Noii înalţi reprezentanţi ai politicii externe ai UE vizitează Ucraina în semn de solidaritate
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi Kaja Kallas, şefa politicii externe a UE, au sosit duminică în capitala ucraineană Kiev, folosind prima zi în noile lor roluri pentru a transmite un mesaj de sprijin pentru Ucraina în războiul cu Rusia, relatează Reuters.
„Din prima zi a războiului, UE a fost alături de Ucraina”, a postat Costa pe X, alături de o imagine în care el, Kallas şi Marta Kos, şefa UE pentru extindere, sosesc cu trenul în Kiev.
„Din prima zi a mandatului nostru, ne reafirmăm sprijinul neclintit pentru poporul ucrainean”.
Atât Kallas, cât şi Costa au fost susţinători fermi ai Ucrainei de la invazia Rusiei din februarie 2022, iar vizita lor are loc în contextul în care Kievul se luptă să respingă o ofensivă rusă de amploare şi incertitudinea politicii SUA în această privinţă după ce Donald Trump va prelua funcţia luna viitoare.
UE afirmă că instituţiile sale şi ţările membre au pus la dispoziţia Ucrainei ajutoare în valoare de aproximativ 133 de miliarde de dolari de la începutul războiului.
„În prima mea vizită de la preluarea mandatului, mesajul meu este clar: Uniunea Europeană doreşte ca Ucraina să câştige acest război”, a scris Kallas pe X.
„Vom face tot ce este necesar pentru aceasta”.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro