O biserică din Constanţa a fost scoasă la licitaţie, în urma unui litigiu. Reacţia arhiepiscopiei

Postat la 04 martie 2019 140 afişări

O biserică din judeţul Constanţa a fost scoasă la licitaţie de către un executor judecătoresc, din cauza unui litigiu între parohie şi firma care a reconstruit clădirea, pentru stingerea unei datorii de aproximativ 360.000 de lei.

O biserică din Constanţa a fost scoasă la licitaţie, în urma unui litigiu. Reacţia arhiepiscopiei
În 2009, parohia din localitatea Bugeac a decis reconstruirea vechii biserici, ce data din 1863, iar pentru aceasta a contractat o firmă.
 
Societatea nu şi-a primit însă banii datoraţi, astfel că a acţionat Parohia Bugeac în instanţă, iar în vara anului trecut o instanţă a Judecătoriei Medgidia a încuviinţat executarea silită a debitoarei, respectiv „Parohia Bugeac”, pentru recuperarea sumei de 359.736,31 lei debit şi 300 lei cheltuieli de judecată conform titlului executoriu.
 
De recuperarea debitului s-a ocupat un birou al unui executor judecătoresc din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, iar acesta a stabilit pentru data de 3 aprilie 2019 licitaţia pentru vânzarea bisericii.
 
„În data 03.04.2019, ora 12.00, va avea loc în Constanţa (...) vânzarea la licitaţie publică a imobilului situat în Bugeac, comuna Ostrov, jud. Constanţa, (…) imobil compus din teren intravilan în suprafaţă de 1.298 mp şi construcţie (lăcaş de cult nefinalizat - biserică) cu o suprafaţă construită la sol de 175 mp, proprietatea debitoarei Parohia Bugeac. Preţul la care a fost evaluat imobilul este de 423.785 de lei şi a fost stabilit de evaluator …”, se arată în dosarul de executare.
 
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, de care aparţine Parohia Bugeac, spun însă că, prin lege, astfel de lăcaşuri de cult nu pot fi supuse executării, dar o comisie a instituţiei încearcă să medieze situaţia.
 
„Noi încercăm să mediem aceste neînţelegeri apărute între parohie şi firma constructoare, pentru stingerea datoriilor. Legea prevede clar că bunurile bisericeşti sacre, ca lăcaşurile de cult, sunt imprescriptibile şi insesizabile. Probabil că cine a stabilit executarea s-a grăbit când a stabilit să scoată la licitaţie lăcaşul de cult. Suntem însă convinşi că situaţia va fi depăşită şi biserica va rămâne a credincioşilor, aşa cum este firesc şi legal”, a declarat purtătorul de cuvânt Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.
 
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
biserica,
licitatie,
constanta,
scoatere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.