Marea Britanie neagă incursiunile forţelor navale spaniole în apele sale de lângă Gibraltar

Postat la 18 februarie 2019 77 afişări

Marea Britanie neagă că ar fi existat incursiuni ale forţelor navale spaniole în timpul unui incident în care o navă militară spaniolă a încercat să ceară navelor comerciale să părăsească apele britanice din apropiere de Gibraltar, a declarat un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, relatează Reuters.

Marea Britanie neagă incursiunile forţelor navale spaniole în apele sale de lângă Gibraltar

"Nu a fost nici o incursiune cu această ocazie. Suntem siguri de suveranitatea noastră asupra întregului Gibraltar, incluzând apele teritoriale britanice din Gibraltar, iar orice incursiune reprezintă o încălcare a suveranităţii, dar nu o ameninţare pentru aceasta", a spus purtătorul de cuvânt.

Nava spaniolă a încercat să ceară navelor comerciale să părăsească punctele de ancorare de pe partea estică a Stâncii, dar navele au rămas pe poziţie, au anunţat autorităţile din Gibraltar. După ce a fost atacată de marina britanică, nava militară spaniolă a navigat apoi încet de-a lungul coastei, cu armele descoperite şi echipate.

Tensiunile asupra apelor teritoriale din jurul peninsulei din sudul Spaniei erup adesea între navele spaniole şi britanice. Gibraltarul, cu vedere la strâmtoarea dintre Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, s-a aflat sub tutela Marii Britanii încă din 1713.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
marea britanie,
gibraltar,
ape,
negare,
nave

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.