O nouă fabrică ce va produce motoare pentru maşinile electrice, în Alba
În judeţul Alba, la Sebeş, a fost pusă joi piatra de temelie a unei noi fabrici ce va produce motoare pentru maşinile electrice.
„În judeţul Alba, la Sebeş, a fost pusă astăzi piatra de temelie a primei capacităţi de producţie a unităţilor de antrenare electrică ce vor echipa noua generaţie de Mercedes EQ, modele complet electrice. Evenimentul de astăzi este mai mult decât o nouă investiţie, reprezentând evoluţia economiei locale către electrificare şi către noile tehnologii, judeţul Alba făcând acest pas în viitor alături de unul dintre cele mai mari şi apreciate branduri la nivel mondial. La eveniment a fost prezent şi Nicolae Ciucă, Premierul României, alături de membri ai Guvernului”, informează Consiliul Judeţean Alba.
Realizarea noii fabrici la Sebeş confirmă importanţa judeţului Alba în lanţul de producţie mondial al marilor firme din domeniul automotive, garantând o dezvoltare durabilă şi o perspectivă sigură a locurilor de muncă din această zonă.
„Decizia de a continua investiţiile la Sebeş, într-o nouă unitate de producţie care va realiza elemente pentru vehiculele complet electrice confirmă valoarea resursei umane din judeţul Alba şi importanţa sistemului de învăţământ dual, pe care judeţul Alba l-a promovat în ultimii 10 ani. Evenimentul de astăzi este cea mai bună dovadă că strategiile Consiliului Judeţean Alba converg cu cele ale mediului investiţional şi că împreună ne adaptăm la viitor”, a declarat Ion Dumitrel, Preşedintele Consiliului Judeţean Alba la ceremonia de joi.
Istoria prezenţei Mercedes în Alba începe în 1995, când UM Cugir producea primele roţi dinţate pentru Mercedes. Ulterior, se formează la Cugir o societate mixtă, româno-germană, cărei şi Consiliul Judeţean Alba i-a pus la dispoziţie 4 hectare de teren, producţia acesteia dezvoltându-se şi diversificându-se.
În 2009 se ia decizia înfiinţării fabricii de cutii de viteze de la Sebeş care, până astăzi, a produs 1 milion de cutii de viteză, exportate pe tot mapamondul, aproape fiecare a 2-a maşină al mărcii produsă în ultimii ani fiind echipată cu o cutie de viteze fabricată în judeţul Alba.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro