O întrebare deloc liniştitoare: Cât va mai dura până când deficitele externe în creştere puternică ale României vor lovi în cursul valutar şi implicit în business şi în economie?

Postat la 12 septembrie 2019 87 afişări

Deficitul comercial a crescut în primele şapte luni din an cu 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 9,5 miliarde de euro, creştere care, dacă se menţine până la final de an, va duce deficitul comercial la 19 miliarde de euro în 2019, cel mai mare din 2008 - anul începutului de criză - încoace.

O întrebare deloc liniştitoare: Cât va mai dura până când deficitele externe în creştere puternică ale României vor lovi în cursul valutar şi implicit în business şi în economie?

 BNR va publica vineri datele despre contul curent al balanţei de plăţi, dar este limpede că el se accentuează, de vreme ce deficitul comercial este principala sursă a deteriorării deficitului de cont curent. Şi totuşi de la începutul anului leul s-a depreciat nesemnificativ faţă de euro.

„Factorii fundamentali pledează pentru o depreciere de curs. Factorii conjuncturali, în primul rând apetitul străinilor de a cumpăra titluri de stat româneşti, graţie dobânzilor ridicate, menţin cursul“, comentează econo­mis­tul-şef al Raiffeisen Bank Ionuţ Dumitru.

Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România, arată: „Împrumturile guvernului au ţinut pe loc cursul. Dobânzile minime din UE şi dobânzile nominale mai mari de aici i-au determinat pe unii investitori să vină pe piaţa românească şi acest lucru a însemnat intrări de valută care au ţinut cursul stabil. Dar dezechilibrele cresc şi la un şoc extern ele se vor devoala investitorilor şi nu va fi bine“.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
business,
curs valutar,
deficit

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.