Ministerul Sănătăţii anunţă stimulentele pentru peste 44.000 de persoane din linia întâi
Ministerul Sănătăţii anunţă că a terminat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID- 19.
Astfel, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi rezidenţi vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2 500 lei brut.
Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unităţile să poată efectua cât mai rapid plăţile. Sumele vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.
De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană.
„Ministerul Sănătăţii a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticenţa managementului unităţilor de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare şi fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta şi care merită din plin această recunoaştere a efortului depus în beneficiul pacienţilor. Am cerut ca plăţile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă” a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro