Cum a ajuns DeepSeek o mândrie naţională a Chinei şi cum este îmbrăţişat de companiile chinezeşti şi de ţărani
DeepSeek, revoluţia chineză în inteligenţa artificială şi rivalul mult mai accesibil al produsului american ChatGPT, a luat lumea prin surprindere, a provocat scăderi pe bursă pentru companiile americane din sectorul tehnologic şi a fost, pentru o vreme, o vedetă globală. Agitaţia şi entuziasmul iniţial s-au mai domolit, însă e clar că DeepSeek a devenit o emblemă a mândriei tehnologice chinezeşti
Revista Wired scrie despre cum companiile chineze se grăbesc să implementeze cel mai recent model de IA al DeepSeek în afacerile lor, profitând de faima creatorului de tehnologie chinez. Astfel, o companie de jocuri video, o centrală nucleară şi o agenţie guvernamentală au ajuns să aibă în comun DeepSeek. Nikkei, o publicaţie japoneză considerată critică faţă de Beijing, arată cum guvernul chinez se grăbeşte să guverneze cu ajutorul DeepSeek. Însă poate cea mai interesantă abordare vine de la un ziar chinez perceput ca fiind de propagandă. South China Morning Post (SCMP), deţinut de gigantul Alibaba, scrie despre cum ţăranii chinezi – care reprezintă o treime din populaţia de 1,4 miliarde – sunt nerăbdători să ceară sfaturi de la IA pentru muncile agricole şi viaţa rurală în general.
Acest lucru este posibil datorită acoperirii largi cu internet şi penetrării ridicate a telefoanelor mobile. Marile companii chineze din Big Tech, precum Alibaba şi Tencent, au dezvoltat chatboturi uşor de folosit pentru a accelera adoptarea aplicaţiilor AI. Alibaba a semnat un parteneriat strategic cu guvernul provinciei Zhejiang, printre altele pentru a reduce decalajul de avuţie dintre mediul rural şi cel urban prin utilizarea tehnologiilor IA. Dacă cineva are întrebări despre cele mai fierbinţi subiecte globale, poate găsi răspunsuri cu SCMP Knowledge – noua platformă care oferă conţinut structurat cu explicaţii, întrebări frecvente, analize şi infografice. Cei mai buni chatboturi AI din China – Yuanbao de la Tencent, Tongyi de la Alibaba şi Doubao de la ByteDance – atrag rapid noi utilizatori, inclusiv din mediul rural. În Jiaohe, din nord-estul provinciei Jilin, un şef de sat a contactat direct Tencent pentru ajutor în promovarea IA în rândul sătenilor. În afişele publicitare din sat, i-a încurajat pe oameni „să caute Tencent Yuanbao în magazinul de aplicaţii”. Şeful satului, numit Lu, a declarat pentru SCMP că chatbotul a devenit parte a vieţii rurale, deoarece localnicii îl folosesc pentru identificarea plantelor şi animalelor, verificarea documentelor, căutarea subvenţiilor guvernamentale, solicitarea de sfaturi agricole şi generarea de materiale promoţionale pentru micile afaceri online. Tencent a format o echipă specializată şi a iniţiat o campanie numită „IA merge la sat”. „Funcţii precum recunoaşterea imaginii şi interacţiunea vocală au redus semnificativ barierele pentru fermieri”, a explicat un reprezentant al companiei. De asemenea, Tencent şi-a adaptat modelele AI pentru nevoile rurale şi a colaborat cu autorităţile locale din domeniul educaţiei. Sloganurile care promovează Yuanbao – ce a integrat în februarie modelul R1 al DeepSeek – s-au răspândit în satele din nord-estul Chinei, generând discuţii pe reţelele sociale. „Vreţi să identificaţi dăunătorii culturilor? Întrebaţi-l pe Tencent Yuanbao.” „Nu ştiţi cum să începeţi o afacere rurală? Întrebaţi-l pe Tencent Yuanbao.” „Vă confruntaţi cu provocări în comerţul electronic? Întrebaţi-l pe Tencent Yuanbao.” Aceste mesaje apar pe panouri rutiere, scrise cu caractere îndrăzneţe, albe şi galbene. Doar în februarie, numărul utilizatorilor activi zilnic ai Yuanbao a crescut de 20 de ori, potrivit preşedintelui Tencent, Martin Lau Chi-ping. Quark, produs de Alibaba – iniţial browser şi serviciu de stocare cloud – a atins 146,6 milioane de utilizatori activi lunar, conform AIcpb. Doubao a atras 81,9 milioane, iar aplicaţia DeepSeek – 61,8 milioane.
Succesul DeepSeek a determinat numeroase companii chinezeŞTI, inclusiv dezvoltatori de jocuri video şi centrale nucleare, să integreze modelele AI ale companiei în operaţiunile lor, evidenţiind mândria naţională şi dorinţa de a adopta tehnologia autohtonă.
