Supraimpozitarea salariilor ”mari” este o temă falsă ca, de altfel, întreaga discuţie despre impozitarea progresivă. În primul rând, supraimpozitarea vehiculată nu are sens economic sau social: nu ar aduce încasări la buget care să rezolve măcar parţial situaţia dificilă a deficitului şi nici nu ar genera echitate între contribuabili, atâta timp cât este pus arbitrar un prag fără nicio modelare economică pentru a-l justifica.

În al doilea rând impozitarea progresivă nu poate fi introdusă în viitorul apropiat fără o reformă solidă a administraţiei fiscale care, în condiţiile actuale, nu este pregătită să gestioneze milioane de declaraţii şi nici fără un studiu care să indice variantele optime de impozitare pentru economia locală.

Aşa cum mediul de afaceri a susţinut repetat, fără o analiză temeinică a sistemului fiscal, fără o reformă serioasă şi fără implementarea de tehnologie în administrarea fiscală, schimbările în fiscalitate nu vor aduce beneficii.

Orice dezbatere despre o viitoare modificare a fiscalităţii din România ar trebui să aibă în vedere aceste scopuri: creşterea echităţii fiscale şi a încasărilor bugetare prin reformarea administraţiei fiscale şi analiza legislaţiei pentru a mări baza de impozitare. Însă aceste lucruri sunt cunoscute la nivel guvernamental, ele fiind incluse în PNRR la capitolul reforma fiscală, unde sunt prevăzute etape şi jaloane de îndeplinit.

Unul dintre paşii asumaţi prin PNRR este o analiză a sistemului fiscal realizată de Banca Mondială (BM). Raportul întocmit de instituţia internaţională urmează să fie utilizat în deciziile de politică fiscal bugetară, întrucât PNRR nu conţine măsurile concrete pe care le va lua guvernul, ci obiectivul pe care trebuie să-l atingă, respectiv majorarea veniturilor bugetare cu 3 puncte procentuale din PIB până în 2026 prin reforma sistemului fiscal.

Ce prevede însă PNRR este termenul până la care BM avea de transmis documentul de analiză autorităţilor române, termen care s-a împlinit încă de la finalul anului trecut. Ne aflăm la patru luni distanţă, iar raportul nu a fost publicat oficial, dar a apărut în presă fără să fie negat de autorităţi.

Documentul are o serie de recomandări pentru potenţialele reforme ale cadrului politicii fiscale, dar subliniază că nici una dintre reformele fiscale propuse nu poate fi realizată fără reforma şi digitalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Principalele recomandări ale BM vizează reformarea impozitării veniturilor din muncă cu luarea în considerare a introducerii unei rate progresive a impozitului pe venitul personal pentru veniturile din muncă, precum şi cu eliminarea diverselor excepţii, scutiri care îngustează baza de impozitare, reformarea impozitării veniturilor din capital pentru a creşte eficienţa şi echitatea, îmbunătăţirea impozitării proprietăţii prin trecerea de la un sistem bazat pe suprafaţă la un sistem bazat pe valoarea de piaţă, reformarea stimulentelor privind impozitul pe profit pentru a îmbunătăţi eficienţa şi transparenţa (de exemplu simplificarea stimulentului fiscal pentru cercetare şi dezvoltare la o singură deducere îmbunătăţită), reducerea pragului de eligibilitate pentru regimul microîntreprinderilor pentru a egala pragul TVA (în prezent, 88.500 euro) şi eliminarea cotelor reduse de TVA.

Mai mult, BM arată că reformele fiscale ar trebui să fie realizate împreună cu reforme cheie în domeniul cheltuielilor pentru a obţine treptat consolidarea fiscală, precum reforma sistemului de pensii (inclusiv a pensiilor speciale), restructurarea sistemului de salarizare în sectorul public şi introducerea treptată a bugetării pe programe în administraţia centrală.

Este foarte important să înţelegem principiul pe care îl subliniază Banca Mondială: respectiv că reformele trebuie să fie realizate în strânsă corelare pentru a atinge obiectivele de echitate fiscală şi majorare a încasărilor bugetare. Măsuri singulare, cum ar fi supraimpozitarea unor salarii, nu contribuie la consolidarea fiscală. Guvernul trebuie să abordeze politicile fiscal-bugetare unitar şi să calculeze impactul fiecărei potenţiale decizii într-un ansamblu, cu alte cuvinte să aibă o strategie clară pe toate palierele: în zona veniturilor prin reglaje ale cadrului legislativ fiscal şi prin reforma administraţiei fiscale, iar în zona cheltuielilor prin regândirea sistemelor de pensii şi de salarii în sectorul public.

Pentru o mai bună înţelegere a raportului dintre venituri şi cheltuieli, ar trebui să reţinem că în 2022, cheltuielile cu salariile şi pensiile au ajuns la circa 20% din PIB, în condiţiile în care încasările din taxe, respectiv veniturile fiscale ale statului, au fost de circa 27% din PIB. Acest dezechilibru bugetar nu poate fi corectat cu măsuri ad hoc, ci doar printr-o regândire a întregii politici fiscal-bugetare a statului.

Concluzionând, documentul BM este foarte util în dezbaterea publică pentru că pune în ordine, dintr-o perspectivă neutră, diferitele probleme pe care le are în acest moment sistemul fiscal şi de administrare fiscală şi vine cu potenţiale soluţii. În continuare recomandările merită analizate, discutate public şi continuate cu studii de impact ale diferitelor măsuri. Ar fi de dorit să trecem la nivelul următor în politica fiscal-bugetară, să depăşim stadiul măsurilor pripite, fără studii de impact, pentru a obţine consolidarea fiscală pe termen lung.

Daniel Anghel este Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România