

În această conjunctură, este greu de crezut că este posibilă o revenire la o situaţie facilă din perspectiva schimburilor economice internaţionale şi la stabilitatea lanţurilor lungi de valoare în circuitele de aprovizionare şi producţie de bunuri. Din acest motiv, este rezonabil să presupunem că presiunile asupra preţurilor de producţie şi a preţurilor finale vor rămâne ridicate pentru o perioadă de timp, sincopele pe partea ofertei se vor menţine, iar importanţa investiţiilor private şi publice pentru crearea/facilitarea de alternative locale şi regionale va deveni tot mai evidentă.

Ecuaţia este însă cu atât mai complicată cu cât pentru stimularea acestor investiţii costul finanţării/capitalului este foarte important, dar acesta nu va scădea atât timp cât inflaţia la nivel global se menţine ridicată, iar la rândul său inflaţia, chiar dacă se va mai diminua, este dificil să revină la nivelurile foarte scăzute de dinaintea actualelor crize suprapuse, până când cauzele structurale care determină sincopele pe partea ofertei nu sunt înlăturate.

Ne aflăm aşadar, din păcate, într-un cerc vicios care poate fi rupt doar prin soluţii inovative coroborate cu mult echilibru şi cumpătare în alocarea resurselor limitate disponibile în prezent şi cu gestionarea prudentă şi eficientă a spaţiului de manevră existent pentru politicile fiscale şi monetare.

Din punct de vedere strategic, câteva posibile soluţiile pentru viitor s-ar putea grupa pe  cinci direcţii importante:

1. Stimularea investiţiilor. În acest moment există o mare nevoie de investiţii ce decurge din necesitatea transformării modelului de producere şi utilizare a energiei. Având în vedere nivelul ridicat al preţurilor pe întreg lanţul de producţie şi distribuţie, există potenţial pentru ca aceste investiţii să genereze randamente semnificative pe termen lung, deci ele reprezintă o oportunitate pentru capitalurile financiare private, chiar şi într-o astfel de perioade de dobânzi ridicate. Pentru canalizarea lor este însă nevoie de o cât mai mare accesibilitate şi simplitate a cadrului administrativ şi de reglementare, ceea ce sunt convins că este posibil de realizat fără a afecta în niciun fel echitatea, rigoarea fiscală şi egalitatea de şanse (level playing field). Acestea pot propulsa o creştere economică mai eficientă, mai curată şi favorabilă incluziunii şi pot crea oportunităţi suplimentare în sectorul privat, împreună cu multe alte beneficii colaterale semnificative.

2. Stimularea procesului de cercetare/inovare şi adaptare a sistemelor. O mare parte din schimbările structurale fundamentale necesare constă în transformarea sistemelor cheie de organizare a producţiei, transporturilor, comunicaţiilor etc. Suntem în pragul unor noi modificări privind funcţionarea oraşelor şi dezvoltarea acestora. Apar obiective noi privind creşterea calităţii vieţii în cadrul comunităţilor urbane, reducerea poluării şi dezvoltarea unei economii circulare. Să nu uităm că inclusiv pe piaţa muncii, efectele pandemiei au adus schimbări profunde, structurale, ale căror evoluţii sunt probabil doar la început. Încă nu ştim cum acestea ar putea influenţa productivitatea viitoare, calitatea rezultatelor muncii, raporturile sociale în ansamblu. Este însă sigur că toate cele menţionate necesită combinaţii de schimbare instituţională, standarde şi reglementări, design şi politici adecvate. Alocarea în mod sistematic, pe termen lung, de resurse mai ample pentru activităţile de cercetare şi inovare ne vor conduce către soluţiile şi tehnologiile care să ne permită adaptarea la dificultăţile cu care ne confruntăm în prezent. De aceea, similar punctului de mai sus, avem nevoie de flexibilizarea mecanismelor administrative şi de adaptarea cadrului legislativ în vederea facilitării, stimulării şi protejării activităţilor de cercetare/inovare. Cursa pentru tehnologie este în prezent cel puţin la egalitate cu cea pentru resurse naturale, efectele pentru dezvoltarea economică fiind la fel de importante.

3. Continuarea programelor şi mecanismelor de finanţare la nivel global şi regional destinate consolidării rezistenţei economiilor locale, creşterii coeziunii şi convergenţei şi combaterii inegalităţilor. Agravarea din ultima perioadă a fricţiunilor geo-politice concomitent cu creşterea tensiunilor sociale sunt în importantă măsură determinate de accentuarea inegalităţilor, atât la nivel inter-statal, cât şi în structura societăţii. Sunt numeroşi factori care au contribuit la această deteriorare a relaţiilor şi creştere a nemulţumirilor la toate nivelurile, între care factorii economici şi financiari joacă un rol important. În cazul acestora, o reaccentuare a politicilor globale de coeziune şi convergenţă economică şi financiară ar fi benefică pentru toţi cei implicaţi, din multiple perspective. Rolul programelor şi mecanismelor multilaterale de finanţare este unul semnificativ, de aceea ele trebuie continuate şi dezvoltate. În timp ce multe economii avansate au spaţiu fiscal sau capacitate de împrumut, ţările cu economie emergentă şi cele sărace au intrat în cele mai recente crize cu datorii mari şi resurse limitate. Mobilizarea resurselor interne va trebui să contribuie la finanţarea incrementală. Dar colaborarea financiară internaţională va fi critică.

4. Îmbunătăţirea modalităţilor de finanţare al afacerilor. Economiile multor state tind să devină dominate excesiv de largi conglomerate cu prezenţă internaţională care au capacitatea să se plaseze într-o poziţie favorabilă din perspectivă fiscală şi de reglementare câştigând tot mai multă cotă de piaţă în detrimentul afacerilor locale. Dar experienţa a arătat că pentru bunăstarea socială precum şi pentru stabilitatea economică şi financiară, rolul întreprinderilor mici şi mijlocii este cel puţin la fel de important ca cel al marilor corporaţii internaţionale. De aceea trebuie găsite mijloace concurenţiale, echitabile şi compatibile cu mecanismele pieţei libere de stopare a declinului afacerilor locale şi de readucere a acestora pe locul de prim plan pe care îl merită. Din această perspectivă, accesul la finanţare în condiţii competitive este crucial. Facilitarea accesului la recentele mecanisme noi de finanţare create la nivel internaţional, precum finanţarea participativă (crowdfunding), constituie o oportunitate din acest punct de vedere. La acestea trebuie să se adauge un rol mai important al tuturor segmentelor pieţei de capital, mai ales al acelora destinate companiilor de talie medie, debutante sau proiectelor de afaceri.

5. Transformarea digitală. Se estimează că investiţiile globale în transformarea digitală vor creşte cu o rată compusă de 17,1% pe an, potrivit International Data Corporation, atingând 2,3 trilioane de dolari până în 2023. Cei mai mari jucători în spaţiul transformării digitale vor continua să fie Statele Unite, urmate de Europa şi China, dar preocupant este că proiecţiile indică o probabilitate ridicată ca China să depăşească Europa din această perspectivă până la finele anului viitor. Inteligenţa artificială şi aplicaţiile bazate pe învăţare automată (machine learning) vor juca un rol tot mai important în economie şi ar putea revoluţiona modul de organizare a producţiei, a managementului stocurilor, a strategiilor de produs şi de piaţă etc. Potrivit unui raport recent publicat de compania de consultanţă şi management Accenture, tehnologiile bazate pe inteligenţă artificială ar putea aduce creşteri de până la 40% ale activităţilor productive până în 2035. Transformarea digitală nu va implica doar un avans al tehnologiei, ci va avea implicaţii semnificative asupra pieţei muncii şi societăţii în ansamblu, deoarece cel mai important factor favorizant al transformării digitale sunt oamenii.

O consecinţă cu certitudine pozitivă a situaţiei ultimilor ani este reprezentată de integrarea tehnologiei digitale în toate aspectele vieţii sociale şi de accelerarea digitalizării în multe sectoare, cu impact asupra consumatorilor şi a modelelor de afaceri, iar acest trend va continua să se manifeste şi în anul care începe în curând. O serie de tendinţe vor marca evoluţia sistemului în viitor, iar pregătirea pentru a răspunde exigenţelor este esenţială: putem estima o cerere mai crescută pentru servicii financiare digitalizate, continuarea preocupării pentru creşterea incluziunii financiare, accentuarea nevoilor de economisire şi de protejare a economiilor, o mai mare adaptabilitate a serviciilor chiar până la nivelul personalizării în funcţie de nevoile consumatorilor individuali, modificări în relaţia client-bancă (prin intensificarea interacţiunii online), o accentuare a preocupării pentru satisfacţia consumatorilor, concentrarea pe creşterea securităţii în utilizare.

Dacă privim spre viitorul nu neapărat imediat, devine evident faptul ca incertitudinea şi riscurile ridicate impun ca o exigenţă flexibilitatea şi adoptarea unei gândiri inovatoare (outside the box), fiind destul de clar că realitatea pe care am cunoscut-o în perioada pre-pandemică nu mai poate fi recuperată. Noul an va debuta aşadar sub semnul unei reaşezări pornind de la cerinţa adaptabilităţii şi acceptând incertitudinea ca o constantă pe care trebuie să o gestionăm şi de care trebuie să ţinem cont.