Mihai Posedaru, administrator Bencomp SRL Buzău: Facem o fabrică de uşi WPC în Buzău, cu fonduri europene, o investiţie de 4 mil. euro

Autor: Mirabela Tiron Postat la 16 februarie 2024 231 afişări

Mihai Posedaru, administrator Bencomp SRL Buzău: Facem o fabrică de uşi WPC în Buzău, cu fonduri europene, o investiţie de 4 mil. euro

Mihai Posedaru, administrator al companiei Bencomp SRL Buzău, producător de profile din lemn compozit, spune că dezvoltă o nouă capacitate de producţie, o fabrică de uşi WPC (lemn compozit) în Buzău, o investiţie estimată la 4 mil. euro.

"La final de decembrie  am finalizat un proiect pe fonduri europene de 3 mil. euro (din care 40% contribuţie proprie) şi am început să amenajăm cu utilaje o hală. La jumătatea anului  estimăm că demarăm producţia de uşi WPC. Vom avem nevoie de minim 30 de oameni în noua unitate", a spus Mihai Posedaru, administrator Bencomp SRL Buzău. 

Compania a finalizat anul trecut cu afaceri de 6 milioane de euro, potrivit lui, iar creşterea business-ului a fost susţinută de accesarea de fonduri europene.

“Realizăm profile pentru amenajări exterioare, duşumeaua pentru terase, profile pentru împrejmuire şi lambriuri exterioare, deci produse de construcţii pentru exterior. O dată cu accesarea fondurilor europene a crescut firma. Am avut 4 proiecte pe fonduri europene la Buzău, mai avem la Arad un punct de lucru şi încă un proiect pe fonduri europene”, a spus el în cadrul conferinţei ZF ROREG/BCR/ADR- Brăila. De la idee la business inteligent, cu finanţări europene. 

Antreprenorul a început business-ul cu fonduri proprii, cu primele două utilaje şi apoi a dublat capacitatea cu primul proiect pe fonduri europene, un buget de 4,5 mil. lei.

“În al doilea proiect cu fonduri europene de la 4 linii am ajuns la 8 linii, în al treilea proiect am uşurat din sarcina fizică a operatorilor, adus echipamente automate de dozare, cântărire pentru precizia şi calitatea produselor obţinute. Ca cifră de afaceri am crescut în pandemie, când lumea a avut timp să stea acasă, s-a ocupat de gard, terasă. Suntem cel mai mari producător nu doar din ţară, avem 13 linii, este greu să produci pentru un lanţ mare dacă ai doar un utilaj sau două. Avem contracte cu firme din piaţa de “do it yourself”.

 Cea mai mare provocare o reprezintă atragerea şi reţinerea tinerilor în companie, potrivit lui.

“Tinerii sunt cel mai greu de ţinut în companie. Sute de angajaţi ne- au trecut prin mână până să rămânem cu cei 70 de angajaţi.. Oportunităţi vor exista. O să vină   momentul când oportunitatea de-a dezvolte în Galaţi sau Brăilă o afacere va fi mai mare pentru tineri decât să se bată cu concurenţa din Prahova, Ilfov sau alte judeţe mai dezvoltate”.

Lemnul compozit (wood plastic compozit-WPC) este un material hibrid care combină calităţile lemnului cu uşurinţa de prelucrare a mterialului plastic şi înlocuieşte lemnul natural. Bencomp face parte dintr-un grup de firme active în reciclarea şi valorificarea deşeurilor de mase plastice, sticlă, electronice şi ambalaje, acţionarul majoritar Bene International SRL activând de peste 20 de ani în acest domeniu.

Datele publice arată că în 2022 compania Bencomp raporta afaceri de 29 mil. lei şi profit de 7,1 mil. lei, la 79 de angajaţi, potrivit mfinante.ro.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
buzau,
fonduri europene,
administrator

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.