Mircea Turdean, Farmec: Dacă nu ai discounturi la raft în această perioadă, ai şanse foarte mici ca produsul să fie vândut. „În marile lanţuri de retail este o creştere semnificativă a discounturilor.“
Scăderea puterii de consum a românilor a dus la o schimbare a deciziilor de cumpărare, iar clienţii sunt mult mai atenţi la cât şi ce consumă. Mircea Turdean, CEO al producătorului de cosmetice Farmec din Cluj, spune că în marile reţele de retail se înregistrează o creştere semnificativă a discounturilor la produsele listate.

„Colegii de pe canalul IKA (International Key Accounts) mi-au spus că a fost o creştere semnificativă a discounturilor faţă de anul trecut. A fost o creştere pe care am acceptat-o şi noi pentru că acest canal este cel mai important ca procent şi avem nevoie ca produsele noastre să fie expuse. Dacă nu ai discounturi la produse, ai foarte puţine şanse ca produsul să fie vândut“, spune Mircea Turdean, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank. Acest canal, al marilor reţele de retail, este cel mai important pentru businessul Farmec, fiind urmat de comerţul tradiţional, unde intră şi zona de distribuţie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro