Craciun fericit!

Ministerul Sănătăţii anunţă cel puţin 25 spitale noi până în 2026

Autor: Andreea Tobias Postat la 15 iulie 2022 39 afişări

Ministerul Sănătăţii anunţă cel puţin 25 spitale noi până în 2026

Până în 2026 cel puţin 25 spitale noi sau unităţi spitaliceşti vor fi construite şi dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunţă Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investiţiile 2.1 şi 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele şi aparatura medicală din cadrul PNRR.

Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective inscrise de către Ministerul Sănătăţii in anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de către Ministerul Sănătăţii.

Investiţia totală se va ridica la peste 1.7 milarde de euro.

Noile construcţii vor respecta cerinţele de eficienţă energetică, conform legislaţiei naţionale şi standardele de calitate şi performanţă existente la nivel internaţional.

Includerea proiectelor în lista proiectelor finanţate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătăţii, respectând prevederile metodologiei de prioritizare.

Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanţare specifice fiecărei investiţii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.