Oamenii de ştiinţă au cultivat plante în solul lunar, pe mostre colectate în misiunile Apollo

Autor: Alexandru Stan Postat la 13 mai 2022 42 afişări

Oamenii de ştiinţă Anna-Lisa Paul şi Rob Ferl au cultivat o buruiană (Arabidopsis thaliana) în solul lunar, folosind mostre colectate în timpul misiunilor Apollo pe Lună.

Oamenii de ştiinţă au cultivat plante în solul lunar, pe mostre colectate în misiunile Apollo

Este pentru prima dată în istorie când plante de origine terestră au încolţit pe un sol provenit de pe un alt corp ceresc, transmite CNN.

Conform NASA, echipa a folosit mostre colectate în misiunile Apollo 11, 12 şi 17, cu doar un gram de regolit lunar alocat pentru fiecare plantă.

Echipa a adăugat apă şi apoi seminţe. Apoi a pus tăvile în cutii de terariu într-o cameră curată. A adăugat zilnic o soluţie nutritivă.

„După două zile, au început să înmugurească” a spus Anna-Lisa Paul, care este şi profesor în horticultură la Universitatea din Florida. „Totul a încolţit. Nu pot să vă spun cât de uimiţi am fost!”.

După 20 de zile, plantele au început să înflorească. Echipa a recoltat plantele, le-a măcinat şi le-a studiat ARN-ul.

Studiul ar putea pune bazele creşterii plantelor pe Lună, fiind o oportunitate ca viitorii colonişti ai Lunii să trăiască independent de aprovizionarea de pe Terra.

Programul Artemis al NASA urmăreşte să trimită prima femeie şi prima persoană de culoare la polul sud al Lunii până în 2030.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
plante,
lună,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.