Ministrul Daea anunţă că toţi românii pot primi purcei gratuit. Dar are o singură condiţie
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus, joi, la Alba Iulia, că un proiect de act normativ privind distribuirea gratuită a purceilor se află în faza de avizare.
Ministerul Agriculturii pregăteşte un program de distribuire gratuită a purceilor din rasele Bazna şi Mangaliţa, iar după ce îi vor creşte, cei care îi primesc au obligaţia să dea jumătate din efectiv procesatorului la preţuri stabilite în momentul distribuţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Va continua şi programul de creştere a porcilor, pentru a spori efectivele de animale, iar pentru această zonă suntem deja cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă, şi sunt cele două rase, Mangaliţa şi Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp. Din fericire, câţiva oameni în ţara aceasta care au avut dragoste faţă de aceste rase le-au păstrat. Avem deja un efectiv redus, dar pe care îl susţinem în aşa fel încât să crească, iar apoi să distribuim carnea de Bazna şi de porc Mangaliţa. Este un program care va suscita interes pentru că astăzi când am fost la un procesator mi-a spus că abia aşteaptă să intre pe linia tehnologică cu produse specifice obţinute din porci, rasa Bazna şi Mangaliţa”, a spus Petre Daea.
Citeşte continuarea pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro