În lumea paleontologică, aceasta este echivalentul unei mine de aur, cu o bogăţie şi o biodiversitate remarcabilă. Imortalizează viaţa marină din Cretacicul târziu unde zona judeţului Cluj de astăzi era acoperită de o mare puţin adâncă. 

 

Scoici, alge, melci, corali şi rudişti se pot vedea încapsulate în materialul calcaros care formează pavajul staţiei de metrou. Cele mai numeroase organisme sunt rudiştii, care sunt nişte vietăţi cu un exoschelet conic care era înfipt în solul de pe fundul mării, similar cu un morcov. Acestea au trăit din Jurasicul târziu (acum 150 de milioane de ani) până în Cretacicul târziu. Speciile acestea de rudişti au dispărut odată cu extincţia în masă de la sfârşitul Cretacicului şi acestea, conform spuselor lui Mihai Popa, paleontolog la Facultatea de Geologie şi Geofizică Bucureşti, „au văzut o dâră de foc pe cer” lăsată de asteroidul care a dus şi la extincţia dinozaurilor. 

 

Rudiştii erau organisme esenţiale în formarea recifurilor din acea perioadă, alungând specii de corali din ecosisteme. Mecanismul de hrănire era rudimentar, hrănindu-se cu nutrienţi aflaţi în suspensie cu ajutorul valvei operculare (cavitatea bucală a acestor organisme). Un asemenea organism putea avea o lungime şi de un metru şi jumătate. Dispunerea lor erau unele peste celelalte, astfel reciful putea avea astfel şi sute de metri.

Din punct de vedere ştiinţific, valoarea acestor formaţiuni este incomensurabilă. În România, imortalizarea faunei din acea perioadă se poate vedea doar în câteva zone, de aceea cariera de marmură Săvădisla şi staţia de metrou Politehnica surprind o imagine unică a vieţii marine de acum 70 de milioane de ani.