OPINIE - Adrian Cioroianu, trainer executive, ACKnowledge România: Pe cine mai interesează „eticheta de business” în 2020?
Ne preocupă prea mult detaliile complicate sau tot felul de teorii noi de business, dar poate ar trebui să ne concentrăm în primul rând pe idei şi acţiuni simple, importante. Dacă fiecare dintre noi are grijă de acestea, felul de a face business poate fi transformat total.
Mulţi oameni de business nu se comportă business. Dacă noi doi avem întâlnire şi tu întârzii, este şi asta o modalitate să îmi spui că timpul tău este mai important decât timpul meu.
Dacă nici nu mă anunţi că întârzii, deja este o chestiune de lipsă de respect.
Văd citate din mari antreprenori, visăm să fim toţi unicorni, să „scalăm” pieţe externe, dar cred că e timpul să ştergem praful de pe anumite lucruri pe care poate le ştiam, dar nu le mai aplicăm. Să fim profesionişti, dar în esenţă să fim pur şi simplu oameni. Să te comporţi business nu înseamnă doar să ai cămaşă cu mânecă lungă şi cravată până la mijlocul curelei, să ştii să dai o carte de vizită sau să strângi o mână. Sunt lucruri de bază, de bun simţ, care trebuie să fie „lege”. Ne preocupă prea mult detaliile complicate sau tot felul de teorii noi de business, dar poate ar trebui să ne concentrăm în primul rând pe nişte idei şi acţiuni simple, importante. Dacă fiecare dintre noi are grijă, felul de a face business poate fi transformat total:
1. Sunăm înapoi. Indiferent că ştim sau nu ştim cine ne-a sunat, sunăm înapoi. Este simplu şi de bază în business. Şi, mai devreme sau mai târziu, răspundem la mesaje. Nu răspundem, nu sunăm înapoi decât dacă vrem să transmitem un mesaj negativ, în forţă, ceea ce este de asemenea un răspuns.
2. Punctualitate. Nu există scuze să nu facem tot ce ţine de noi ca să fim punctuali. Normal că pot exista factori externi, dar încercăm să îi prevedem, să ne luăm marje de timp suficiente. Dacă se întâmplă totuşi, anunţăm din timp.
3. Respecţi promisiunile, indiferent că este vorba de facturi de plătit sau orice altceva ai promis că vei face. Când promitem şi nu respectăm promisiunea prima dată este nasol, a doua oară este dezamăgitor, iar apoi este un mare semn de întrebare dacă mai vreau să aud de tine vreodată. Indiferent de cost. Indiferent de business.
4. Facturile au un termen de platĂ, nu doar de amorul artei, ci ca să fie plătite exact atunci. Nu mai târziu şi cu mari insistenţe să fie plătite, doar pentru că aşa vrei tu: să nu plăteşti la timp. În redBill – biroul facturilor neîncasate – sunt raportate până acum facturi neplătite de 5 milioane de euro, iar acesta este doar vârful aisbergului.
5. Când intri într-o încăpere şi mai sunt nişte oameni acolo, cu care tu urmează să ai o întâlnire, faci un tur şi dai mâna cu toată lumea şi te prezinţi. Obligatoriu. De bun simţ. Indiferent că eşti femeie sau bărbat.
6. Indiferent cine te contactează şi vrea să facă business cu Tine, din curtoazie profesională poţi să vezi despre ce e vorba. Ce pretenţii să ai de la potenţialii parteneri, pe care tu îi contactezi, să îţi răspundă, dacă tu nu faci acelaşi lucru la rândul tău? Asta presupune şi să asculţi activ în orice discuţie eşti implicat.
7. Dacă ce ţi se propune nu este de interes pentru Tine, spune-i asta omului. Nu îl purta cu vorba şi nu îl pune să revină următoarea jumătate de an cu telefoane către tine, doar pentru că tu nu eşti în stare să îi spui „NU” în faţă. Hai să fim eficienţi şi să scutim timp.
8. Discuţi o oportunitate cu un potenţial partener ceva vreme şi apoi te hotărăşti să nu mai faci nimic cu partenerul respectiv. Nicio problemă. Dar spune-i şi respectivului de ce ai luat această decizie. Nu îl lăsa să rămână cu „sechele”, să stea să se gândească de ce oare era atât de aproape de finalizare şi totuşi nu s-a mai întâmplat nimic. Îl frământă şi se gândeşte multă vreme de ce nu mai e valabilă oportunitatea.
9. Dacă cineva te roagă să îl pui în contact cu oricine din zona ta de cunoştinţe din business, fă lucrul acesta. Până la urmă, obiectivul nostru, al tuturor, este să facem business. Hai să fim cei care facilitează acest lucru, nu cei care blochează lucrurile sub diferite pretexte, cum ar fi „nu pot să îţi dau numărul lui” sau „trebuie să vorbesc întâi cu el” (dar apoi nu mai faci nimic).
10. Nu fii aroganT şi cu o atitudine respingătoare! Nu este nevoie de nicio explicaţie.
11. Tot din categoria NU: servil (mai degrabă fii respectuos), ignorant, dezinteresat.
12. Nu trebuie să zâmbeşti permanent cu toată lumea, dar nici în extrema cealaltă să nu cazi - să ai mereu o mină posomorâtă, că să nu zic acră. Dar e alegerea noastră să avem măcar o faţă senină în interacţiunile cu ceilalţi.
13. Fii business! La o simplă căutare, poţi să găseşti pe internet tone de materiale despre eticheta de business. Nu e un efort să ştii şi să încerci să aplici în ceea ce faci ce menţionam mai sus: să ştii să dai corect o carte de vizită, să strângi mâna corect, cum să te comporţi în anumite situaţii şi, de ce nu, cum să te îmbraci adecvat. Şi nu numai.
14. Suntem în anul de graţie 2020, putem să găsim orice număr de telefon, orice adresĂ de e-mail. Motiv pentru care hai să nu exagerez şi să vă cer să aveţi numărul de telefon public, dar măcar adresa de e-mail trebuie să fie publică, de exemplu pe reţele de socializare business. Vrem să facem business, hai să putem să dăm unii de alţii. Ai număr de telefon şi adresa de e-mail de la firma ta sau la care lucrezi, nu ar trebui să fie un secret de stat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro