Contextul economic şi financiar pe care îl traversăm este deosebit de dificil, fiind marcat de situaţii excepţionale precum: prelungirea pandemiei de Covid-19, disfuncţionalităţile în lanţurile de producţie şi distribuţie, majorarea preţurilor în sectorul energetic şi agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, cu implicaţii profunde la nivel economic şi social, care vor rămâne de referinţă pentru foarte mult timp.

În pofida evoluţiei situaţiei pandemice, pe fondul unui amplu sprijin monetar şi fiscal, economia globală a înregistrat o revenire în cursul anului 2021, care a fost susţinută de lansarea procesului de vaccinare, relaxarea treptată a restricţiilor şi redeschiderea activităţilor din sectorul serviciilor. Viteza de redresare a fost, evident, inegală, influenţată de mai mulţi factori, precum impactul diferit al blocajelor apărute în procesele de producţie şi în lanţurile de aprovizionare.

Totodată, se poate remarca o încetinire a procesului privind cooperarea globală, având în vedere că pandemia şi tensiunile geopolitice au polarizat societăţile, iar eforturile statelor s-au concentrat în special pe gestionarea crizelor.

Pe de altă parte, pandemia a accelerat foarte mult unele tehnologii, cu progrese vizibile în zone precum inteligenţa artificială, domeniul medical sau cel genetic, sectorul verde şi cel digital. Reglementarea corespunzătoare a acestor evoluţii şi implementarea de politici prin care să se asigure dezvoltarea tehnologiilor reprezintă o provocare importantă, necesitând, între altele, accesul la date de înaltă calitate legate de sustenabilitate, îndepărtarea subiectivităţii, asigurarea transparenţei, un proces decizional puternic şi o accelerare către o economie mai durabilă. Cursul viitor al pandemiei rămâne în continuare un factor de incertitudine, însă impredictibilitatea privind evoluţia economiei şi a sistemului financiar global a fost amplificată în mod semnificativ de războiul Rusia-Ucraina.

Invazia Ucrainei de către Rusia a creat obstacole noi în parcursul spre redresarea economică la nivel global şi a amplificat riscuri de natură geopolitică, care după mai bine de o lună de conflict militar intens tind să rămână ridicate. Ca urmare a războiului din Ucraina, au fost impuse sancţiuni economice şi financiare fără precedent la adresa Federaţiei Ruse (eliminarea din SWIFT a mai multor bănci ruseşti şi o serie de alte sancţiuni împotriva altora, îngheţarea unui nivel semnificativ al rezervelor valutare, embargouri privind exportul de înaltă tehnologie ş.a.), care au creat un nou val de provocări.

Creşterea preţurilor şi amplificarea volatilităţii pentru anumite categorii de bunuri, cu precădere pentru petrol şi gaze, dar şi restrângerea accesului la unele importuri de produse agricole pentru care Rusia şi Ucraina asigurau o pondere importantă a exporturilor la nivel global au generat o serie de şocuri în ceea ce priveşte oferta, mai ales pentru unele economii din spaţiul european, în ceea ce priveşte lanţurile de aprovizionare, preţurile mărfurilor şi, nu în ultimul rând, nivelul de încredere. Între cele mai expuse state se numără Moldova, Polonia şi Ţările Baltice, având în vedere legăturile economice şi geo-strategice, dar şi istoria lor lungă de relaţii tensionate cu Rusia. Efectele de propagare ca urmare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina se răspândesc la nivel mondial într-o perioadă în care majoritatea ţărilor încă se confruntă cu dificultăţi economice, financiare, fiscale şi de natură socială, ca urmare a problemelor pe care le-au întâmpinat în timpul pandemiei. Complexitatea situaţiei este accentuată de o serie de alte evoluţii, precum: transformările induse de noile tehnologii, integrarea tehnologiei digitale în multiple segmente ale societăţii, dezvoltarea modelor de afaceri, care modifică fundamental modul în care se creează plus-valoare, dar şi schimbările în contextul geopolitic.

Remarcăm astfel faptul că impactul situaţiei actuale nu poate fi comparat cu cel al pandemiei. Spre deosebire de situaţia cu care ne-am confruntat în plină pandemie, care a necesitat măsuri ţintite, menite a debloca îngheţarea temporară a unor sectoare economice, contextul actual este diferit având în vedere evoluţia mediului macroeconomic, spaţiul fiscal din ce în ce mai limitat şi schimbările structurale care se produc la nivelul economiei, inclusiv ca urmare a pandemiei. Agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi intensificarea tensiunilor pe care le-a declanşat generează creşterea susceptibilităţii şi o serie de incertitudini din perspectivă  economică, care ar putea conduce la derapaje ale procesului de redresare, determinând totodată o volatilitate semnificativă a pieţelor financiare.

În cazul României, pe lângă vulnerabilităţile de natură structurală ale economiei, în actualul context trebuie gestionate corespunzător potenţialele riscuri aferente persistenţei pandemiei şi incertitudinilor privind dinamica procesului de redresare economică, cele generate de criza din sistemul energetic şi de blocajele apărute în lanţurile de aprovizionare şi în procesele de producţie. Alte surse importante de riscuri şi incertitudini vizează aspecte precum: ascensiunea puternică a inflaţiei, gradul de absorbţie a fondurilor europene, creşterea datoriei publice sau continuarea procesului de consolidare fiscală în vederea atingerii ţintei de deficit bugetar, conform reglementărilor europene, până la finele anului 2024.

În ceea ce priveşte sectorul bancar românesc, acesta înregistrează valori foarte scăzute ale expunerilor faţă de Ucraina sau Rusia, nicio bancă din România neavând participaţii directe de capital cu origini într-una din cele două ţări.

De asemenea, expunerile instituţiilor de credit sunt reduse în ceea ce priveşte contrapartidele având ţara de reşedinţă Rusia sau Ucraina, în condiţiile în care nu există credite şi avansuri în sold acordate, iar depozitele atrase se ridică la o valoare modică, de doar 17,9 milioane lei pentru Rusia şi, respectiv, de 40,7 milioane lei pentru Ucraina (valorile exemplificate sunt aferente lunii decembrie 2021).

Prin comparaţie, conform datelor publicate de Autoritatea Bancară Europeană la data de 1 aprilie 2022, băncile din Franţa, Italia şi Austria au raportat cel mai mare volum de expuneri faţă de contrapartidele având ţara de reşedinţă Rusia, iar băncile din Austria, Franţa şi Ungaria au avut cea mai mare expunere faţă de Ucraina.

Totodată, indicatorii relevanţi din perspectiva sănătăţii financiare a sectorului bancar românesc se situează la valori adecvate, la un nivel comparabil sau chiar mai bun faţă de mediile europene evidenţiate în datele din tabloul de bord al Autorităţii Bancare Europene, asigurând astfel o rezilienţă sporită a sistemului bancar naţional la eventuale şocuri. Astfel, sectorul bancar românesc prezintă o situaţie bună a indicatorilor în ceea ce priveşte solvabilitatea, calitatea activelor şi profitabilitatea.

Din punct de vedere al solvabilităţii sunt de menţionat, pentru exemplificare, rata fondurilor proprii totale, care se situa în România la 22,26 la sută, comparativ cu o medie de 19,6 la sută la nivelul statelor membre ale UE, în luna decembrie 2021.

De asemenea, indicatorii relevanţi pentru măsurarea calităţii activelor s-au îmbunătăţit în anul 2021. Astfel, în România, gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante se situa la 66,07 la sută, media la nivelul UE fiind 44,5 la sută în luna decembrie 2021, iar rata creditelor neperformante se situa la 3,34 la sută.

Mai mult, capacitatea sectorului bancar de a gestiona corespunzător potenţiale riscuri aferente unor şocuri la nivel macroeconomic de o intensitate medie spre ridicată este indicată şi de rezultatele celor mai recente teste de stres privind lichiditatea şi solvabilitatea.

Pentru consolidarea acestei capacităţi, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială a hotărât majorarea ratei amortizorului anticiclic de capital la 0,5% din octombrie 2022. În plus, cu scopul de a acţiona împotriva acumulării unor vulnerabilităţi pe un segment mai riscant al pieţei imobiliare, Banca Naţională a României a înăsprit limitele privind raportul dintre valoarea creditului şi colateralul asociat (indicatorul Loan-to-Value sau LTV) cu 10 puncte procentuale (echivalent cu o creştere a avansului de aceeaşi magnitudine), pentru creditele acordate persoanelor fizice aferente achiziţiilor de imobile ce nu fac obiectul reşedinţei proprii. Cu toate acestea, trebuie avute în vedere în continuare potenţialele riscuri şi vulnerabilităţi la adresa sectorului bancar şi a stabilităţii financiare.

Un rol important pentru promovarea stabilităţii financiare şi a unor sisteme de plată sigure şi eficiente revine stimulării iniţiativelor privind cercetarea şi dezvoltarea tehnologică.

Sistemul financiar trece prin transformări importante în contextul procesului de digitalizare care, pe de o parte, creează premisele reducerii costurilor, creşterii eficienţei, a competitivităţii şi a incluziunii financiare iar, pe de altă parte, generează riscuri, unele chiar semnificative, precum cele de natură cibernetică. Furtul de date sau de informaţii (cu precădere în Europa centrală şi de est) şi atacurile cibernetice (manifestate mai pregnant în Europa de vest) sunt identificate în contextul actual ca fiind unele dintre cele mai ridicate riscuri la nivel european.

Luând în considerare faptul că tehnologia conduce la schimbări profunde, iar ecosistemul de active digitale şi plăţi evoluează într-un ritm rapid, trebuie evaluat impactul acestora asupra stabilităţii sistemului financiar, nu numai aşa cum există el astăzi, ci şi aşa cum ar putea evolua în viitor. De aceea, este important să înţelegem progresele tehnologice şi cerinţele consumatorilor care conduc la aceste evoluţii.

Pe de altă parte, în contextul războiului din Ucraina, perspectivele asupra creşterii economice din România s-au redus, în linie cu evoluţii similare pentru întreaga Uniune Europeană, astfel încât pe fondul prelungirii conflictului şi al incertitudinilor care diminuează nivelul de încredere a companiilor şi a persoanelor, este previzibilă o încetinire a creşterii economice în perioada următoare. Evoluţia economiei naţionale va depinde, între altele, şi de efectele acestui război, cu toate consecinţele ce derivă din acestea.

Evenimentele recente indică astfel necesitatea intensificării eforturilor de tranziţie către un model de creştere economică robustă şi sustenabilă.

Având în vedere că spaţiul fiscal pentru acordarea sprijinului financiar este unul limitat întrucât deficitul bugetar este mare şi dificil de finanţat, mai ales pe un fond internaţional de creştere a dobânzilor, doi factori pot atenua semnificativ aceste evoluţii nefavorabile şi alte potenţiale şocuri care ar putea apărea în viitor, putând genera considerabile efecte pozitive de antrenare pe termen mediu:

► fondurile europene alocate României (inclusiv prin PNRR) sunt semnificative. În comparaţie europeană, România a primit printre cele mai mari sume, astfel încât sunt şanse rezonabile ca economia să cunoască o reducere mai temperată a ritmului de creştere, concomitent cu implementarea de schimbări structurale favorabile. Pentru exemplificare, suma totală alocată României prin PNRR, ce poate fi atrasă în termen de 5 ani, este de 29,18 mld. euro, fiind formată din granturi în valoare de aprox. 14,24 mld. euro şi împrumuturi  în valoare de aprox. 14,94 mld. euro. Situaţia actuală ar putea constitui un catalizator pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene, inclusiv prin facilitatea de redresare şi rezilienţă, care are potenţialul de a ajuta România să implementeze reforme structurale cu efecte pozitive din perspectiva dezvoltării economice. Accelerarea absorbţiei fondurilor alocate României de către Uniunea Europeană constituie astfel un demers absolut necesar pentru crearea premiselor de creştere economică şi trebuie să reprezinte o prioritate în conjunctura actuală.

► războiul din Ucraina şi efectele pandemiei au crescut şansele relocării din străinătate, în special din Asia, din Rusia şi din Ucraina, în România a unor lanţuri de producţie. Această relocare ar putea contribui atât la creşterea economică, cât şi la atenuarea unor dezechilibre externe, prin asigurarea la nivel intern a unor capacităţi de producţie care în prezent fac obiectul importurilor. Astfel, ţara noastră ar putea deveni una dintre destinaţiile pentru atragerea investiţiilor relocate din zonele de conflict ca urmare a războiului. Din această perspectivă însă, România va intra în competiţie cu alte ţări, precum Polonia sau Ungaria. Pentru a stimula atragerea investiţiilor relocate, România poate oferi, de exemplu, ajutoare de stat sau facilităţi fiscale.

De asemenea, cele două vulnerabilităţi care se manifestă la nivelul Uniunii Europene, respectiv vulnerabilitatea privind asigurarea securităţii alimentare şi vulnerabilitatea privind asigurarea securităţii energetice (în condiţiile în care agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a perturbat semnificativ aceste pieţe) ar putea fi gestionate mai bine în România comparativ cu majoritatea covârşitoare a ţărilor din Uniunea Europeană, dacă s-ar îmbunătăţi guvernanţa pentru aceste domenii la nivel politic şi administrativ.

În domeniul agroalimentar, războiul din Ucraina a creat mai multă incertitudine cu privire la disponibilitatea viitoare a cerealelor şi a produselor oleaginoase, la accesibilitatea acestora (din cauza preţurilor ridicate şi a tendinţelor inflaţioniste) şi a adăugat un nou val de instabilitate pieţelor deja tensionate. România este printre principalii producători de cereale şi oleaginoase din UE (25 la sută din producţia de porumb a UE, 34 la sută la floarea soarelui, 14 la sută la soia), iar aproximativ 50 la sută din producţie este vândută la extern. Pentru exemplificare, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în anul 2021 România s-a situat pe primul loc în UE la producţia de porumb boabe şi de floarea soarelui, iar la grâu pe al patrulea loc la producţia realizată (după Franţa, Germania şi Polonia). România exportă materie primă, având valoare adăugată redusă şi importă produse alimentare prelucrate, care au valoare adăugată mai ridicată, astfel încât ţara noastră înregistrează un deficit comercial cu produse alimentare ridicat şi în creştere, grevat cu precădere de vulnerabilităţile privind bunurile de natură alimentară cu un grad mai înalt de prelucrare. Nivelul ridicat al importurilor de produse alimentare ar putea constitui o vulnerabilitate, cu potenţial sistemic. Criza determinată de pandemia COVID-19 a scos în evidenţă o serie de aspecte semnificative pentru domeniul agroalimentar, precum: necesitatea asigurării unui nivel adecvat al sustenabilităţii alimentare care este o parte integrantă a siguranţei alimentare, eficientizarea lanţurilor de aprovizionare, respectiv a proceselor de producţie şi, nu în ultimul rând, nevoia de digitalizare a proceselor de producţie şi de distribuţie.

Aspecte precum cele menţionate anterior, dar şi altele derivate din potenţiale crize viitoare ar putea fi gestionate prin elaborarea unei strategii privind domeniul agroalimentar care să aibă ca principal obiectiv implementarea unei politici industriale pentru sectorul alimentar şi  abordarea problemelor structurale din acest domeniu.

România are premisele necesare pentru a se poziţiona bine la nivel european având în vedere, pe de o parte, potenţialul agricol neprelucrat în vederea obţinerii de produse finite şi, pe de altă parte, resursele financiare pe care le poate atrage prin intermediul fondurilor europene, inclusiv pentru dezvoltarea digitalizării sau a economiei verzi.

În ceea ce priveşte sectorul energetic, România are printre cele mai mici niveluri de dependenţă de resursele energetice importate din Rusia şi deţine un potenţial ridicat de a fi exportator net. Un rol important poate reveni canalului privind energia verde, fiind planificate proiecte de aproape 60 mld. euro până în anul 2030, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Acest lucru ar genera o structură şi mai diversificată a surselor de energie, diminuând dependenţa de conjunctura favorabilă sau nu a uneia dintre resursele energetice.

Impactul pandemiei şi războiul din Ucraina au necesitat un răspuns masiv, substanţial şi, în anumite cazuri, fără precedent, pentru abordarea efectelor economice şi a celor sociale ale acestor fenomene excepţionale.

Scopul principal pentru perioada care urmează nu ar trebui să fie revenirea la situaţia existentă până la apariţia acestor crize, ci valorificarea iniţiativelor care şi-au dovedit eficienţa pe termen scurt şi dezvoltarea acestora în obiective de politică pe termen lung. Acest proces trebuie să implice transformările în ceea ce priveşte funcţionarea economiei, mecanismele de finanţare, furnizarea serviciilor publice şi identificarea de soluţii pentru unele probleme structurale.

Spre exemplu, o iniţiativă foarte recentă în contextul eforturilor de realizare a tranziţiei către o economie mai verde prin reducerea emisiilor poluante a constituit-o semnarea unui memorandum de înţelegere de către operatorii de sisteme de gaze naturale din România, Ungaria, Polonia şi Slovacia pentru dezvoltarea unui sector energetic prietenos cu mediul, respectiv a unei reţele de hidrogen în regiune. În acest sens, la iniţiativa părţii române, patru operatori de transport şi de sistem de gaze naturale din Europa Centrală, respectiv Transgaz din România, FGSZ din Ungaria, Gaz-System din Polonia şi, respectiv, Eustream din Slovacia au încheiat un parteneriat strategic având ca scop cooperarea în vederea identificării posibilităţilor de decarbonizare privind operaţiunile pe care aceştia le desfăşoară, explorării potenţialului de a transporta gaze verzi şi CO2, dezvoltării producţiei de hidrogen şi a identificării diferitelor industrii în cadrul cărora poate fi utilizat hidrogenul.

Pentru atingerea celor mai bune rezultate, o astfel de iniţiativă trebuie corelată cu strategia energetică, cu cea privind dezvoltarea durabilă şi cu realităţile economice.

La nivelul UE, strategia privind hidrogenul vizează transformarea în realitate a acestui potenţial prin investiţii, creare de piaţă, reglementare, cercetare şi inovare. Hidrogenul ar putea alimenta sectoare care nu pot fi electrificate, asigurând de asemenea stocarea pentru echilibrarea unor fluxurilor variabile ale energiei regenerabile. Potrivit Strategiei UE, prioritară este extinderea producţiei de hidrogen regenerabil prin utilizarea energiei solare şi a celei eoliene, însă pe termen scurt şi mediu, pentru asigurarea unei pieţe viabile şi pentru reducerea emisiilor poluante sunt necesare alte forme de hidrogen cu un conţinut redus de carbon. Inovaţia şi cercetarea devin, astfel, elemente esenţiale pentru dezvoltarea surselor de energie.

Gestionarea, în continuare, a provocărilor pe termen scurt, mediu şi lung presupune implementarea unor reforme structurale, realizarea de investiţii, continuarea procesului de consolidare fiscală, un efort coordonat pentru dezvoltarea cercetării şi inovării, identificarea de măsuri pentru facilitarea tranziţiei verzi şi a celei digitale şi, nu în ultimul rând, revizuirea cadrului de guvernanţă axată pe schimbări fundamentale pentru asigurarea unei redresări economice durabile. România poate valorifica o serie de avantaje pe care le are spre deosebire de alte state,  precum potenţialul agricol şi cel energetic, sau posibilitatea de a atrage investiţiile relocate, capacităţi care ar fi dezvoltate printr-o utilizare eficientă a fondurilor europene.

În ceea ce priveşte domeniul financiar, având în vedere amploarea problemelor cu care ne confruntăm în contextul actual, precum: instabilitatea geopolitică, schimbările structurale la nivelul economiei, creşterea inflaţiei, riscurile cibernetice ş.a., principala provocare o constituie protejarea şi consolidarea unui sistem financiar puternic, competitiv şi rezistent, care să susţină economia reală, evitând în acelaşi timp volatilitatea.

În acest sens, o atenţie sporită trebuie acordată consolidării rezilienţei infrastructurii pieţelor financiare, dezvoltării unor mecanisme eficiente de gestionare a riscurilor şi a vulnerabilităţilor şi, nu în ultimul rând, a cooperării şi coordonării politicilor la nivel paneuropean.

Parafrazând cele spuse de Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene, trebuie să aspirăm la tot ce este mai bun, dar să ne menţinem pregătiţi pentru ce este mai rău. Cred că aceasta este esenţa strategiei unei comunităţi care ţinteşte în egală măsură dezvoltarea, dar şi rezilienţa. Acestea sunt probabil coordonatele cele mai importante pentru viitorul nostru.