Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înţelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluţii pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.

Însă cifrele sunt şi foarte înşelătoare, dacă nu ştim să trecem dincolo de ele şi dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendinţă şi spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcţie. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiştii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.

Cu cifrele poţi manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern îşi doreşte o imagine bună şi anunţă că şomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parţial adevărat. Corect spus este: şomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la şomaj. Dar persoanele care au ieşit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?

Odată ieşiţi din sistem, ei nu mai sunt număraţi. Pentru statistică, ei nu mai există. Şi, dintr-o dată, realitatea economică şi socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că şomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situaţia nu stă din ce în ce mai rău.

Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizaţie socială din partea statului şi care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani eşti prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reuşit să găsească un job. Pe aceştia nu-i vede şi nu-i numără nimeni. În aceste situaţii, statistica nu exprimă o realitate!

Cifrele care indică creşterea activităţii economice, producţia industrială, exporturile pot fi la fel de înşelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informaţii despre parametrii economiei băcăuane şi articolul menţiona că majoritatea cifrelor sunt în creştere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem şi adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici şi medii în număr mare, dezvoltate, acestea având şi o capacitate sporită de a absorbi forţă de muncă, situaţie în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărţită între mai mulţi. Pe de altă parte, există şi situaţia existenţei câtorva firme mari, cu management performant şi cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici şi mijlocii se luptă pentru supravieţuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri şi nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.

Cea de-a doua situaţie se aplică judeţului Bacău. Avem câteva firme de excepţie, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internaţional, Elmet, Pambac) şi în rest multe firme cu probleme de existenţă. Oricâtă bunăvoinţă umană şi implicare ar demonstra companiile mai sus menţionate, ele nu pot absorbi decât parţial forţa de muncă locală.

Un oraş şi un judeţ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat şi fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este aşa. Situaţia de la Bacău poate fi extrapolată în multe judeţe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulţi oameni.

Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca şi testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistenţă socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situaţia nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informaţii vitale sau de a vedea unilateral realitatea.

Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deşi ai job, veniturile obţinute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.

Este un fenomen în tot mai mare creştere la noi în ţară, mascat de cifre şi statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăţiei în România: bunăstarea este în creştere, dar se distribuie la un segment mic de populaţie, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei şi a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.

Această dezvoltare nu este una sustenabilă şi dezechilibrează foarte mult o ţară atunci când sunt diferenţe economice mari între regiuni. E ca şi cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.

Polarizarea bogăţiei, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate îşi doreşte mai mult de la viaţă şi munceşte pentru a-şi atinge visul, atunci este normal şi firesc să existe diferenţe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca şi hotărârea de a reuşi trebuie să facă diferenţa.

Politic, economic şi strategic, în cadrul aceloraşi graniţe, diferenţele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenţie, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forţă de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul ţării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final şi regiunile dezvoltate economic.

Uniunea Europeană a conştientizat acest pericol şi în consecinţă a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparităţile dintre regiuni.

Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a ţării. Lipsa investiţiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se aşeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu îşi pot întreţine în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.

Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credinţă ca situaţia în care constată că prin muncă abia îşi duce traiul până luna viitoare!

Iar dacă cel care munceşte este demotivat, cum vor mai îmbrăţişa copiii lui ideea că munca este soluţia pentru toate dorinţele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piaţa forţei de muncă?