Ce afaceri mai are Mihai Marcu, liderul pieţei de servicii medicale private

Autor: Cristina Roşca Postat la 21 august 2019 1291 afişări

Mihai Marcu este acţionarul majoritar şi cel care conduce operaţiunile reţelei private de sănătate MedLife, liderul pieţei de profil. Acelaşi Mihai Marcu – alături de familie – deţine însă mai multe businessuri în domeniul turismului şi în sectorul nautic, printre care şi Marina LifeHarbour Limanu, una dintre cele mai mari marine private din România. Businessul în domeniu a venit însă mai târziu. Mai întâi a fost pasiunea.

Ce afaceri mai are Mihai Marcu, liderul pieţei de servicii medicale private

Încă de când era copil iubea apa şi se aventura înotând mult după geamandură, atras parcă de mare, aceeaşi mare care îl găzduieşte astăzi în aventurile sale. La început mergea cu caiacul pe lacurile din Bucureşti, iar vacanţele cu părinţii şi le petrecea în Deltă încă de mic. Au trecut mulţi ani de atunci, însă marea încă-l cheamă la ea.

„Încă de acum mai bine de 20 de ani, de pe vremea când eram vicepreşedinte într-o bancă, fugeam în weekend în Deltă, la pescuit. Pe atunci mi-am cumpărat o bărcuţă cu motor. Am străbătut apoi toate cotloanele Deltei ani la rând cu harta şi busola în mână. La vremea aceea nu existau GPS-uri“, povestea el anterior despre cum s-a consolidat relaţia lui cu apa şi cum a devenit navigator de vocaţie.

Tot cam atunci – acum circa două decenii – în vacanţele la mare în Grecia a început să închirieze câte un catamaran cu vele. Prin 2008, odată cu achiziţia unei ambarcaţiuni mai mari, a început să iasă pe mare din ce în ce mai des, să facă motoring. Era o perioadă când nu mulţi prinseseră gustul sailingului şi al regatelor care acum aduc în weekendurile de vară câteva sute de oameni pe litoralul românesc pentru a se lua la întrecere cu alţi pasionaţi şi pentru a-şi testa limitele.

În această aventură Mihai Marcu a reuşit să atragă şi prieteni şi cunoscuţi. Şi nu în ultimul rând l-a convertit la această “religie” şi pe fiul său, cu care merge an de an într-o expediţie.

Spunea anterior că nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai atunci când opreşti motorul şi tot ce auzi este vântul în velele pline şi zgomotul valurilor care se sparg de barcă. Muzica preferată a pasionaţilor de mare. Mai mult, recunoaşte că îi place să navigheze şi pe vreme care îl provoacă. Nu caută neapărat furtuna, dar se bucură când are ocazia să îşi testeze limitele.

„Marea fie te încarcă cu energie şi îţi potenţează tot ceea ce ai mai bun în tine ca om, fie te poate distruge dacă nu ştii să o respecţi.“ De la pasiune la business au fost doar câţiva paşi. „Am spus-o de atâtea ori, pasiunea mea este familia şi apoi vin pescuitul, sailingul, antreprenoriatul“, afirma el anterior.

Primii paşi în businessul de la malul mării i-a făcut însă în 1998, când Mihai Marcu a cumpărat un teren în Deltă pentru a-şi face o casă de vacanţă. Apoi încă o casă şi un teren.

Apoi a fondat NauticLife, o firmă de importuri de ambarcaţiuni, echipamente de sailing şi accesorii. Şi apoi o şcoala de sailing – Romanian Yachting School, care acum are propria flotă de veliere pe care cursanţii fac practică. Mai târziu Mihai Marcu a cumpărat şi dezvoltat o infrastructură complexă la marina Limanu, unde brandul LifeHarbour a crescut „încet, dar sustenabil“. Tot cam atunci a construit pensiunea Pike Inn din Deltă.

Mihai Marcu este, alături de Bogdan Grădinaru, fondatorul competiţiei de sailing de la Marea Neagră Romania Cup. Şi povestea continuă să se scrie. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.