"De ce să arunc gunoiul separat? Nu am unde să pun trei coşuri de gunoi în bucătărie. Apoi, nu găsesc nici container chiar lângă bloc şi trebuie să traversez cu pungile.„ Părerea lui Andrei, 28 de ani, este des întâlnită în rândul celor care nu îmbrăţişează sau nu înţeleg colectarea selectivă. Însă de la acelaşi mod de gândire au pornit şi europenii, unde astăzi colectarea este un obicei firesc. „Când am auzit prima oară de colectarea selectivă, m-am întrebat ce folos are. Nu înţelegeam de ce trebuie să schimb felul cum arunc gunoiul. O prietenă îmi spunea că nici măcar nu are loc în casă pentru aşa ceva. A fost ciudat la început, dar acum totul pare firesc şi puţini sunt cei care uită să separe corect hârtiile de sticla şi PET-urile de gunoiul menajer„, spune Martina, care însă nu e româncă, ci locuieşte în nordul Belgiei. Când aude despre situaţia din România, tânăra nu pare deloc uimită, pentru că acelaşi lucru se întâmpla şi în Belgia, dar acum 15-20 de ani. Oricum, nimic nu se poate întâmpla peste noapte, spune ea, în timp ce pocneşte din degete. „Cert e că acum, când te trezeşti cu abţibildul roşu lipit pe sacul de gunoi şi de pe toată strada ţi l-au lăsat în faţa casei numai pe al tău, ai şi o ruşine faţă de vecini şi te apuci să răscoleşti în sac ca să vezi ce ai aruncat greşit.„ Nimeni nu scapă nepedepsit, dat fiind că cei care ridică gunoiul sunt foarte perspicace. Sunt de regulă doi oameni: o fată care se uită atent în sac ca să vadă dacă nu s-a strecurat ceva nepotrivit şi care decide dacă gunoiul pleacă sau rămâne şi un bărbat foarte solid care ridică sacii colectaţi corect în maşina de gunoi. Iar abţibildul roşu lipit pe saci nu e numai o pedeapsă în faţa vecinilor, pentru că, la trei greşeli, sacul rămâne tot în faţa porţii, dar în plus vine şi poliţia cu o amendă de două-trei sute de euro. În România, povestea e abia la început. Percepţia asupra colectării selective nu e foarte clară, iar mulţi români se întreabă, probabil: „Ce câştig dacă nu mai arunc gunoiul la grămadă?".

Circuitul ambalajelor în natură

Ne întoarcem în timp zece ani. Primele semne ale colectării selective apăreau în legislaţia naţională şi se vorbea în premieră în România de obligaţiile de reciclare şi de valorificare a deşeurilor de ambalaje. Noile reguli vizau firmele şi nu populaţia şi au demarat în 2004, ca urmare a formalităţilor de preaderare la Uniunea Europeană prin însuşirea acquis-ului comunitar. Ţinta iniţială era de reciclare a 15% din deşeurile de ambalaje puse pe piaţă de agenţii economici. Procentele au crescut treptat de la an la an, atât pentru cantităţile totale de ambalaje puse pe piaţă, cât şi pentru fiecare tip de material în parte - plastic, metal, hârtie, carton, sticlă şi lemn -, iar pentru anumite ambalaje, precum PET şi aluminiu, au apărut obligaţii specifice introduse pentru producătorii şi importatorii de bunuri ambalate începând cu anul 2011.

Companiile puteau fie să gestioneze intern responsabilitatea legală, fie să delege atribuţiile unei organizaţii de transfer care să îi îndeplinească obiectivele. Tot atunci, autorităţile locale era obligate prin lege să creeze cadrul pentru respectarea legii. Cunoscând deja procedura similară din afara ţării, multinaţionalele s-au constituit într-o asociaţie ca să creeze o nouă structură având interesul comun de a respecta hotărârea de guvern. Coca-Cola, Pepsi, Brau Union, Mars, Unilever, Argus şi Ball Packaging au fondat în 2004 Eco-Rom Ambalaje, prima organizaţie de transfer de responsabilitate. „Am mers mai întâi la 11 companii de colectare şi toate s-au arătat interesate. La acea vreme încă funcţiona sistemul de tip REMAT. Ei erau autorizaţi să colecteze deşeuri şi singura cerinţă în plus faţă de ceea ce faceţi în prezent este să separaţi deşeurile de ambalaje„, îşi aminteşte Sorin Cristian Popescu, director general al companiei - „nu erau echipamente de sortare, totul se făcea manual„. Pentru efortul pe care îl făceau să colecteze un deşeu, Eco-Rom suporta 20-25% din costuri, deci s-a creat şi un interes suplimentar de a colecta mai mult aceste deşeuri. Şi piaţa de desfacere era alta în urmă cu zece ani. La nivel naţional existau patru reciclatori de sticlă, 13 de hârtie şi circa zece de plastic, iar metalele mergeau către marile combinate siderurgice, majoritatea închise în anii următori. Cât despre operatorii de salubritate, aceştia spun că abia de câţiva ani au început să colecteze separat deşeuri din teren, sortarea făcându-se până în 2009 în propria curte.

„La începutul sistemului, gunoaiele se ridicau împreună, deşi erau colectate pe compartimente. Cantităţile nesemnificative de deşeuri făceau afacerea neprofitabilă„, spunea anterior Dan Ceauşescu, directorul companiei de salubritate Urban din Bucureşti. Odată ajunse la sediu, acestea erau totuşi triate în vederea reciclării de către angajaţii firmei, fără ca populaţia să ştie. De atunci volumul a crescut, iar acum cantitatea de gunoi justifică din punct de vedere economic existenţa unor fluxuri separate. Cei de la Romprest declară însă că procesul de implementare este încă în curs, aşadar „nu putem spune că este vorba de o cifră de afaceri, ci mai degrabă de costuri, implementarea precolectării şi colectării selective având ca certitudine doar partea de investiţii„.

Un alt director al unui operator de salubritate, Zoltan Pasztai de la Ecobihor din Oradea, spune că tot procesul colectării ţine şi de percepţia în rândul populaţiei, care nu s-a schimbat mult - „sunt doar 15% care respectă, restul aşteaptă să fie amendaţi ca apoi să intre în sistem„. Din cifra de afaceri a unui operator de salubritate, colectarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile pot să atingă 35%.

În urmă cu zece ani, îndeplinirea obligaţiilor României privind deşeurile de ambalaje era zero. Astăzi, Eco-Rom Ambalaje îndeplineşte 71,5% din obligaţia României în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor de ambalaje, conform Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Pe piaţă mai activează alte şapte organizaţii de transfer de responsabilitate care grupează restul de aproape 30%.

Ileana Dumitru, director juridic şi corporate affairs al Bergenbier, spune că, pentru îndeplinirea obligaţiilor legale de reciclare impuse de UE şi de legislaţia naţională, compania a plătit anul trecut 0,25% din cifra de afaceri, adică sute bune de mii de euro. „Obligaţiile legale ar trebui îndeplinite de toţi subiecţii de drept. Totuşi, companiile îşi pot impune şi propriile ţinte specifice în materie de reciclare, iar apoi să poată capitaliza beneficii de imagine„, spune Dumitru. Ea mai spune că, din evaluările angajaţilor Bergenbier, a reieşit că aceştia tind să fie motivaţi de faptul că o companie este responsabilă şi din punctul de vedere al protecţiei mediului.

Fireşte, obligaţia producătorilor de ambalaje de a recicla este transformată de către companii într-un instrument de marketing. În cazul îmbuteliatorului Coca-Cola, un exemplu este sticla Dorna, lansată în 2012 ca parte din iniţiativa Coca-Cola HBC de micşorare a cantităţii de materiale folosite la ambalajul apelor companiei. Ambalajele PET ale apelor Dorna şi Dorna Izvorul Alb au fost modificate pentru a fi mai uşoare cu până la 25%, se pot răsuci ocupând astfel mai puţin loc şi, în consecinţă, devin mai uşor de depozitat în vederea reciclării. Anul trecut, fiecare a şasea sticlă de PET pentru produsele CCHBC a fost colectată separat şi reciclată.

Tatiana Borcan, şefa serviciului de prevenire şi protecţie a mediului din cadrul producătorului de ulei Argus, spune că firmele se pot folosi de tactici care transformă obligativitatea reciclării ambalajelor într-un mod de promovare, precum informaţii legate de impactul deşeurilor de ambalaje după folosirea produsului respectiv, exploatarea minimă a resurselor, efectele pozitive pe care le are un ambalaj reciclat asupra preţului produsului sau crearea de noi locuri de muncă. În medie, 55-60% din ambalajele puse pe piaţă de Argus sunt fabricate din material reciclat. Acest procent reprezintă greutatea paletului de lemn, în general reciclat, şi greutatea ambalajelor produsului. Borcan admite că populaţia tinde să fie oarecum sceptică în ce priveşte cumpărarea unui produs ambalat în material reciclat şi pune această atitudine pe seama slabei informări legate de acest subiect, din care rezultă o nesiguranţă legată de impactul asupra produsului.

Angajaţii Bergenbier, Coca-Cola HBC şi Argus colectează selectiv gunoiul de la birou de ani buni, însă practica nu a fost adoptată la scară largă în rândul companiilor din România câtă vreme acestea nu au fost stimulate în niciun fel să separe deşeurile. Un moment important în domeniul reciclării a fost atingerea pragului maxim de valorificare a 60% din deşeurile de ambalaje puse pe piaţă în 2013. Pentru anul 2014, obligaţiile legislative se păstrează la nivelul anului precedent. În prezent, există discuţii la nivel european privind creşterea actualelor obligaţii de reciclare începând cu anul 2016.