Mircea Băsescu află vineri dacă rămâne în arest 30 de zile. Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri contestaţia

Autor: Otilia Ciocan Postat la 23 iunie 2014 32 afişări

Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia Tribunalului în urma căreia a fost arestat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare.

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost contestată la Curtea de Apel, care va judeca vineri dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt încarceraţi în arestul Poliţiei Capitalei de joi, când au fost reţinuţi de procurori.

Fratele preşedintelui a fost vizitat în arest de fiica sa, Raluca Băsescu, care i-a dus medicamente, alimente şi haine, dar şi de către avocatul său.

Mircea Băsescu este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

"La începutul anului 2011, după ce faţă de tatăl denunţătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunţătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în acelaşi scop.

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Căpăţână din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, şi 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanţa de fond, Tribunalul Olt, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.

"Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate", se mai arată în ordonanţa de reţinere.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".

Procurorii au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei preşedintelui pentru a fi credibil în faţa lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistraţi în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

"Ambii inculpaţi s-au folosit de calitatea de membru al familiei Preşedintelui României pe care o deţine inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmaţiilor referitoare la influenţa sau pretinsa influenţă pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraţilor şi, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obţinerea unor hotărâri favorabile", au scris procurorii în referatul trimis instanţei.

Potrivit documentului citat, Mircea Băsescu, deşi cunoaşte obligaţiile fratelui său şi îi comunică lui Florin Anghel într-una din discuţiile înregistrate că "el nu poate", nu descurajează comentariile referitoare la persoana preşedintelui, "ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparenţa că ar avea influenţă asupra magistraţilor".

Procurorii au mai arătat că faptele de care sunt acuzaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au afectat încrederea în sistemul de justiţie.

"Trebuie subliniat că, prin modul în care inculpaţii au conceput săvârşirea faptelor, au afectat în mod grav relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a raporturilor de serviciu în ceea ce priveşte instituţiile din întregul sistem judiciar, de pe toate palierele: Ministerul Public, tribunal, curte de apel, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru aceasta din urmă pe mai multe planuri (recursul, cererea de strămutare, conform procedurii în vigoare la data faptelor), iar faptele care fac obiectul acestui dosar au aptitudinea de a afecta încrederea în întreg sistemul de justiţie", au scris procurorii în referatul trimis instanţei.

La DNA au mai fost audiaţi joi Bercea Mondial şi soţia acestuia, Fănica Anghel, aceştia fiind aduşi din Penitenciarul Colibaşi şi, respectiv, Penitenciarul Craiova, unde execută pedepsele primite în dosarul privind tentativa de omor.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care Anghel este acuzat de şantaj.

Florin Anghel a fost audiat în 17 şi 18 iunie la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind "foarte compromiţătoare".

Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel şi Marius Constantin, cercetaţi de DNA Constanţa într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea unor informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, au anunţat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio şi video în legătură cu acest caz. Dosarul de şantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanţa.

Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele, alege consolidarea justiţiei.

Mircea Băsescu declara joi că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal şi acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi că nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

Bercea Mondial a fost condamnat definitiv la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, iat fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONTESTAŢIE,
BĂSESCU,
/actualitate/mircea-basescu-afla-vineri-daca-ramane-in-arest-30-de-zile-curtea-de-apel-bucuresti-judeca-vineri-contestatia-12813966
12813966
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.