MedLife a cumpărat pachetul majoritar din grupul de firme DENT ESTET
MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, anunţă demararea unui nou parteneriat de amploare, ca urmare a achiziţiei pachetului majoritar din cadrul grupului de firme DENT ESTET. La ora actuală, DENT ESTET reprezintă cel mai mare operator de servicii stomatologice din România, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi din punct de vedere al numărului de unităţi, grupul reunind 7 clinici în Bucureşti şi în ţară.
DENT ESTET a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane euro, iar pentru 2016 şi-a bugetat o creştere de 20%.
“DENT ESTET, reprezintă unul dintre puţinele business-uri de nişă din România care a avut încă de la început o strategie de business bine definită în ceea ce priveşte dezvoltarea şi extinderea companiei, înregistrând şi o creştere constantă de la an la an. În următoarea perioadă ţintim să extindem grupul de clinici DENT ESTET cu cel puţin 1-2 unităţi noi în fiecare an, stomatologia urmând să devină una dintre cele şase divizii de business din cadrul MedLife, alături de hyperclinici, laboratoare, spitale, maternităti şi farmacii”, a spus Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife.
Ca urmare a finalizării acestei tranzacţii, Oana Taban, fondator şi managing partner al grupului DENT ESTET, va păstra integral atribuţiile de management în cadrul grupului, fiind direct responsabilă de strategia de dezvoltare şi extidere a reţelei DENT ESTET. De asemenea, Oana Taban va prelua inclusiv managementul diviziei de stomatologie din cadrul MedLife.
Achiziţionarea grupului de clinici DENT ESTET, ar reprezenta cea de-a 10 tranzacţia derulată de grupul MedLife, primele nouă fiind încheiate. Tranzacţia este în curs de avizare de Consiliul Concurenţei – o procedură standard care se va extinde pe parcursul următoarelor luni.
MedLife a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri cumulată de 101,5 milioane euro, şi estimează că, în 2016, va înregistra o creştere de 30%.
MedLife activează pe piaţa din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piaţa locală. Compania acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternităţi, laboratoare şi farmacii. În prezent, MedLife îşi desfăşoară activitatea în 16 Hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Craiova, Galaţi, Iaşi şi Cluj.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro