Lansată în urmă cu un an de televiziunea islandeză şi relansată în martie anul acesta de Netflix, miniseria „The Valhalla Murders” (Crimele din Valhalla) poate fi, cu siguranţă, pe placul iubitorilor genului thriller/poliţist. Deşi când am început să urmăresc „Crimele din Valhalla” distribuţia îmi era total necunoscută, fiind vorba exclusiv de actori islandezi, iar nota de pe IMDB – 6,3 – neconvingătoare (între timp, la trei săptămâni de la lansare, a urcat peste 7), am hotărât să-i dau o şansă, deoarece mă convinsesem deja, în trecut, că nordicii pot face filme sau seriale foarte bune. „Crimele din Valhalla” prezintă investigaţia desfăşurată în jurul unei serii de omoruri săvârşite în capitala Islandei, Reykjavik, şi în împrejurimile acesteia, despre care secţia centrală de poliţie îşi va da rapid seama că sunt comise de acelaşi autor, descoperind, mai târziu, că victimele îşi intersectaseră, în urmă cu mulţi ani, destinele, fiind implicate în nişte fapte îngrozitoare petrecute în cadrul unui internat de băieţi, numit Valhalla, lucru care le adusese acest sfârşit tragic. Fiind vorba de o mini-serie, cu opt episoade de aproape o oră fiecare, şi de nu un film de 90-120 de minute, a fost automat necesară crearea mai multor fire narative, aşa că, în paralel cu acţiunea principală, care ţine de investigaţiile poliţiei, se conturează, adiacent, vieţile personajelor şi conflictele interioare şi interpersonale ale acestora. 

Primele secvenţe din episodul-pilot dau impresia unui serial cu buget redus – probabil aşa a şi fost – acţiunea se petrece în mare parte în secţia de poliţie şi în alte câteva locuri, nu au fost folosite efecte speciale, iar figuraţia a fost necesară în puţine scene. Nu ai însă timp să te concentrezi prea mult pe acest aspect, deoarece se trece destul de rapid la intriga serialului: prima crimă. Pe măsură ce se înaintează în poveste – din ce în ce mai complexă – secrete întunecate din trecutul personajelor încep să iasă la suprafaţă, făcând ca fiecare episod să devină tot mai palpitant. Spre final, acţiunea ia o întorsătură total neaşteptată, dând la iveală corupţia, abuzurile şi lanţul de minciuni ţesut în jurul autorităţilor, a celor care trebuia să lupte, de fapt, pentru siguranţa şi binele oamenilor, deznodământul trimiţându-mă cu gândul la un film foarte bun, cu o temă asemănătoare: „Spotlight”.

Ce m-a frapat în acest serial islandez a fost lipsa culorilor vii, puternice. Şi nu este singura producţie scandinavă în care remarc acest lucru. Nu ştiu dacă este din pricina peisajelor cenuşii, lipsite de vegetaţie, alcătuite în mare parte din drumuri pustii şi stânci înzăpezite, a ţinutelor personajelor, mai tot timpul în tonuri închise, neutre, sau a lipsei de carismă a acestora, cert este că „răceala nordică” se resimte dincolo de ecran. Deşi nu consider că limba este neapărat un impediment, ce mi s-a părut totuşi dificil a fost să ţin minte numele personajelor – fiind vorba despre nume sau porecle care semănau între ele şi cu care nu suntem obişnuiţi, asocierea cu acestea este destul de dificilă. Aş mai adăuga că, spre deosebire de filmele sau serialele americane, se pare că nordicii pun prea puţin accentul pe sex appealul personajelor şi pe înfăţişarea acestora, concentrându-se mai degrabă pe detaliile care construiesc complexitatea poveştii.

Crimele din Valhalla

Producţie: Netflix  

Regie: Thordur Palsson

Distribuţie: Nína Dögg Filippusdóttir, Björn Thors, Bergur Ebbi