MApN cere trecerea în rezervă a lui Cătălin-Ştefăniţă Zisu
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat propunerea de trecere în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu, după punerea în mişcare a acţiunii penale pentru abuz în serviciu, informează MApN.
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că „a luat act de informarea oficială transmisă astăzi, 15 februarie (n.r. „sâmbătă”), de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni de corupţie săvârşite de militari, cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 14 februarie, faţă de generalul-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu”.
Concret, Ministerul Apărării Naţionale a dispus „aplicarea de urgenţă a măsurilor prevăzute pentru aceste situaţii de Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare”. Sâmbătă, propunerea în regim de urgenţă a decretului prezidenţial pentru trecerea în rezervă a generalului-locotenent Cătălin-Ştefăniţă Zisu a fost trimisă către Adrministraţia Prezidenţială, astfel că preşedintele interimar, Ilie Bolojan, va avea ultimul cuvânt.
„Ministerul Apărării Naţionale reiterează, pe această cale, politica de toleranţă zero faţă de orice acţiuni întreprinse de personalul militar şi civil care se circumscriu faptelor de corupţie şi care sunt în gravă contradicţie cu valorile şi normele morale, sociale şi de comportament impuse tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţia noastră”, se arată, de asemenea, în comunicat.
Ministerul a anunţat, de asemenea, că va coopera deplin cu organele judiciare, „punând la dispoziţie toate datele şi informaţiile solicitate, în vederea clarificării depline a tuturor circumstanţelor referitoare la faptele săvârşite de persoanele faţă de care s-a pus în mişcare urmărirea penală”.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro