Rareş Manolescu este managing director Blanchard România, Master Trainer şi coach.

Se pare că şi la nivel conversaţional, prietenii îşi povestesc cum fac ei evaluarea la final de an şi apoi, în noaptea de anul nou sau în primele zile din noul an, stau cuminţi cu creionul în mână sau cu degetul pe ecranul smartphone-ului şi scriu obiective. Pare un proces fascinant. Unii dintre cei care ascultă (eram şi eu printre ei) devin admiratori ai acestor persoane: “Wow, ce organizat şi disciplinat e X”. Eu personal nu mai cred în ele. Le găsesc ca fiind o sursă de motivaţie auto-impusă şi dăunătoare sănătăţii mele mentale.

De ce a-ţi stabili obiective legate de viaţa ta sau de anul următor este stresant? Şi cum creează asta motivaţie auto-impusă?

În primul rând, exerciţiul în sine de a stabili obiective e stresant şi dificil. Ca adulţi, nu învăţăm deloc acest lucru în şcoală. Ne trezim angajaţi într-o companie sau având compania proprie şi brusc suntem aruncaţi în vârtejul lucrului cu obiective. Şi fie citim pe internet, fie aflăm de la un curs cum se stabilesc obiectivele. Explicarea acronimului e rapidă, ce lipseşte însa e practica supervizată. De unde ştim că FELUL în care stabilim obiective e potrivit? Cine ne oferă ghidare, cine ne sprijină cu sfaturi sau coaching în zona asta? Câti manageri au disponibilitate şi competenţă să îşi îndrume angajaţii despre CUM să stabilească obiectivele şi apoi să discute cu ei despre cum pot învăţa să le conceapă şi mai bine?

În afară de o competenţă maxim moderată în stabilirea obiectivelor (când ai stat de vorbă ultima dată cu cineva despre CUM stabileşti obiective, nu despre conţinutul lor?), mai apare şi factorul motivaţional. Stabilirea obiectivelor e un proces stresant pentru că generează auto-impunere, mai ales dacă apar reperele: timp, cantitate. Adică imi propun (a se citi auto-impun) să realizez (gândeşte-te la orice) până la final de 2015. Dacă acest obiectiv devine public, spus prietenilor, e şi mai puternic efectul asupra motivaţiei: trebuie să atingi obiectivul şi pentru că le-ai spus amicilor tăi. Şi trebuie să le demonstrezi şi lor că poţi, nu doar ţie. Cu alte cuvinte, presiune dublă.

Iar această presiune se manifestă prin reacţii fiziologice generate de creier, de exemplu prin “injecţii” de cortizol (hormonul principal al stresului) care îşi face de cap prin organism. De ce se întâmplă asta? Pentru că situaţia în care ţi-ai stabilit un obiectiv personal (eventual comunicat şi altora), în momentul în care faci o evaluare şi realizezi că nu l-ai atins aşa cum îţi doreai, determină o situaţie de tip ameninţare pentru organism, iar sistemul limbic intră imediat în acţiune, pentru a decide dacă ar trebui să renunţi sau să continui cu îndârjire ceea ce faci. Această decizie e precedată de pregatirea corpului pentru situaţia respectivă, adică de pre-activarea organismului prin secreţia de cortizol, eventual de adrenalină (dacă obiectivul la care esti în întârziere e critic).

Unul dintre efectele “tratamentului” sistematic cu cortizol este că afectează capacitatea de concentrare, activează anxietate sau depresie şi generează probleme de memorie. Iar dacă sunt multe obiective la care nu esti în ritm (asa cum ţi-ai propus iniţial) poţi să ai parte de un fel de stare semi-continuă de stres. De ce ai face asta?

Am descoperit acum ceva timp diferenţa dintre intenţii şi obiective. Asta după ce multa vreme îmi stabileam conştiincios obiective, mă chinuiam să le fac SMART şi le verificam câteodată. De multe ori evitam asta pentru ca ştiam că sunt în întârziere cu ele şi nu aveam chef să constat acest lucru şi să mi-l spun. Am inţeles că intenţiile sunt mai puţin palpabile decât obiectivele şi în acelaşi timp mult mai susceptibile de a fi adaptate la realitate.

Ce e diferit la intenţii versus obiective e că am sesizat ca ele nu creează presiune. Nu generează motivaţie auto-impusă, deşi sunt alese la fel ca obiectivele. Procesul magic e că motivaţia pe care ele o activează e una aliniată sau integrată. Pentru că dacă începi să te gândeşti la intenţiile tale pentru viitor asta nu înseamnă neaparat în 2015. A gândi în termen de un an de zile e limitativ. Cum ar fi să gândesti în termen de viitor, fără să pui neaparat un deadline?

Mai văd o diferenta în felul în care sunt formulate. Intenţia o văd formulată ca pe ceva prezent (sunt calm şi relaxat) nu ca pe ceva ce va fi atins cândva (în 2 ani voi fi calm, adica în peste 80 % din situaţii voi analiza înainte de a răspunde şi relaxat, adică creierul meu va fi pus în situaţii în care va secreta endorfină peste 50 % din timp). Probabil că ai zâmbit citind acest exemplu de obiectiv. Sună aiurea, nu? Ei bine, cam aşa arată dacă te apuci să chinui o intenţie personală (de a te simţi cumva bine) să “intre” într-un format de obiectiv. În schimb, a gândi că eşti şi faci în prezent lucruri (deşi ele nu se întamplă încă) poate fi mult mai automotivant şi mai puternic emoţional, decât a gândi că ele se vor întampla în viitor.

Cel mai important aspect în lucrul cu intenţiile însă am descoperit că nu e formularea lor ci practica de a le repeta zilnic. Singurul exerciţiu practic pe care l-am învăţat de la două persoane extrem de importante din viata mea este ca în fiecare dimineaţă să îmi scriu intenţiile (pe hârtie, electronic). De ce zilnic? Pentru că antrenamentul de a ţi le spune o dată pe zi sau a formula în minte e cel mai puternic activator de motivaţie şi de energie pentru a le duce la îndeplinire. Şi pentru că, repetându-le zilnic, ajungi să îţi dai seama ce îţi doreşti cu adevărat, de fapt. E posibil să realizezi că repetând zilnic scrierea intenţiilor, felul în care le formulezi se schimbă. Că ordinea lor nu mai e aceeaşi. Că adaugi sau uiţi intenţii. E normal. E un proces continuu şi activ, nu ceva static. Obiectivele sunt statice. Intenţiile sunt dinamice. Iar procesul de a le formula este la rândul lui ceva dinamic, emergent.

Închei invitându-te să faci următorul exerciţiu timp de trei luni (atenţie, perfecţionişti, s-ar putea să vă “doară” pentru că nu e foarte controlabil procesul):

- Decide cum vrei sa îţi scrii intenţiile (pe hârtie sau electronic, dar nu schimba mediul)

- Alocă-ţi o oră pentru a sta cu tine şi a scrie intenţiile tale (orice îţi trece prin minte şi îţi doreşti să fii / să faci / să ţi se întâmple / să ai / să simţi etc.)

- Nu te gândi la o ordine anume, doar scrie-le aşa cum îţi vin

- În fiecare zi, reia scrierea acestor intenţii, atâtea câte îţi vin în minte, aşa cum îţi vine să le scrii.

- Nu te uita peste intenţiile scrise în zilele precedente pentru a te inspira. Fiecare zi are importanţa ei şi îţi activează câteodată altă ordine.

- Observă cum ţi se dezvoltă rutina de a le scrie, devenind ca o “mantra”. Când observi asta, înseamnă că eşti deja mai conectat la tine, mai prezent. Eşti pe drumul cel bun.

- Dacă într-o zi nu ai chef să le scrii, nu poţi sau nu ai timp, lasa-le aşa. Nu te stresa că nu ai facut asta. Mai ai nevoie şi de pauze.

După trei luni, uită-te la ce s-a schimbat în viaţa ta, ca urmare a antrenamentului zilnic. E un alt fel de fitness mental care sigur va schimba ceva la tine. Poate chiar îţi va produce sincronicităţile necesare în a-ţi atinge intenţiile într-un fel sau altul.