Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată de DNA într-un dosar cu un prejudiciu de 8 milioane euro

Autor: Cătălin Legănel Postat la 16 aprilie 2015 56 afişări

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Constanţa, în stare de arest la domiciliu, într-un dosar în care ar fi prejudiciat cu peste 8 milioane de euro judeţul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unui comunicat de presă transmis, joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu, în stare de arest la domiciliu, pentru abuz în serviciu (trei infracţiuni, din care două în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat şi conflict de interese (nouă infracţiuni, din care cinci în formă continuată).

De asemenea, au fost trimişi în judecată Cristian Zgabercea, la data respectivă consilier al preşedintelui CJ Constanţa, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, Carmen Florentina Oproiu, pe atunci director al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul CJ Constanţa, pentru complicitate la abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundaţiei Culturale Thalia la data faptei, pentru complicitate la evaziune fiscală, Fundaţia Fantasio, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală, şi Fundaţia Culturală Thalia, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie din Constanţa, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, împreună cu Cristian Zgabercea, Carmen Florentina Oproiu şi Fundaţia Fantasio, a constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală.

În perioada respectivă, Nicuşor Constantinescu, ajutat de Zgabercea şi Florentina Oproiu, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii în sumă de 5.094.836 de lei, arată sursa citată.

Finanţarea şi plăţile au fost făcute numai în baza unei hotărâri a CJ, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi de O.G nr. 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, beneficiind de ajutorul aceloraşi doi inculpaţi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal cheltuieli cu activităţile sportive în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive. Şi de această dată, finanţarea şi plăţile respective au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ, cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005, care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activităţi non-profit de interes general, şi a prevederilor Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport în România şi condiţiile finanţării activităţii sportive din fonduri publice.

Conform procurorilor DNA, în 8 ianuarie 2015, Nicuşor Constantinescu a emis o dispoziţie prin care, în mod nelegal, a deposedat o persoană de atribuţiile funcţiei de director general al unei direcţii din cadrul CJ Constanţa, totodată retrăgându-i acesteia dreptul de acordare a vizei de control.

"Prin aceasta, el i-a provocat persoanei respective o vătămare nepatrimonială a drepturilor şi intereselor legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs, cât şi o pagubă patrimonială reprezentată de diminuarea salariului", menţionează procurorii anticorupţie.

În documentul citat se arată că, în perioada 2009-2014, Nicuşor Constantinescu, în calitate de preşedinte al CJ Constanţa, a efectuat mai multe acţiuni în scopul obţinerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul. Astfel, el a aprobat virarea sumei de 100.000 de lei către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, la solicitarea acestei instituţii, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condiţiile în care acesta este deţinut de o societate la care Constantinescu deţine 25 la sută din părţile sociale. De asemenea, a finanţat echipa de handbal a municipiului Constanţa, în mod ilegal, de la bugetul judeţean, cu suma de 3.750.000 lei, iar din această sumă clubul sportiv, al cărui preşedinte era tot el, a achitat societăţii la care deţinea 25 la sută din părţile sociale suma de 113.032 lei. În plus, tot în aceeaşi perioadă, a încheiat şapte contracte de prestări servicii, cu trei firme, la care asociat este o persoană cu care se afla în relaţii comerciale şi a făcut plăţi din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de 13.365.903,94 lei (peste 3.000.000 de euro).

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Cristian Zgabercea, împreună cu Fundaţia Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe venit datorat bugetului de stat, pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică. În acest sens, Zgabercea a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundaţia Culturală Thalia, prin inculpatul Marcel Brâncoveanu Părău, şi a făcut plăţi în temeiul lor, deşi cunoştea că operaţiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale.

Aceste documente nu au fost însoţite de documente justificative, iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepţionate de către beneficiarii lor, aceştia din urmă cunoscând de altfel şi împrejurarea că Fundaţia Thalia nu le prestase în fapt. În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de 152.180 lei, arată sursa citată.

Conform DNA, prejudiciul produs Unităţii Administrativ Teritoriale Constanţa este de peste opt milioane de euro, iar până la momentul întocmirii rechizitoriului, Consiliul Judeţean Constanţa nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deşi i s-a solicitat acest lucru.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând lui Cristian Zgabercea.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în mai multe dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri. De asemenea, el este judecat pentru că ar fi subfinanţat Centrul Militar Zonal.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CONSTANTINESCU,
JUDECATĂ,
/actualitate/nicusor-constantinescu-trimis-in-judecata-de-dna-intr-un-dosar-cu-un-prejudiciu-de-8-milioane-euro-14124303
14124303
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.