Autorităţile locale folosesc IA pentru a întări sectorul agricol. În Enping, provincia Guangdong, un sistem IA guvernamental bazat pe DeepSeek le trimite fermierilor mesaje cu avertizări despre dăunători, conform unui ziar oficial. Această penetrare rapidă a
AI-ului generează speranţe privind reducerea decalajului rural-urban, dar şi temeri: conţinutul generat de AI – inclusiv clipuri audio-video realiste, dar înşelătoare – se răspândeşte, la fel şi aplicaţii speculative precum softuri de tranzacţionare bursieră Lu, secretarul de partid din Jilin, subliniază importanţa educării locuitorilor în utilizarea responsabilă a AI. El plănuieşte sesiuni de instruire pentru a-i învăţa pe săteni „cum să interpreteze răspunsurile IA în mod raţional şi obiectiv”. „Apariţia AI reprezintă un val de democratizare tehnologică. Zonele rurale trebuie să profite de această oportunitate pentru a reduce decalajul de cunoştinţe faţă de oraşe”, a spus Lu. DeepSeek oferă modele open source, ceea ce încurajează companiile chineze din aproape orice industrie să le integreze în strategiile lor. Unele folosesc modelul IA autohton în mod autentic, altele doar pentru publicitate sau semnalarea mândriei naţionale, scrie Wired. Peste 20 de producători auto chinezi (şi cel puţin un producător de autobuze) au anunţat că vor integra chatbotul DeepSeek în vehicule. Circa 30 de companii din sănătate şi farma folosesc DeepSeek în diagnostic şi cercetare. Zeci de bănci, companii de asigurări şi firme de brokeraj folosesc DeepSeek pentru trainingul angajaţilor, strategii de investiţii şi sarcini operaţionale. Frenezia seamănă cu lansarea ChatGPT din 2022, când companii din Vest se grăbeau să arate că adoptă AI. Deşi Baidu şi Alibaba au lansat modele performante în ultimii doi ani, niciunul nu a captat atenţia precum DeepSeek – care susţine că foloseşte mult mai puţine resurse decât modelele similare occidentale. Pe o platformă online de tranzacţionare, s-au înregistrat aproape 5.000 de întrebări într-o singură zi despre DeepSeek. Companiile au răspuns afirmativ, ceea ce a dus la creşteri temporare de preţ la bursă. Dar când investitorii află că multe firme doar „experimentează” intern, acţiunile scad. Unele utilizări au logică: companii de cloud care oferă DeepSeek-R1, producători de cipuri AI care optimizează hardware pentru DeepSeek. Altele par doar să profite de val. De exemplu, Cherry – producător german de periferice – a lansat în China un „mouse AI” care iniţiază conversaţii cu chatbotul DeepSeek. Un joc shooter de la Tencent foloseşte DeepSeek pentru a estima dacă utilizatorii vor avea o „zi bună” în joc. CGN Power susţine vag că a integrat DeepSeek pentru ca angajaţii să „înţeleagă şi să rezolve eficient probleme complexe”. Guvernele locale – ca cele din Shenzhen şi Changsha – folosesc aplicaţii bazate pe DeepSeek pentru managementul urban sau agenţii publice. Mii de funcţionari participă la prelegeri despre ce este DeepSeek şi cum poate fi utilizat. Lansarea sa ca open source a venit exact când companiile chinezeşti căutau soluţii IA accesibile, spune Paul Triolo, expert în politici tehnologice la DGA-Albright Stonebridge. Producătorii auto din China, aflaţi într-o competiţie acerbă, au nevoie de funcţii smart inovatoare – exact ce oferă DeepSeek: „o experienţă mai rapidă şi mai ieftină”, spune Lei Xing, analist auto. „E grozav şi din punct de vedere al marketingului să integrezi unul dintre cele mai revoluţionare instrumente AI din lume”, spune el. Multe firme „doar plutesc pe valul de atenţie”, spune Liqian Ren de la WisdomTree. Piaţa bursieră chineză e condusă adesea de emoţii, nu de performanţă, iar DeepSeek e o cale uşoară de a atrage investitori. Un alt motiv al succesului? Faptul că Occidentul s-a speriat. „Recepţia internaţională puternică a fost cea mai bună campanie de marketing pentru DeepSeek”, spune Angela Huyue Zhang, profesor de drept la USC. DeepSeek e văzut ca o provocare la adresa dominaţiei americane în AI. Povestea sa eroică e completată de faptul că a fost dezvoltat cu resurse limitate, în ciuda restricţiilor SUA. Rezultatul: un val de optimism în China. „Unde există blocaje, apar descoperiri; unde există suprimare, apare inovaţia”, a spus ministrul de externe Wang Yi pe 7 martie, comparând DeepSeek cu marile descoperiri ale Chinei – de la arme nucleare la explorarea spaţiului.
Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro