Modificări pentru utilizarea cardurilor de energie

Autor: Andreea Tobias Postat la 10 mai 2023 113 afişări

Modificări pentru utilizarea cardurilor de energie. Marcel Boloş: „Cei 4 milioane de beneficiari pot acum să plătească şi datoriile de anul trecut”10 mai 2023.

Modificări pentru utilizarea cardurilor de energie

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un act normativ de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile prin care se acordă sprijin persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie.

Reglementările nou introduse vizează eficientizarea utilizării sprijinului, pentru a se asigura acces şi tratament egal tuturor potenţialilor beneficiari eligibili, susţine Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Cardurile pentru achitarea facturilor la energie acordate persoanelor vulnerabile pot fi utilizate ca instrumente de plată de două luni şi jumătate, timp în care am monitorizat permanent derularea programului, împreună cu reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română şi am căutat permanent soluţii de îmbunătăţire a implementării. Obiectivul nostru principal este ca beneficiarii să se poată folosi de banii acordaţi prin intermediul cardului de energie, iar utilizarea acestuia să fie cât mai simplă şi rapidă. Clarificările pe care le-am adoptat astăzi în şedinţa de Guvern răspund unor situaţii întâlnite în cursul implementării, astfel încât toţi cei care au dreptul să primească acest sprijin să îl poată accesa, indiferent de tipul de energie folosit, şi să permitem totodată şi achitarea datoriilor restante începând cu 1 februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Principalele modificări adoptate miercuri vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.pe lângă formele de energie compensate în acest moment, butanul, rumeguşul, cărbunele, brichetele sau alţi combustibili lichizi sau solizi, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Facturile faţă de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiţia ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023. Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022 – 2023, pentru ca prima tranşă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, faţă de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.

Plăţile pentru datoriile faţă de furnizorii de energie nu vor putea include penalităţi sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

Pentru identificarea corectă a furnizorilor de lemn de foc, Compania Naţională „Poşta Română“ va interoga ”Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice”, registru în care se regăsesc ocoalele silvice de stat şi private şi alte entităţi care au dreptul să comercializeze lemn de foc către populaţie. De asemenea, furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile au obligaţia ca la încheierea protocolului încheiat cu Compania Naţională „Poşta Română“ să facă dovada că au dreptul legal să comercializeze material lemnos către populaţie.

O altă prevedere nou introdusă vizează anularea cardului şi sistarea plăţilor către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil.

De la începutul programului şi până acum, peste 2,4 milioane de familii şi-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăţilor efectuate ajungând la 541 milioane lei.

Peste 4 milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mipe,
carduri,
energie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.