Leonardo Badea, viceguvernator BNR: Una din evoluţiile pozitive în 2022 - rezervele internaţionale ale României au atins un nou maxim istoric la final de an
Una dintre ştirile pozitive aferente finalului de an, cu o contribuţie relevantă pentru echilibrul macroeconomic şi financiar al României în noul an, este aceea că rezervele internaţionale ale ţării au consemnat în luna decembrie 2022 un nou maxim istoric depăşind valoarea de 52,3 de miliarde de euro (o creştere anuală de circa 14%).
Principala componentă, reprezentată de rezervele valutare, a consemnat la rândul său un nou maxim istoric, plasându-se pentru prima dată peste nivelul de 43,2 de miliarde de euro (la care se adaugă deţinerile de DST, în total peste 46,6 miliarde de euro). La această evoluţie favorabilă au contribuit semnificativ fluxurile financiare aferente intrărilor de fonduri europene şi investiţii străine.
Rezervele internaţionale au o importanţă deosebită în cadrul sistemului economic general şi un rol semnificativ în consolidarea încrederii investitorilor străini în stabilitatea financiară a ţării şi capacitatea de rambursare a datoriei externe.
Este bine cunoscut faptul că ele reprezintă un factor relevant pentru îndeplinirea obligaţiilor financiare internaţionale ale unei ţări (plata datoriilor), finanţarea importurilor şi atenuarea mişcărilor bruşte de capital. De aceea, nivelul şi adecvarea acestora contribuie inclusiv la diminuarea volatilităţii potenţiale a pieţelor financiare locale pe parcursul perioadelor de turbulenţă în plan internaţional, în cazul manifestării unor şocuri exogene sau evenimente nefavorabile
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro