Inteligenţa artificială are potenţialul de a transforma politica, de la înlocuirea politicienilor cu chatboţi, până la modele de democraţie directă, unde cetăţenii interacţionează prin agenţi AI. Cu toate acestea, tehnologia actuală prezintă riscuri semnificative, precum lipsa de transparenţă şi vulnerabilităţile la atacuri. Viitorul integrării AI în politică ar trebui să fie unul în care tehnologia să sprijine deciziile umane şi să întărească democraţia, nu să o submineze.

Potrivit unei analize publicate în The Conversation, această idee devine din ce în ce mai posibilă în viitorul apropiat. Deşi gândul la politicieni AI poate fi tulburător pentru unii, sondajele realizate oferă o perspectivă diferită. Un studiu realizat în 2021 a arătat că mulţi oameni din diverse ţări şi regiuni susţin ideea ca inteligenţa artificială să fie integrată în politică. Majoritatea europenilor au declarat că ar dori ca măcar o parte dintre politicieni să fie înlocuiţi de AI. Respondenţii chinezi au fost şi mai entuziasmaţi de ideea ca agenţii AI să elaboreze politici publice, în timp ce americanii, de obicei deschişi la inovaţie, s-au arătat mai precauţi.

Ca filosof care studiază întrebările morale şi politice ridicate de AI, Ted Lechterman a identificat trei direcţii principale pentru integrarea inteligenţei artificiale în politică, fiecare venind la pachet cu propriile promisiuni şi riscuri.

Chiar dacă unele dintre aceste scenarii par mai îndrăzneţe decât altele, analizarea lor scoate la iveală un lucru cert: implicarea inteligenţei artificiale în politică ne va obliga să reflectăm asupra valorii participării umane în procesul politic şi asupra însăşi naturii democraţiei.

Chatboţi care candidează la alegeri?

Chiar înainte de apariţia explozivă a lui ChatGPT în 2022, mai multe ţări explorau deja ideea de a înlocui politicienii cu chatboţi. Încă din 2017, un chatbot numit Alisa a încercat să concureze împotriva lui Vladimir Putin pentru preşedinţia Rusiei, iar un alt chatbot, numit Sam, a candidat în Noua Zeelandă. Danemarca şi Japonia au experimentat, de asemenea, iniţiative politice conduse de chatboţi. Deşi experimentale, aceste încercări reflectă o curiozitate de lungă durată cu privire la rolul pe care AI l-ar putea juca în guvernare, în diverse contexte culturale.

De la mediul de afaceri şi administraţia publică până la viaţa de zi cu zi, inteligenţa artificială transformă lumea – iar politica ar putea fi următoarea pe listă.

Atracţia de a înlocui politicienii din carne şi oase cu chatboţi este, într-un fel, de înţeles. Spre deosebire de oamenii implicaţi în politică, chatboţii nu sunt tentaţi de bani, putere sau glorie. Nu au nevoie de odihnă, pot interacţiona simultan cu un număr nelimitat de oameni şi dispun de cunoştinţe enciclopedice, completate de abilităţi analitice superioare. Cu toate acestea, politicienii AI moştenesc şi defectele sistemelor actuale de inteligenţă artificială. Fiind bazate pe modele de limbaj de mari dimensiuni, aceşti chatboţi funcţionează adesea ca nişte „cutii negre”, oferind doar puţină transparenţă asupra modului în care iau decizii. De multe ori generează răspunsuri inexacte sau complet fabricate, un fenomen cunoscut sub numele de „halucinaţii”. De asemenea, sunt vulnerabili la atacuri cibernetice, necesită capacitate mare de procesare şi acces constant la reţea. În plus, sunt influenţaţi de prejudecăţi provenite din datele cu care au fost antrenaţi, din inegalităţile societăţii şi din concepţiile programatorilor. De altfel, politicienii chatbot nu ar fi potriviţi pentru aşteptările pe care le avem în general de la oficialii aleşi. Instituţiile au fost gândite pentru politicieni umani, cu trupuri umane şi capacitatea de a acţiona moral. Indivizii se aşteaptă ca politicienii să facă mai mult decât să răspundă la comenzi – există aşteptarea de a-şi supraveghea personalul, de a negocia cu colegii, de a arăta o preocupare autentică pentru alegătorii lor şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru alegerile şi acţiunile lor. Fără îmbunătăţiri majore în tehnologie sau o reimaginare mai radicală a politicii în sine, politicienii chatbot rămân doar o perspectivă incertă.

Democraţia directă susţinută de AI

O altă abordare caută să elimine complet politicienii, cel puţin aşa cum sunt cunoscuţi în prezent. Fizicianul César Hidalgo crede că politicienii sunt intermediari problematici pe care inteligenţa artificială ne permite în sfârşit să îi eliminăm. În loc să alegem politicieni, Hidalgo îşi doreşte ca fiecare cetăţean să poată programa un agent AI cu propriile preferinţe politice. Aceşti agenţi ar putea negocia între ei automat pentru a găsi un teren comun, a rezolva neînţelegerile şi a redacta legislaţia.

Indivizii se aşteaptă ca politicienii să facă mai mult decât să răspundă la comenzi – există aşteptarea de a-şi supraveghea personalul, de a negocia cu colegii, de a arăta o preocupare autentică pentru alegătorii lor şi de a-şi asuma responsabilitatea pentru alegerile şi acţiunile lor. Fără îmbunătăţiri majore în tehnologie sau o reimaginare mai radicală a politicii în sine, politicienii chatbot rămân doar o perspectivă incertă.

Hidalgo speră că această propunere poate dezvălui democraţia directă, oferind cetăţenilor o implicare mai directă în politică, depăşind în acelaşi timp barierele tradiţionale ale angajamentului de timp şi ale expertizei legislative. Propunerea capătă un interes deosebit în contextul nemulţumirii generale faţă de instituţiile reprezentative tradiţionale de acum. Totuşi, eliminarea reprezentării ar putea fi mai dificilă decât pare. În „democraţia avatar” a lui Hidalgo, cei care, de fapt, stabilesc cine ajunge la putere ar fi experţii care proiectează algoritmii. Deoarece singura modalitate de a autoriza legitimitatea puterii acestora ar fi probabil prin vot, am putea doar înlocui o formă de reprezentare cu alta.

Spectrul algocraţiei

O idee şi mai radicală propune eliminarea completă a oamenilor din politică. Logica este destul de simplă: dacă tehnologia AI ajunge într-un punct în care ia decizii mai bune şi mai fiabile decât oamenii, care ar mai fi rolul contribuţiei umane?

Algocraţia este un regim politic condus de algoritmi. Deşi puţini au susţinut deschis predarea totală a puterii politice maşinilor (nici nu există încă tehnologia necesară pentru acest lucru), spectrul algocraţiei ne provoacă să gândim critic asupra motivelor pentru care participarea umană în politică contează. Ce valori – precum autonomia, responsabilitatea sau deliberarea – trebuie să păstrăm într-o eră a automatizării şi cum?

Viziunea pentru viitor

Posibilităţile dramatice de integrare a AI în politică fac din acest moment unul crucial pentru clarificarea valorilor politice. În loc să fie grăbită înlocuirea politicienilor umani cu AI, ar trebui să existe o concentrare asupra uneltelor care îmbunătăţesc judecata politică umană şi elimină deficitele democratice. Unelte precum Habermas Machine, un mediator AI de dezbateri, au ajutat cu succes grupuri de test să ajungă la consens atunci când au votat subiecte polarizante şi divizive. În viitor, mai multe inovaţii de acest tip sunt necesare pentru a introduce cu succes inteligenţa artificială în politică. 

În „democraţia avatar” a lui Hidalgo, cei care, de fapt, stabilesc cine ajunge la putere ar fi experţii care proiectează algoritmii. Deoarece singura modalitate de a autoriza legitimitatea puterii acestora ar fi probabil prin vot, am putea doar înlocui o formă de reprezentare cu alta.

Ted Lechterman susţine că integrarea inteligenţei artificiale în politică nu trebuie să fie privită ca o înlocuire a politicienilor umani, ci mai degrabă ca o modalitate de a îmbunătăţi capacităţile umane de decizie şi de a întări funcţionarea instituţiilor democratice. Potrivit lui, AI ar trebui să joace un rol de susţinere, ajutând la procesul decizional prin analiza complexă a datelor şi oferind soluţii informate, dar deciziile finale ar trebui să rămână (momentan) sub controlul oamenilor. În acest mod, tehnologia poate ajuta la luarea unor decizii mai bine fundamentate şi poate sprijini transparenţa, fără a diminua importanţa judecăţii şi valorilor umane esenţiale în procesul politic. Lechterman avertizează că, pentru a asigura un viitor în care AI susţine democraţia, trebuie construit un cadru în care integrarea tehnologică să fie atent reglementată şi să se concentreze pe amplificarea abilităţilor umane, nu pe înlocuirea acestora. Acesta sugerează că, pentru a evita pericolele de dominare a deciziilor de către algoritmi sau a înlocuirii liderilor umani cu sisteme automatizate, trebuie să fim conştienţi de valorile fundamentale pe care dorim să le păstrăm în procesul democratic, cum ar fi responsabilitatea şi autonomia.