Craciun fericit!

Ludovic Orban, despre incidentele de la proteste: Cât de frică trebuie să îi fie lui Liviu Dragnea ca să ordone astfel de intervenţii agresive?

Postat la 21 iunie 2018 84 afişări

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, referitor la incidentele de la protestele desfăşurate miercuri, că jandarmii nu ar trebui să asculte ordinele unor politicieni certaţi cu democraţia, susţinând că liderul PSD, Liviu Dragnea, cere de frică aceste intervenţii.

Ludovic Orban, despre incidentele de la proteste: Cât de frică trebuie să îi fie lui Liviu Dragnea ca să ordone astfel de intervenţii agresive?

"Cât de frică trebuie să îi fie lui Dragnea de oameni că să ordone jandarmilor astfel de intervenţii agresive, care nu au nicio motivaţie? De un an şi jumătate, toate manifestaţiile anti-PSD au fost civilizate, paşnice. Nimic nu poate justifica intervenţia în forţă, disproporţionată, la intimidare a unităţilor de jandarmi de seara trecută. Şi aşa există o mare tensiune în societate. O astfel de atitudine a unităţilor de ordine nu face altceva decât să pună gaz pe foc. Jandarmii nu trebuie să asculte orbeşte ordinele primite de la politicieni certaţi cu democraţia", a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, pe pagina sa de Facebook.

Aproximativ două mii de oameni au protestat, miercuri, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de adoptarea modificărilor la Codul de procedură penală. Au existat şi incidente. Zeci de protestatari s-au aşezat pe carosabil, în semn de protest, şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine. Traficul a fost parţial blocat în zonă. Opt protestatari au fost ridicaţi de jandarmi şi duşi la poliţie pentru audieri.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.