Cover story. Cum să ne adaptăm şi să prosperăm în era AI? Liderii trebuie să ofere un exemplu
Cu o creştere de 70% a conversaţiilor despre AI pe LinkedIn, generaţia Z şi liderii de companii îşi croiesc împreună drumul către un viitor în care succesul depinde de echilibrul dintre valoarea umană şi avantajele automatizării. Aceasta este una dintre concluziile lui David Whelan, director LinkedIn Talent Solutions Venture Markets CEE, SEE, Israel & Public Sector EMEA & LATAM, în cadrul evenimentului Top Angajatori Undelucram.ro. Cine va câştiga cel mai mult din revoluţia AI?
„Ce faceţi voi contează cu adevărat. Cum angajaţi, cum dezvoltaţi oamenii – aveţi puterea să schimbaţi viaţa unei persoane pentru totdeauna, dar şi traiectoria unei echipe, a unei companii sau a unui departament,” a afirmat David Whelan, director LinkedIn Talent Solutions Venture Markets CEE, SEE, Israel & Public Sector EMEA & LATAM, în cadrul evenimentului Top angajatori Undelucram.ro, adresat comunităţii de HR din România. Whelan a evidenţiat provocările cu care s-au confruntat liderii în ultimii ani, mai ales după pandemie, pe care i-a descris drept „agenţi de schimbare de facto” ai organizaţiilor: „De la pandemia globală, munca flexibilă a devenit o realitate, iar liderii au fost nevoiţi să gestioneze instabilitatea economică, politică, războiul şi diversitatea generaţiilor din forţa de muncă.
” Aceste schimbări rapide au fost acompaniate de un nou factor cu potenţial uriaş de transformare: inteligenţa artificială (AI). „Toate aceste schimbări sunt importante, dar la LinkedIn credem că AI va avea un impact şi mai mare asupra viitorului muncii,” a spus Whelan. Reprezentantul LinkedIn a adus în prim-plan importanţa adaptării la schimbările rapide din piaţa muncii în cadrul evenimentului.
Discutând despre modul în care inteligenţa artificială transformă joburile şi competenţele necesare, Whelan a oferit o perspectivă unică asupra viitorului muncii. „În primul meu job, când voiam să contactez un client, foloseam o scrisoare. Apoi a apărut faxul, telefonul mobil şi, ulterior, social media. De-a lungul carierei mele, am experimentat multe schimbări. Diferenţa este că acum ritmul schimbării este din ce în ce mai rapid,” a explicat David Whelan. LinkedIn, platforma profesională globală, oferă o imagine de ansamblu asupra tendinţelor pieţei muncii, bazată pe date de la un miliard de utilizatori. „Peste jumătate din populaţia activă a României este pe LinkedIn. În timpul acestei conferinţe, peste 5 milioane de oameni din întreaga lume vor aplica pentru un job pe platforma noastră,” a adăugat el, subliniind relevanţa LinkedIn în identificarea trendurilor globale. Iar unul dintre cele mai importante trenduri observate pe această platformă ţine de creşterea conversaţiilor despre AI pe platformă, care au crescut cu 70% într-un singur an, datorită generaţiei Z: „92% dintre cei din Gen Z sunt entuziasmaţi de modul în care AI le poate transforma joburile. Adaptabilitatea devine astfel o abilitate esenţială.” De asemenea, până în 2030, 70% din competenţele necesare pentru un job se vor schimba din cauza AI şi automatizării.
Cele două abilităţi esenţiale pe care liderii şi organizaţiile trebuie să le dezvolte? Upskilling în AI: învăţarea şi integrarea tehnologiei pentru a rămâne competitivi şi, în acelaşi timp, dezvoltarea competenţelor umane: empatia, colaborarea, gândirea creativă şi rezolvarea problemelor sunt superputerile care vor face diferenţa.
Whelan a adăugat că multe dintre joburile de astăzi nici nu existau acum două decenii: „10% din locurile de muncă actuale nu existau în anul 2000. Acesta este ritmul schimbării”. Acest lucru are implicaţii profunde pentru lideri şi organizaţii: „În 2024, majoritatea companiilor explorau AI. În 2025, va fi vorba despre găsirea primului succes concret cu AI. Nu trebuie să vedeţi această schimbare ca pe o ameninţare. Nimeni nu a descifrat încă codul. Suntem cu toţii în proces de învăţare.” Reprezentantul LinkedIn a făcut referire la Sam Altman, CEO OpenAI, pentru a sublinia diferenţa de percepţie asupra AI: „Întrebarea-cheie nu este ce rămâne pentru oameni şi ce este posibil. Inteligenţa artificială nu este doar o tehnologie, ci o oportunitate de a ne pune în valoare abilităţile unice ca oameni: suntem la începutul unei noi ere a muncii, iar rolul nostru este să învăţăm, să ne adaptăm şi să construim împreună viitorul”. Whelan a evidenţiat şi abordările moderne care ar trebui să caracterizeze în prezent recrutarea şi dezvoltarea competenţelor angajaţilor, oferind exemple concrete despre cum companiile pot evolua
într-o lume a muncii aflată în continuă schimbare. Un exemplu oferit de el este cel al companiei Canpack, un business tradiţional condus de un CEO român, care produce doze pentru băuturi precum Coca-Cola şi Heineken. „Lucrăm cu echipa lor pentru a dezvolta două arii esenţiale: îmbunătăţirea abilităţilor managerilor în oferirea de feedback şi gestionarea performanţei, precum şi crearea unui plan de acţiune pentru carieră, în care toţi angajaţii să înveţe competenţe precum AI,” a explicat Whelan. Succesul acestui program demonstrează că, indiferent de domeniu, investiţia în dezvoltarea angajaţilor este un factor determinant pentru progres. „Primul pas este să începeţi să vă gândiţi la propriile competenţe şi cum le puteţi dezvolta,” a adăugat el.
David Whelan, director LinkedIn Talent Solutions Venture Markets CEE, SEE, Israel & Public Sector EMEA & LATAM: „Normele tradiţionale de recrutare, cum ar fi universitatea absolvită sau poziţia ocupată anterior, nu mai au aceeaşi relevanţă, mai ales pentru rolurile noi care apar. Este important să nu excludem candidaţi pe baza unor criterii prestabilite, ci să ne concentrăm pe competenţele pe care le aduc la masa.”
Automatizarea sarcinilor: robot vs. om
Whelan a subliniat cum automatizarea poate transforma recrutarea, oferind un exemplu dintr-o colaborare recentă: „Am analizat toate sarcinile administrative ale unui recrutor şi am identificat care pot fi automatizate cu ajutorul AI. Sarcini precum actualizarea sistemelor ATS, potrivirea candidaţilor sau clasificarea acestora sunt mai potrivite pentru roboţi. Pe de altă parte, recruiterii ar trebui să-şi concentreze energia pe interacţiunea directă cu candidaţii şi managerii de angajare.” El a încurajat liderii să aplice acest model în orice domeniu: „Gândiţi-vă ce sarcini pot fi cel mai bine realizate de roboţi şi care sunt cele mai potrivite pentru oameni. Este esenţial să ne concentrăm pe valoarea adăugată adusă de interacţiunea umană.” Un concept evidenţiat de Whelan este cel al recrutării bazate pe competenţe (skills-based hiring). „Normele tradiţionale de recrutare, cum ar fi universitatea absolvită sau poziţia ocupată anterior, nu mai au aceeaşi relevanţă, mai ales pentru rolurile noi care apar. Este important să nu excludem candidaţi pe baza unor criterii prestabilite, ci să ne concentrăm pe competenţele pe care le aduc la masă,” a explicat el. Pentru a ilustra acest punct, Whelan a făcut referire la un interviu cu Toto Wolff, CEO al echipei de Formula 1 Mercedes-Benz Racing, care a afirmat că succesul unei echipe nu depinde doar de cunoştinţele tehnice, ci şi de trăsături precum integritatea, loialitatea şi capacitatea de a colabora. „Companiile care înţeleg importanţa competenţelor, inclusiv a celor soft, sunt cele care reuşesc să prospere pe LinkedIn,” a subliniat Whelan. Astfel, recrutarea şi dezvoltarea profesională trebuie să fie centrate pe competenţe, adaptabilitate şi utilizarea tehnologiei: „Succesul în viitor va aparţine companiilor care învaţă să echilibreze valoarea umană cu avantajele automatizării şi care prioritizează dezvoltarea abilităţilor angajaţilor lor. Ca lideri, trebuie să dăm exemplu,” a afirmat Whelan.
El a recunoscut că, până de curând, nu folosea AI suficient în activitatea sa zilnică, dar a decis să înceapă: „Aseară, la hotel, am creat primul meu slide cu ajutorul AI. Nu este perfect, dar este un început.” Whelan a folosit acest exemplu pentru a sublinia importanţa adaptării: „Este o lecţie de la companii precum Kodak, Nokia şi BlackBerry, care au fost lideri de piaţă, dar nu mai există în aceeaşi formă astăzi. În era AI, trebuie să ne adaptăm sau să dispărem. Inteligenţa artificială nu este o ameninţare, ci o oportunitate de a economisi timp şi de a ne concentra pe ceea ce contează cu adevărat,” crede reprezentantul LinkedIn. El a oferit exemple despre cum foloseşte AI în activitatea sa: „Când mă pregătesc pentru o întâlnire, folosesc ChatGPT pentru a analiza rapid rapoartele clienţilor. La LinkedIn, utilizăm platforme precum Copilot, care înregistrează şi sintetizează automat discuţiile din şedinţe. AI îmi oferă timp înapoi, pe care îl pot dedica gândirii creative.” El a încurajat participanţii să adopte AI atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională: „Folosiţi ChatGPT, Copilot sau orice platformă care vi se potriveşte. Experimentaţi, învăţaţi şi adaptaţi-vă. 2025 este despre a găsi primul vostru succes cu AI.” Cele două abilităţi esenţiale pe care liderii şi organizaţiile trebuie să le dezvolte? Upskilling în AI: învăţarea şi integrarea tehnologiei pentru a rămâne competitivi şi, în acelaşi timp, dezvoltarea competenţelor umane: empatia, colaborarea, gândirea creativă şi rezolvarea problemelor sunt superputerile care vor face diferenţa. „Viitorul muncii este unul uman,” a concluzionat Whelan. „Dacă investim în AI şi în oamenii noştri, viitorul este luminos, atât pentru lideri, cât şi pentru organizaţiile pe care le conducem.”
David Whelan, director LinkedIn Talent Solutions Venture Markets CEE, SEE, Israel & Public Sector EMEA & LATAM: „Inteligenţa artificială redefineşte modul în care liderii îşi îndeplinesc rolurile, oferindu-le instrumente mai bune pentru a lua decizii mai informate şi a îmbunătăţi performanţa echipelor.”
Cinci sfaturi pentru lideri de la David Whelan, director LinkedIn Talent Solutions Venture Markets CEE, SEE, Israel & Public Sector EMEA & LATAM:
1. Îmbrăţişarea schimbării: Acceptaţi că ritmul transformării va continua să crească.
2. Concentrarea pe abilităţi: Dezvoltaţi competenţe esenţiale precum AI şi adaptabilitatea.
3. Exploraţi şi învăţaţi: În 2025, scopul principal ar trebui să fie identificarea primului succes cu AI.
4. Colaboraţi cu echipele: Implicaţi angajaţii în procesul de schimbare şi învăţaţi împreună.
5. Schimbaţi perspectiva: Vedeţi AI ca pe o oportunitate, nu ca pe o ameninţare.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro