Masa salarială a bugetarilor a crescut de mai bine de 2 ori în ultimii 6 ani şi a ajuns la 30% din masa salarială totală

Autor: Răzvan Botea Postat la 06 aprilie 2021 111 afişări

Masa salarială a bugetarilor a crescut de mai bine de 2 ori în ultimii 6 ani şi a ajuns la 30% din masa salarială totală

Masa salarială bugetară a ajuns la 26,4 mld. euro în 2020, de la 11,8 mld. de euro în 2014.

Masa salarială a bugetarilor, adică suma salariilor din sectorul public a ajuns, potrivit metodologiei europene, la 26,4 mld. de euro, adică 30% din totalul masei salariale. Din 2014 masa salarială din sectorul bugetar a crescut de 2,2 ori, de la 11,8 mld. de euro la 26,4 mld. de euro, arată datele Comisiei Europene.

Creşterea masei salariale din sectorul bugetar a fost mai accelerată decât creşterea salariilor totale. Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank România, spune că majorarea salariilor din sectorul public nu a avut raţiuni economice în spate, în vreme ce salariile din sectorul privat au crescut în concordanţă cu productivitatea. Astfel se explică creşterea masei salariale din sectorul public cu un ritm mai alert decât cel din sectorul privat.

„În sectorul public decizia de creştere a salariilor nu are prea multe raţiuni economice în spate şi are mai degrabă raţiuni politice. În sectorul privat raţiunea este de cele mai multe ori economică. Dacă există fundamente în productivitate pentru a creşte salariile, lucrul se întâmplă, în timp ce în sectorul public decizia este mai degrabă politică.”

Masa salarială totală din România a reînceput să crească din 2014, după câţiva ani de scădere sau stagnare din cauza crizei financiare anterioare. Evoluţia a venit pe fondul creşterii salariilor în general ca urmare a lipsei forţei de muncă, care se resimţea aproape la nivelul tuturor sectoarelor economice, până la venirea crizei din 2020. Majorarea salariului minim pe economie a contribuit de asemenea la creşterea masei salariale. Majorarea salariilor din sectorul public însă a cântărit greu la creşterea masei salariale totale. Creşterea mai accelerată a salariilor din sectorul public a făcut ca ponderea acestora în masa salarială totală să crească de la 24% în 2014 la aproape 30% în 2020.

„Dacă ne uităm la dinamica din sectorul public a masei salariale sau a salariilor în general a fost una foarte alertă, fără îndoială la o asemenea cifră nu există nicio corelaţie cu nimic. Nu a crescut productivitatea, nu a crescut volumul activităţii”, mai spune Ionuţ Dumitru, care adaugă că aceasta este imaginea de ansamblu a salariilor din sectorul privat, însă la nivel sectorial situaţia poate sta diferit: în unele sectoare este penurie de angajaţi, în altele pot fi prea mulţi sau în unele sectoare salariile sunt mult mai mari decât media şi în altele sunt mai mici.

Salariile din sectorul public au însemnat o cheltuială de aproape 110 mld. lei în 2020 (circa 22,6 mld. de euro), potrivit execuţiei bugetului general consolidat din 2020. Împreună cu pensiile, salariile absorb 93% din veniturile din taxe, impozite şi contribuţii sociale ale statului. Guvernul Cîţu a luat decizia de a plafona salariile din sectorul public în 2021 la nivelul lunii decembrie 2020.

„A fost o decizie necesară. Factura de salarii a crescut foarte mult în sectorul public. A ajuns la un nivel ca procent din PIB semnificativ peste media europeană, în condiţiile în care veniturile noastre sunt mult mai mici. Este absolut necesar să iei măsuri de control ale cheltuielilor cu salariile în sectorul public”, a mai spus Ionuţ Dumitru.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.