O echipă de liceeni din România, pe locul 3 mondial la Campionatul de robotică First Tech Challenge

Autor: Iris Dutescu Postat la 22 aprilie 2025 31 afişări

O alianţă formată din liceeni români de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara şi Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti s-a calificat pe locul 3 mondial la Campionatul mondial de robotică First Tech Challenge.

O echipă de liceeni din România, pe locul 3 mondial la Campionatul de robotică First Tech Challenge

Cinci echipe de liceeni şi patru finalişti Dean’s List, calificaţi în urma etapei naţionale a Campionatului de Robotică First Tech Challenge, au participat între 16 şi 19 aprilie la etapa mondială a competiţiei în Houston, SUA, unde s-au confruntat cu peste 250 de echipe din întreaga lume, având drept adversari ţări precum Coreea de Sud, Mexic, Canada, Vietnam, Jamaica, Lituania şi Statele Unite.

Echipa CSH (Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara) şi echipa Eastern Foxes (Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti) au format o alianţă şi au terminat concursul pe locul 3 la nivel global, informează BRD marţi, într-un comunicat.

Echipa TehnoZ (Colegiul Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti) şi echipa Alphatronic (Transylvania College | The Cambridge International School din Cluj-Napoca) au terminat divizia din care au făcut parte pe locurile 1, respectiv 2, stabilind şi recordul mondial al sezonului.

În cea de-a treia divizie, echipa Heart of RoBots, de la Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu” din Buzău, a reuşit să se claseze pe al 6-lea loc al diviziei.

„Sunt foarte mândră de elevii care au luat atât de multe premii în Houston, Statele Unite. Au reuşit recordul mondial la puncte, este impresionant!

Programul pe care Naţie îl aduce în liceele din România este probabil cel mai complex şi modern program educaţional din ţara noastră. Iar copiii ajung în State şi fac performanţă şi acolo după cum vedem şi anul acesta”, a declarat Dana Războiu, fondatoarea Asociaţiei Naţie prin Educaţie.

First Tech Challenge România, organizat de Asociaţia Naţie prin Educaţie în parteneriat cu BRD, este cea mai mare competiţie de robotică pentru liceeni din România şi una dintre cele mai performante la nivel internaţional.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
robotică,
competiţie,
First Tech Challenge
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori